Ce a rămas din dosarul plăcuțelor anti-PSD

Dosarul penal privind plăcuţele de înmatriculare cu mesaj anti-PSD din Suedia a fost închis oficial, marţi, după ce procurorii au admis propunerea de clasare formulată de Poliţia Română. Însă, una peste alta, Poliția Română, ieșită șifonată din scandalul plăcuțelor care au înfierbântat România, s-a mai ales cu o anchetă. Una internă. Între timp, șoferul își poate recupera permisul și poate circula acum în România.

Reprezentanţi ai Poliţiei Române au declarat marţi pentru News.ro că Parchetul Judecătoriei Sectorului 3 a acceptat propunerea de clasare a dosarului privind plăcuţele de înmatriculare cu mesaj anti-PSD, astfel că începând de marţi dosarul este închis oficial, pe motiv că fapta nu există.

Procurorii au decis, de asemenea, ca cele două plăcuţe de înmatriculare să fie restituite autorităţilor din Suedia.

Dosar clasat, poliția luată la verificări…

Poliţia Română anunţa vineri că va propune clasarea dosarului privind plăcuţele de înmatriculare cu mesaj anti-PSD din Suedia şi că le va preda autorităţilor suedeze, având în vedere că acestea au fost retrase. De asemenea, şeful Poliţiei, Ioan Buda, a cerut deja declanşarea unor verificări a modului în care Direcţia Rutieră din cadrul IGPR a făcut argumentarea juridică privind aplicabilitatea Convenţiei de la Viena din 1968, la finalul cărora

„În conformitate cu ultimele precizări primite pe canalele de cooperare poliţienească internaţională, Poliţia Română va preda autorităţilor suedeze numerele de înmatriculare personalizate, cu conţinut obscen, ridicate la data de 31 iulie 2018, întrucât acestea au fost retrase de către emitent. Cu respectivul autoturism se poate circula numai cu utilizarea numerelor de înmatriculare permanente”, a transmis Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Brigada Rutieră a Capitalei a reţinut, în urmă cu o săptămână, numerele de înmatriculare cu mesaj anti-PSD, după ce au oprit în trafic autoturismul înmatriculat în Suedia. De asemenea, a fost reţinut pemisul de conducere al şoferului, acesta declarând că a înmatriculat maşina în luna aprilie şi că se află în concediu în România, fiind în drum spre litoral.

Dosar penal deschis inițial

Poliţia Rutieră a deschis dosar penal în acest caz şi susţinea că maşina cu numărul de înmatriculare ”M..EPSD” nu are drept de circulaţie în România, invocând o informare transmisă de Biroul Interpol Stockholm, în timp ce Ambasada Suediei la Bucureşti a precizat că autoturismul are drept de circulaţie în Uniunea Europeană, dar că posesorul trebuie să deţină documentele oficiale pentru ambele seturi de numere – personalizate şi oficiale.

Ulterior, Agenţia de Transport din Suedia a anunţat că plăcuţele personalizate îi vor fi retrase şoferului român. Şoferul, Răzvan Ştefănescu, spunea că poliţiştii ar fi trebuit să îi comunice că nu are voie să circule cu acele plăcuţe de înmatriculare personalizate la intrarea în ţară. Avocatul şoferului afirma că numerele de înmatriculare sunt legale, deşi inactive, astfel că nu i se poate invoca nicio infracţiune clientului său.

„Mi se pare un lucru corect clasarea dosarului, pentru că sunt nevinovat, nu am făcut nicio infracţiune. (…) Mi s-a părut incorect cum a procedat Poliţia Română. Ar fi trebuit să îmi spună cu ce am greşit de la început. Fiecărui echipaj i-am spus că am şi celelalte plăcuţe.Mi-au stricat concediul, ce să zic”, declara şoferul maşinii cu numere de înmatriculare personalizate cu mesaj anti-PSD.  Întrebat ce părere are despre faptul că şeful Poliţiei Române a cerut verificări interne ale modului în care Direcţia Rutieră din cadrul IGPR a făcut argumentarea juridică privind aplicabilitatea Convenţiei de la Viena din 1968, bărbatul a spus că atât timp cât a fost comis un abuz, cineva trebuie să plătească.

„Normal că e corect să facă verificări. Atât timp cât au făcut un abuz, să plătească. (…) Dacă au făcut-o de undeva de sus, din ordin politic, să spună. (…) Mesajul nu mi s-a părut obscen, am căutat ce înseamnă şi nu era obscen”, a mai spus şoferul.

viewscnt

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Ce rusine ! Trebuia arestat pentru o luna apoi tarat in tribunale. PSD-ule nu te mai lasa injurat. Raspunde ! Raspunde puternic ! Si reintroduceti calomnia, insulta, denigrarea in codul penal.

  2. Nu e clar de ce au retinut permisul de conducere. A trecut pe rosu,a depasit linia continua,era baut,etc? Da,asa e ,a trecut linia rosie a psdragnea! Asta era!

    • El de fapt a mintit autoritatile din Suedia. E ilegal acolo sa pui numere cu cuvinte obscene. Suedezii i-au retras numarul dupa ce au aflat semnificatia cuvantului m. Pentru cuvinte obscene spuse sau afisate in public, poti sa te alegi cu foarte multe amenzi in Romania (ca mai peste tot). Probabil ca la tine in codru unde ai crescut printre borfasi, cuvintele obscene sunt la ordinea zilei. Noi insa in societatea noastra de oameni civilizati nu toleram injuraturile spuse/scrise in asemenea hal.

  3. Asa, Politie Romana. Vedeti unde v-a dus „politetea” si „amabilitatea”? A ajuns un terchea-berchea sa va faca observatie ca ia-ti stricat concediul. Ca n-ati fost in stare sa-i spuneti de la inceput ca n-are voie sa circule cu acele placute. Ca el nu stia, saracul, ca in Romania nu exista astfel de placute. Ca ce-a scris el acolo nu-i obscenitate. Ca a citit in dictionar si acolo nu spune ca-i obscenitate. Ma-ntreb daca stie ce-i aia dictionar si cum se citeste el. Dar n-are importanta. Principalul este ca ati comis abuz impotriva lu’ soferica suedezul. Sa raspundeti pentru asta! Domnu’ sef al Politiei Romane, pe cand demisia? D-na ministru, pe cand demisia? Ca o meritati. Amandoi. Si sa-nteleg ca pe 10 august o sa-i puneti pe jandarmi sa se transforme in chelneri si sa-i serveasca pe protestatarii din diaspora. Care, asa cum posteaza printr-o gramada de locuri pe net, vin, PASNIC, sa-i schimbe pe toti aia care au fost alesi in 2016. De parca ei ar fi avut vreun rol in alegerea lor si, deh, ei i-au ales, ei ii dau jos. Pai, nu? Au dreptate. JOS PROSTII care confunda politetea cu slugarnicia! JOS NEPRICEPUTII care nu stiu sa faca o incadrare juridica pentru o fapta reprobabila.Si sa mai stiti ceva, d-nelor si domnilor din Politi Romana. Nu-s de vina pentru ce s-a intamplat cei de la Politia Rutiera. Voi, cei din esaloanele decizionale sunteti vinovati. Balbaiala este a voastra si numai a voastra.

    • El de fapt a mintit autoritatile in Suedia, unde e ilegal sa alegi numere cu obscenitati. Pentru faptul asta ar trebui sa se aleaga cu dosar penal. A mintit de la bun inceput. Suedia i-a retras numarul. Deci e clar ca derbedeu’ a incalcat legea, cel putin in Suedia.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.