Ce loc ocupă România în topul celor mai competitive țări din lume

România ocupă locul 53 în topul celor mai competitive 140 de state din lume, în urcare cu șase poziții față de anul trecut, potrivit unui comunicat de presă al Forumului Economic Mondial (WEF), citat de Agerpres.

Scorul general obținut de România este de 4,32 puncte (în creștere față de 4,30 puncte anul trecut) pe o scară de la unu la șapte. Înaintea României se află state precum Cehia (31), Polonia (locul 41), Rusia (45) și Turcia (51). România devansează însă țări precum Bulgaria (54), Slovenia (59), Ungaria (63) și Slovacia (67).

Potrivit autorilor raportului, România are scoruri mici la indicatorii privind sofisticarea afacerilor (unde se clasează pe locul 88 în lume) dar și la instituții și infrastructură (ambele locul 86 în lume). În schimb, România se clasează cel mai bine la capitolul mediu macroeconomic, unde ocupă locul 34 în lume, și mărimea pieței, locul 43.

În topul celor mai competitive state din lume, Elveția și-a păstrat poziția de lider mondial pentru al șaselea an consecutiv (cu un scor de 5,8 puncte), urmată de Singapore, SUA, Germania, Olanda, Japonia, Hong Kong, Finlanda, Suedia și Marea Britanie. La coada clasamentului se regăsesc Mauritania (locul 138 cu 3 puncte), Ciad (locul 139) și Guineea (locul 140 cu 2,8 puncte).

Pe ansamblu, raportul anual publicat de World Economic Forum (WEF) susține că țările din întreaga lume suferă de pe urma încetinirii ritmului de creștere a productivității care afectează expansiunea economică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.