Cazul avionului dispărut: Interpol confirmă că două paşapoarte erau furate

Interpol a confirmat duminică faptul că „cel puțin” două pașapoarte înregistrate în baza sa de date ca furate sau pierdute au fost folosite de pasageri de la bordul aeronavei malayeziene dispărute, transmit Reuters și Efe.

Conform sursei citate, este vorba de două pașapoarte, unul austriac și unul italienesc, furate în 2012 și 2013, în Thailanda.

„Deși este prea devreme să se facă speculații privind o legătură între pașapoartele furate și avionul dispărut, este clar foarte îngrijorător faptul că a fost posibilă îmbarcarea pe o cursă internațională a unor pasageri folosind pașapoarte furate, înregistrate în baza Interpol”, a afirmat secretarul general al organizației, Ronald Noble, potrivit unui comunicat.

Interpol a menționat că niciun stat nu a făcut verificări în baza sa de date cu privire la un pașaport austriac sau italienesc, între momentul când acestea au fost furate și cel al decolării avionului dispărut.

Oficialul s-a declarat nemulțumit de faptul că prea puține din cele 190 de state membre verifică în mod „sistematic” în baza de date a Interpol pentru a stabili dacă documentele folosite pentru îmbarcarea în curse aeriene nu sunt înregistrate ca furate sau pierdute.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.