Ce au mai descoperit americanii la coronavirus

Coronavirusul se răspândește prin particule aeropurtate care pot „rămâne în aer până la ore” şi în rândul persoanelor aflate la o distanţă mai mare de 1,5 metri. Este concluzia la care au ajuns specialiștii Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA (CDC).

CDC a citat rapoarte publicate care demonstrează „circumstanţe limitate, neobişnuite” în care persoanele cu virusul au infectat pe altele care se aflau la o distanță mai mare de 1,5 metri.

Agenţia a adăugat că este „mult mai frecvent” ca virusul să se răspândească prin picături respiratorii mai mari, care sunt produse atunci când cineva tuşeşte, cântă sau vorbeşte.

„În aceste cazuri, transmiterea a avut loc în spaţii închise şi puţin ventilate care implicau deseori activităţi cum ar fi cântatul sau exerciţiile fizice. Astfel de medii şi activităţi pot contribui la acumularea de particule purtătoare de virus”, a spus CDC într-un comunicat.

În ce măsură coronavirusul se poate răspândi prin particulele aeriene a fost o dezbatere controversată în rândul oamenilor de ştiinţă de luni de zile. Unii epidemiologi susțin că Organizaţia Mondială a Sănătăţii, precum şi agenţiile federale de reglementare din multe ţări au acceptat cu întârziere faptul că virusul se poate răspândi pe calea aerului. Este o dezbatere care ar putea avea implicaţii asupra importanţei filtrării aerului în redeschiderea afacerilor şi a şcolilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Ce refuza sa „descopere” americanii, este faptul ca acest virus a fost fabricat special pentru diminuarea populatiei globale si in special a persoanelor de peste 60 de ani.

  2. Mai eu cred ca ăștia au pus un gps virusului ba ca sta in aer nu stiu cate ore ba ca, vorba Cercelului se deplasează cu 7.5 metri pe secunda, ba ca asta vara era mai mult la mare sau in ziua votului a ocolit taman sectiile de votare

  3. Hahahaha CDC a prins virusul neizolat zburand pe strada, asa cum vizionarul Cercel, precum Nostradamus-Bill Gates a prevazut din 2015!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.