Ce a făcut ministrul Cuc în cele 15 minute de după ora 15.00

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri, la Bacău, în timpul protestului de 15 minute pentru construcţia de autostrăzi, că angajaţii şi firmele care au contracte pentru construcţia de drumuri nu au timp să stea, aşa că muncesc, dar că e dreptul fiecăruia să protesteze.

„Proiectul este de 150 mil euro, lansat în 2017 timpul guvernarii PSD. Constructorul este o firmă românească, care şi-a ţinut angajamentele din punct de vedere contractual, nu vom avea probleme pe acest tronson. Nu voi ezita să iau măsuri unde nu se vor mobiliza corespunzător. Nu vom mai tolera să avem întârzieri la execuţie”, a declarat Răzvan Cuc.

Întrebat de protestul de 15 minute, Cuc a spus: „Autostrada Moldova tocmai a început, nu avem timp să stăm. Vom fi prezennţi, avem construrctori prezenţi care vor face autostrăzi”.

PSD a anunţat, pe Facebook, demararea proiectului Autostrada Moldovei, iar ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a particicpat la eveniment. Tot azi a avut loc un protest în care mai mult angajaţi din privat şi de la stat au întrerupt 15 minute activitatea, la ora 15.00.
Protestul a fost iniţiat de omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi, care a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

8 Comentarii

  1. avem construrctori prezenţi care vor face autostrăzi ca şi până acum. Mandache e un puturos, abia a făcut un metru de autostradă şi gata, protestează. Păi bă, dl dragnea şi dl neaga nu mai pridideşte cu proiectili de miliarde de euro, de zeci de ani şi tocmai acu, când mai aveam doar 200 de proiecte, v-aţi trezit să protestaţi, nu-i frumos…scade productivitatea la autostrăzi…şi dacă nu vă convine, luaţi avionu’…

    • PSD in 16 ani cand s-a aflat la guvernare a construit 561 km de autostrada iar PNL, PDL si PNTCD in cei 13 ani in fruntea tarii au construit 185 km de autostrada. Asa ca ciocul mic idioti #rezist ce va faceti veacul si pe forum.

    • #gelu. psd a construit, în 26 de ani, 561 de km cu 40 de miliarde de euro(71,3 milioane de euro per km), ca să nu mai vorbim de productivitate(21 de km/an). Cu banii ăştia se construiau, oriunde în lume, 5.000 de km, la un preţ de 8 milioane de euro /km. Făra a mai comenta elucubraţiile tale, te iert pentru injurii, pentru că de la un handicapat mintal şi analfabet pe deasupra, nu ai ce să ceri…

  2. Cuc asta e nevinovat,exact ca pocaitul Les!Amandoi au privirea duioasa a taurului Ferdinand cand mirosea florile,arata din priviri 0(zero) implicare!Credeam ca PSD comparativ cu alte partide,au specialisti!da de unde,aceleasi zerouri peste tot!
    „Povestea tăuraşului Ferdinand, care e blând şi visător şi căruia – în loc să-şi petreacă zilele întrecându-se în lupte cu ceilalţi tăuraşi – preferă să stea la umbra unui copac şi să miroase florile, ne-a înveselit copilăria în anii 1990”.Acum inveseleste ministerul Transporturilor

  3. #gelu. psd a construit, în 26 de ani, 561 de km cu 40 de miliarde de euro(71,3 milioane de euro per km), ca să nu mai vorbim de productivitate(21 de km/an). Cu banii ăştia se construiau, oriunde în lume, 5.000 de km, la un preţ de 8 milioane de euro /km. Făra a mai comenta elucubraţiile tale, te iert pentru injurii, pentru că de la un handicapat mintal şi analfabet pe deasupra, nu ai ce să ceri…

    • care or aia 561 km ? A2 Bucuresti – Constanta (200 km) a fost facuta sub Basescu, mai putin Fetesti-Cernavoda, sub Ceausescu
      Bucuresti – Pitesti 105 km .. traiasca RSR
      realizarile pesede sunt celebrul Bechtel (50km , 1 miliard de dolari, asta da tun.. specialitatea partidului, ma rog) si bucatelele din A1 din Banat, A3 Bucuresti – Ploiesti si centura Constantei A4 .. grand total 250 km in 26 de ani

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.