Slaba calificare izbește la tot pasul în Romania actuală. Repararea unui pod durează ani, se construiește mult, dar fără sistematizare, se irosește generos timp, nu se argumentează fără erori o sentință, se relatează rar evenimente fără măsluire, nu se poate scrie istoria contemporană a țării, se înțelege anevoie lumea din jur. Efectele sociale benefice ale exprimării intelectualității sunt reduse.
Statisticile publicate sunt însă mai concrete. România are acum cea mai mare emigrație dintr-o țară în timp de pace, iar peste 90.000 de copii au rămas acasă, cu părinții la lucru în afara țării.
A scăzut dramatic înscrierea la biblioteci. Dacă în 1990 erau înscriși 5,8 milioane de persoane, recordul înscrierilor s-a atins în 1998 – 2003, cu peste 6,1 milioane, pentru ca, ulterior, efectivul înscrișilor la biblioteci să se prăbușească.
Analize internaționale (Mathieu Duchatel, …, Le monde vue d’Asie, Philippe Picquier, Mas de Vert, 2013) spun că doar 19% dintre cetățenii României vorbesc o limbă străină (incluzându-i pe cei 7% dintre cetățeni, care aparțin minorităților etnice!). Spre comparație, vorbesc o limbă străină în China actuală 29% dintre cetățeni, în Austria 6o%, în Cipru 59,3, în Grecia 44,8, în Franța 35,9, în Polonia 39, în Cehia 34,6, în Bulgaria 30.
Generațiile mai noi încalcă frecvent regulile de gramatică. În plus, este excesivă prezența erorilor de logică (a sofismelor). Iar erorile de pragmatică covârșesc: se confundă fapte cu evaluări, la constatări se reacționează cu retorică, la întrebări cu amenințări.
În 2016, o firmă de referință (Mercedes-Benz) a arătat cu degetul spre “calitatea slabă a forței de muncă”. Comisia Europeană a remarcat în 2019 o “persistentă lipsă de competențe” în România.
În World University Ranking 2016 s-a vrut cuprinderea fiecărei țări cu câte o universitate. Dar și așa, nici una din România nu a urcat între primele 970 de universități după acest criteriu convenabil. După ce, în 2011, în clasamentul Shanghai, se ajunsese să se candideze pentru primele 500, acum nu se mai intră în discuție!
La Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (2016) țara noastră a ajuns la cele mai slabe rezultate din ultimii cincizeci de ani. Sporturi întregi în care România conta în prim plan – handbal, volei, canotaj, gimnastică, box, lupte etc. – au pierdut.
Nu se înțelege ceea ce Marin Preda spunea cu o bună intuiție: tinerețea poate fi vanitate, dar nu este virtute. Sau, cum am spune mai direct: valoarea nu ține de vârstă, ci de talent, pregătire, devoțiune. În vreme ce alte țări își integrează valorile, România etalează o pasiune a excluderii lor. La o aniversare, actorul extraordinar care a fost Marin Moraru a spus: “nu îmi doresc nimic, nici măcar sănătate!”. Atât de mare îi era sațietatea!
Cum observau istorici americani (Tony Judt & Timothy Snyder, Thinking Twentieth Century, Vintage Books, London, 2013), istoriografia din România este vulnerabilă prin „combinația de formă nedemocratică cu conținut popular”. De aceea, scrierile profesionalizate, care dau tonul în privința istoriei de la Carpați, se scriu în altă parte.
Politica externă a României este acum, la o examinare serioasă, un catalog de locuri comune. Relațiile sunt bune, dar alte țări întrețin nu doar relații bune, ci și relații mutual fructuoase. Oscilația între servilism și iritare, turism și infatuare nu se poate numi politică externă. Erorile sunt neobișnuite. Un președinte francez a trebuit să le spună liderilor români, la un moment dat, că nu au folosit ocazia de a tăcea.
Atunci când se discută pregătirea individuală nu se fac distincții de simț comun: între amintire și înțelegerea de cunoștințe, apoi între înțelegere și abilitatea de a face ceva cu cunoștințele respective, în sfârșit, între abilitate, dorința de a face și a face efectiv. Ca urmare, o ideologie întreagă a suficienței de sine și a mulțumirii cu puțin ocupă prea multe capete.
Fenomenele care și-au făcut loc în educația din România sunt încă și mai grave. Nici acum nu se înțelege masteratul, dar foarte mulți, în diferite hrube, „masterează”. În orice țară care se respectă, masteratul este cel mai exigent nivel de pregătire. La noi, este facil. Doctoratele s-au compromis durabil – prin expansiunea plagiatului, conducători fără valoare, proasta reglementare legală. Nivelul profesurilor universitare a coborât și s-a compromis, de asemenea, ca urmare a criteriilor eronate și a „concursurilor” superficiale. Ca efect al selecției, cei mai mulți directori și rectori, inclusiv la marile universități, nu au minimă cultură instituțională și sunt aidoma unor parohi. Prezența serviciilor secrete în învățământul superior a atins o amploare fără precedent. Corupția (nepotism, comercializare de posturi etc.) este mai mare ca oricând. Îngrijorările lui Spiru Haret privind „originalitatea” păguboasă a selectării profesorilor au fost mult întrecute!
Orice “tăietură” am face în fluxul știrilor, ea sugerează nefuncționarea, nepriceperea, lipsa de cultură. Iar acestea nu sunt străine de educație.
La crizele educației europene, la noi se adaugă criza capacității administrative. De ani buni, nu mai urcă pe scena răspunderilor pentru educație oameni în stare să conceapă educația ca întreg. Ajung la decizii persoane care nu au publicat nici măcar cinci pagini cu vederile lor. Alții au ajuns conjunctural în funcție, încât străinii întreabă uimiți: „la voi cum se ajunge demnitar al statului?”. Mai nou, multe universități se întrec să flateze generali ai noii Securități, care se ocupă nu de siguranța cetățenilor, ci cu stabilirea de vătafi!
În 2001 am avertizat că desfigurarea curriculumului național va duce la criză. Iar criza este continuă din 2002 încoace. Am avertizat în 2005 că programele PISA și Bologna sunt greșit aplicate în România. Consecințele erorilor se văd. Am avertizat că legea educației din 2011 va duce pe o direcție greșită educația. Rezultatele se văd la tot pasul. Am avertizat că amestecul serviciilor secrete duce educația înapoi. Efectele sunt tot mai clare.
Ce-i de făcut în educație? Nu banii lipsesc în primul rând în România actuală, cum sună un refren care împiedică schimbările. Așa-zise proiecte, precum “România educată,” sunt nu doar ofensatoare pentru bunul simț (cine educă pe cine?), dar, incapabile să aducă ceva nou, pastișează idei consumate din lada de resturi a trecutului. În rest, se face tapaj de mărunțișuri, care nu țin de necesara reformă ce ar trebui gândită. Simpla echipare electronică, oricât de importantă ar fi, nu este în nici un caz reformă. Într-un cuvânt, în România actuală lipsesc înainte de orice ideile noi și soluțiile în organizare care să ducă înainte.
Ce-i de făcut efectiv? Mă opresc doar la un prim pachet de măsuri – la măsuri de urgență: a) Instituționalizarea unui cadru școlar pentru uriașul efectiv de copii lipsiți de grija unei familii (neexistând familii sau fiind familii cu situație precară ori plecate la muncă); b) Angajarea unei reforme chibzuite, care începe nu cu evaluarea, cum vrea greșit proiectul amintit, nici cu mărunțișuri, cum vrea o altă abordare săracă în idei, ci cu construcția curriculumului; c) Restabilirea curriculumului modern elaborat în anii reformei din România și actualizarea lui; d) Acordarea autonomiei funcționale liceelor și școlilor, inclusiv în angajarea de personal didactic; e) Reluarea pregătirii institutorilor la nivel de facultăți; f) Reorganizarea rețelei bibliotecilor și a accesului la informație și cultură în localități; g) Refacerea listei de specializări din licee, școli și facultăți și reprofilarea acestora; h) Circumscrierea legală a autonomiei profesorului pe bază profesională; i) Instituirea unui titlu de doctor mai înalt pentru a restabili calitatea și a asana pregătirea zis „doctorală” din zilele noastre; j) Instituirea unui titlu superior de profesor universitar pentru a se ieși din ocuparea fără merite și din nivelul jos al majorității profesurilor; k) Reglementarea legală a compunerii catedrelor, încât să se pună capăt nepotismului, fără precedent în istorie, la care s-a ajuns; l) Încurajarea creației și pluralismului vederilor prin renunțarea la formula actuală de alegere a rectorilor și de compunere a rectoratelor și decanatelor, care a făcut din departamente, facultăți și universități parohii stagnante, în care “aranjamentul bate regulamentul”, iar performanțele sunt reduse; m) Reglementarea meritocratică a concursurilor pentru posturi în educație, care să le redeschidă valorilor profesionale reale; n) Extinderea la universități a interdicției de angajare a celor care lucrează cu servicii secrete, încât să se pună capăt situației în care sunt malformate din capul locului, prin intervenții oculte, ierarhii profesionale și activități de interes public; o) Înființarea a două universități experimentale, pentru “a provoca” la schimbare sistemul și a concepe schimbări pe scară cuprinzătoare.
Multe dintre soluții au antecedente în practica altor țări sau în România. Unele pot să pară dificile sau nepopulare. Ele nu vor putea fi însă ocolite, dacă se vrea ieșirea din marasmul actual. La un moment dat, cineva va trebui să le aplice. Altfel, riscul este o împotmolire într-un balast și mai greu de schimbat.
Dupa maniera in care se exprima „filosofii” de la stana, se vede ca umilele mele pareri i-au usturat atat de tare ca nu-si mai pot coordona nici nickname-urile. Calm, rabdare, odihna… si sanatate (mentala) multa le doresc !
Ai o nevoie continuă de fals bade cu părerea. Nu am nimic cu filosofia. Sunt simplu inginer. Dar îmi plac oamenii cultivați și lucizi și îmi displac cei care nu trăiesc decât din bârfă, răspândire de falsuri. Ba le mai și degustă cu suficiență. Vai de capul satului!
Privesc de unde stau, din Bordeaux, discuția despre educație în România, pe care domnul Marga vrea să o aducă la realitate. Pot discuta numeroase exemple. Dar mi se pare destul să văd cum se stă cu păreri de felul celui care semnează Părerea mea. Este un drept să ai părere, dar cineva educat cu adevărat nu ține la părere decât dacă este și adevărată. Păreri avem toți, multe, dar nu facem caz de ele căci nu sunt verificate. Este bine să gândești, dar dacă confunzi noțiunile este grav. Și mai grav este să nu te informezi – să discuți ceva doar din auzite. Încă mai grav este să înlocuiești tema cu alte teme – pentru a ofensa, a denigra, a măslui etc. – doar pentru a abate atenția de la o teme în discuție. Acest fel de securism, pe care l-am trăit pe pielea mea în tinerețe, face mult rău României. El ține de acea lipsă de educație vehementă, care împiedică mersul înainte. Și cel care are părere poate fi un needucat din categoriile enumerate în articol.
Ouau, ce serparie am starnit ! Se pare ca informatorul (dovedit) Marga are ciraci destoinici (o fi de pe la ICR, de la Externe, o fi din tinerete…) care umbla in escadroane de executie cate trei. Sunt curios daca Iordan l-a inlocuit pe Janos la tastatura de serviciu, sau daca este acelasi Janos care a uitat cum il chiama. Cu atatea postari pe cap, il inteleg…
@parerea mea Parerea, prin prisma filozofiei lui Platon, este rebut al gandirii…
La mine n-ai stârnit nimic, bade, prostia nu poate stârni decât sila. Doar că ai schimbat tema, de la educație la povești despre informatori. Când nu ai argumente dai cu oiștea? Poveștile astea cu informatori, cu agenți, cu ce vrei s-au fumat de mult. E bine să avem păreri, numai că dacă ai o părere nu înseamnă că e adevărată și că e singura. Iar adevărul se impune, orice am face. Prostia este însă greu de schimbat.
Faptul că mai mulți oameni au o opinie nu înseamnă că sunt bodigarzi sau șerpărie. Poate fi reacție la fals sau, pur și simplu, chestiune de bun simț. Există și așa ceva pe lume.
„…coane fanica cum joci dumneata bacara la Paris ca nu stii boaba frantuzeste? R: cand pun polul de aur pe masa toata lumea vorbeste ROMANESTE !”…regulile aplicate de globalism spre un multiculturalism educational sunt chiar mai devastatoare decat nestiinta de franceza a „conului fanica” neavand nici macar compensatia notorietatii individuale pentru cel „educat” in litera programelor amintite (PISA si Bologna)…educatia (dedicata!) ar trebui sa fie un act de CREATIE si FORMARE a micului om intr-un adult demn, cultivat, cu personalitate puternica si recunoscator pentru locul unde s-a format, doritor de prosperitate atat pentru el cat si, foarte important, pentru mediul in care s-a format…desi nu-l suspectez pe autor de „criticism” (evident nekantian) cred ca este mult mai importanta actiunea (nu doar propunerile!) de formare a celor EDUCATI atat prin carisma cat si prin implicare directa si efectiva!
O prima masura de sanietate publica este trimiterea Ecaterinei Andronescu in exil tip re-educare,daca nu in Kamciatka,macar in Siberia!Sa o ia de jos,de la munca de jos vreau sa zic..
@Simion, @Ianos, @Simona: Ma simt onorat de reactia abrupta, viscerala, a badigarzilor lu’ dom’ profesor. Intr-o vreme cand greselile grave se plateau scump, ticalosul care a semnat Tratatul de la Bologna (pe care mai deunazi il critica mieros cu jumatate de gura) si care a dat ordinul de interzicere a claselor selectionate din gimnaziu (cu exceptia celor de limbi straine intensiv), ar fi fost protagonistul unei scenete dramatice, intr-o piata publica, la o ora de maxima audienta. Doar la noi, popor tolerant, milos, asemenea individ da lectii la propriu si la figurat, pe bani grasi de la buget. Oare reactia postacilor tipici anterior mentionati este parte a protectiei informative de care (inca) se bucura fostul informator securist HORIA (CNSAS dixit, Anno Domini 2014)?
Bați câmpii, bade. Declarația de la Bologna (nu-i tratat, nene!) au semnat-o aproape toate țările europene. Și nu numai europene. Nu Marga a dat legea (nici nu mai era ministru atunci) de aplicare. El a spus mereu că aplicarea în țara noastră este greșită. Alte țări nu au făcut aplicarea greșită. Restul este bolboroseală – dacă nu confuzie. Nu există vreun asemenea ordin, căci nu era nevoie. Se vede că sunt păreri cu care nici autorii nu știu de unde vin. Nu sunt bodygard, ci profesor. Adevărurile se impun până la urmă, chiar dacă o părere fără noimă se opune.
Dacă ne luăm după tot felul de falsuri putem spune și că Einstein era mozambican sau Newton membru al guvernului. Te hrănești cu vorbe goale tovarășe. Nu a fost marga informator cum nu suntem la sudul planetei. Sunt confuzii întreținute de tot felul de agenți, dar se știe că acel horia este cu totul altcineva. Dacă cineva vrea să se hrănească cu falsuri, nu poate nimeni să-l oprească. Iar Bologna nu este tratat, dacă pricepem noțiunile, ci declarație. Ordinele de aplicare și legea s-au dat după ce marga nu mai era la minister. El a spus că aplicarea este greșită. Bologna este o acțiune internațională, din care fiecare țară și-a luat ceea ce a dorit. Nimeni nu a obligat la nimic.
Bravo stimabile cu Părere! Asta da discuție. Marga discută de educație și mata îi spui că este desculț. Asta logică, nu glumă. Vom progresa până la genunchiul broaștei cu așa replici. Te deranjează că Marga respinge securismul? Mă tem că acolo este durerea ce te mână în luptă. Dar și așa, logica „tu nu ai dreptate căci este răcit” te demască. Cu peste măsură.
Daca tacea, nici filosof nu ramanea, dar nici nu zgandarea cu batul murdaria din drum. Din pozitia de fost ministru al Educatiei, Andrei Marga ar trebui sa-si plece capul in pamant de rusine. Doar nu crede ca isi poate sterge pacatele doar cu retorica asta de doi bani !
Este de prost gust – pe lângă neinformare – să iei la rost un om pentru că a fost ministru. Nici un ministru de pe lume nu răspunde de orice fac alții. Iar dacă Părerea mea greșită perseverează, îi recomand, ca unul care am lucrat cu ministrul educației naționale și și rectorul Marga, să citească Anii reformei 1997-2000, Reforma modernă a educației și Reforma universității clujene. Discursuri rectorale și să judece: este vreo măsură greșită? Să arate măcar una. Așa Părerea este de doi bani și merită ignorată.
Avem nevoie de dezbatere, nu de simple izbucniri de năduf. De postaci care nu citesc, dar se pronunță este plin. Ai vreo idee precisă, bade părerea ta, la ce zice textul? Nu ai, vezi-ți de drum, că sunt mai frumoase lucruri în viață decât bârfa. Pe față sau pe ascuns!
Analiză excelentă a stării educației – prin efectele ei – făcută de o minte cultivată și perspicace. Marga se dovedește a fi cel mai bun cunoscător de la noi al stării educației și al mijloacelor de a o normaliza. Nu degeaba a dat și cea mai îtinsă și mai profundă analiză a învățământului de la Spiru Haret încoace.
A-propos, mi-a povestit fiica mea: o prietena de-a ei, foarte bine pregatita, a dat examen pentru un post de Consilier superior la Casa judetena de Pensii Brasov.
Are 2 copii mici si ar fi dorit un job cu program fix, plus ca salariul e destul de bun: 3900 lei NET!
Inca de la examenul Scris a devenit evident cine va castiga, o domnisorica pe langa care se invarteau fara jena sefii din Comisie si chiar din fruntea Casei de Pensii!
Ce conteaza pregatirea, ce conteaza Educatia cand vedem cum se fac Numirile in posturile bine platite, ce faci cu Educatia cand tu, tanar de 30 si ceva de ani, nu îți poți găsi un job bine plătit, nu te simți apreciat, nu simți că poți schimba ceva, de ce să rămâi în România?
Va reamintesc cele 2 „fete”, 2 pupeze blonde, ANONIME si cu relatii in PSD, numite recent de Darius Valcov in fruntea ANAF, respectiv a Agentiei Nationale a Medicamentului…
https://adevarul.ro/locale/craiova/valcov-iordache-fetele-cocotate-noapte-varful-puterii-le-cunosc-stiu-ajuns-functii-1
Amandoua „duduie” de „Educatie” si Performante PSDiste!
Uite Veniturile la Casa de Pensii Brasov:
https://www.casadepensiibv.ro/pdf/lista_functii_publice.pdf
Nu are legătură doar cu PSD, dar când ești lilli, înțeleg, așa judeci, și nu are importanță adevărul. Lozinca contează la lilli. Are legătură cu PDL mai ales, dar și cu Johannis și nepriceperea lui și a celor din jur. La așa nepricepere, așa educațike, așa rezultate.
casă, dulce casă, peste tot în lume, doar acasă nu…mulţumim din inimă băsescului…
Da, Băsescu a întors pe dos o țară și a lăsat-o pradă tuturor relelor. Un student de nota 7 a ajuns să dea direcția unei țări. Vai de capul satului!