Ministerul Sănătății vrea ca sportivii de performanță să facă ecografie de cord pentru a diagnostica precoce eventualele malformații.
„În săptămânile ce vor urma, comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății vor evalua toată baza legală existentă și o vor aduce la zi. În urma discuțiilor cu cardiologii, care ne-au confirmat că sunt malformații de cord care pot cauza moarte subită, dar nu pot fi puse în evidență prin examen clinic sau EKG, intenționăm ca pentru sportivii de performanță să introducem o ecografie de cord pentru a pune în evidență și a diagnostica precoce eventualele malformații. Până acum nu exista această procedură în reglementările care privesc evaluarea medicală a sportivilor și nu știm să se practice în străinătate”, a declarat pentru Agerpres ministrul Florian Bodog.
Sportivii de performanță trebuie să efectueze, periodic, o vizită medicală, care este reglementată și de către Ministerul Sănătății.
„Noi am avut o discuție cu ministrul Tineretului și Sportului, domnul Marius Dunca, și considerăm că este foarte important să prevenim astfel de incidente tragice pe terenul de sport. Dacă putem să prevenim acest lucru, trebuie să îl facem”, a subliniat ministrul.
În opinia sa, după analiza comisiilor și elaborarea unui ordin de ministru, noua reglementare ar putea intra în vigoare în cel mult o lună.