Ce mai are de spus Guvernul după inflația record?

În condițiile în care preţurile de consum în aprilie au crescut cu 3,7%, iar rata inflaţiei a urcat la 13,8 %, dar având în vedere și că românii plătesc rate la credite tot mai mari,

De (R.C.)
Ce mai are de spus Guvernul după inflația record?

În condițiile în care preţurile de consum în aprilie au crescut cu 3,7%, iar rata inflaţiei a urcat la 13,8 %, dar având în vedere și că românii plătesc rate la credite tot mai mari,

Guvernul României a intervenit în ultimele luni substanțial pentru a gestiona de fiecare dată efectele crizelor, spune purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru, întrebat ce le transmite Executivul românilor care plătesc ultimele scumpiri.

În condițiile în care preţurile de consum în aprilie au crescut cu 3,7%, iar rata inflaţiei a urcat la 13,8 %, dar având în vedere și că românii plătesc rate la credite tot mai mari, Cărbunaru a fost întrebat, miercuri seară, care este mesajul Guvernului pentru oamenii care plătesc aceste scumpiri.

„Guvernul României a intervenit în ultimele luni substanțial pentru a gestiona de fiecare dată efectele crizelor care s-au succedat și care s-au răsfrânt în economie, având grijă să se manifeste echilibrat atât în sprijinul mediului privat – în zona care produce valoare adăugată -, dar și în zona serviciilor publice furnizate de statul român și bineînțeles sprijinind în special românii din categoriile vulnerabile”, a răspuns purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Potrivit acestuia, fiecare dintre situațiile care apar pe parcurs sunt analizate punctual și, „de îndată ce consultările pe care Guvernul le realizează în domeniile respective cu toți cei implicați conduc la un rezultat, vor veni măsurile aferente fiecărei situații”.

Cărbunaru susține că este o preocupare a Guvernului să intervină, a făcut asta de fiecare dată și va continua să o facă.

Vai de buzunarul românilor – Inflația, un nou record!

Distribuie articolul pe:

16 comentarii

  1. Vă spun eu ce spune! Un ăăăăăăă mare răspicat! Dar eacă suntem aici de ce nu întrebați acuma și pe alt retardat mare economist al planetei DJ Mc Cîțu vizavi de creșterea aia postpandemie în V??? Că am așa ceva urât de tot pe limbă dar educația nu-mi permite să înjur! Chiar nu avem una bucată specialist care să facă ce trebuie? Începând cu zburatul a minim 200000 de bujetari care taie frunza degeaba? Că și Isărescu nesimțitul m-a enervat cu ceaiul lui de tei!

  2. Statul ne fura cu buna stiinta, facturile enorme se duc direct la Buget,in rest sunt numai minciuni liberale

  3. FRAȚI ROMÂNI.!ȘTIȚI CUM SÂNTEM NOI ROMÂNII?CA UCRAINIENI PE CARE PUTIN ÎI ÎMPUȘCĂ ÎN GENUNCHI.ECSACT AȘA SÂNTEM.NU M AI AI PICIOARE NU MAI AI NIMIC.POATE LU PUTIN ÎI VINE IDEIA DE A ÎMPUȘCA UCRAINIENI ÎN COATE DE A NU M AI ÎȘI FOLOSII NICI MÂINILE.MAMA LOR DE BANDIȚI.

  4. https://www.cotidianul.ro/citu-devoaleaza-legatura-dintre-inflatie-si-gasca-lui-dragnea/
    „Faţă de iunie 2017 preţurile au crescut cu 5,4% (INS), în iunie 2018”, scrie cîţul pe contul său de Feisbuc.
    “Statul, mai ales astăzi condus de Dragnea şi gaşca lui, doreşte o inflaţie cîț mai mare. O inflaţie mare reduce puterea de cumpărare şi astfel frînează o economie supraîncălzită. Dar mult mai important pentru PSD, o inflaţie mare reduce valoarea banilor pe care statul îi returnează din împrumuturi şi «creşte» veniturile la buget. De aceea mesajele care vin de la Dragnea şi PSD despre inflaţie sunt: «Este ok, nu a murit nimeni de o rată a inflaţiei de 6% sau 7%. Uitaţi-vă cîț era în 2007!» Acesta este modul prin care PSD vă manipulează să vă obişnuiţi cu preţuri care vor continua să crească”, a explicat cîţul.

  5. “ preţurile de consum în aprilie au crescut cu 3,7” Afirmație când Pâinea și-a dublat prețul iar Uleiul care în decembrie costa 6,5 lei costă 13,5 lei. Cașul și telemeaua veche în Piața Cibin Sibiu de la 30 lei în decembrie la 40 lei în aprilie. Întreb omul (ciobanul) cu taraba din hala închisă de la care cumpăr brânză de 15 ani: De ce scumpirea? Fiindcă primăria Sibiu mi-a mărit chiria lunară pe acest loc de sub 2 x 2 metrii de la 2000 lei la 2700 lei adică cu 35%! La fel a mărit chiria zilnică ca tarabele de beton cu legume, zarzavaturi, frucete. Tot războiul din Ucraina e de vină că primăria scumpește fără să ofere nici un serviciu în plus indirect prețul la mâncare?

  6. Păi poate mai zice odată de Putin, și de creștere economică bazată pe consum, doar prețurile sunt in tavan,.ce mai incasează statul din jaful societăților clientelei,..

  7. Ar fi cazul sa-și de-a seama romani ca aceasta situație grava din tara noastră a fost creata de forte externe antiromanesti prin mercenarii instalați în conducerea României la toate nivelele inclusiv presa/tv, au distrus economia, societățile industriale românești pentru a ne elimina ca producători de pe piața, aducându-ne în situația de colonie umila sărăcita furnizoare de sclavi!!!
    Pentru a nu lasă și urmașilor noștrii aceasta situație jalnica, romanii trebuie sa insiste cu toate forțele prin toate mijloacele democratice la autoritățile românești sa redeschidă societățile industriale sa reîncepem sa producem cele necesare și pt. export.
    In 1989 eram independenți din punct de vedere economic, financiar, energetic și în mare parte tehnologic industria iar propaganda parsiva antiromaneasca a lansat, după 1990 în rândul populației, sloganul fals ca industria noastră nu era performanta și asa s-a dat la alții, s-a închis și distrus industria noastră !
    Cu datoriile de miliarde de euro ce le-a făcut în mod aberant și le are acum tara noastră , AM Fi dezvoltat tehnologic industria românească și nu a fi ajuns în situația jalnica de acum ÎNSA aceasta se poate face și acum dacă exista dorința în primul rand din partea romanilor care sa solicite cu insistenta aceasta conducătorilor !!!!!

  8. ‘ E vina rușilor …’ că de 32 de ani nu am facut nimic în domeniul gazelor/electricității, unii ar spune, întemeiat, că s-au cedat toate resursele, despre plus valoare nici poveste. In topic : toate guvernele au acordat facilităti (gratuităti) ‘fraților moldoveni’ în detrimentul românilor din țară.

  9. ATENȚIE LA INFLAȚIE !
    13,8 % e o medie moderată
    Ce e cumplit pentru români este inflația la alimentele de bază care e de cca
    35 %. Adică la mâncare ;carne, faina, ulei, unt, zahar, legume, fructe, etc. E JALE MARE!

  10. TOVARĂȘI Parlamentari stați la locurile voastre liniștiți nu vă băgați să salvați nimic că tot băncile le ajutați …casele nu se fac pentru oameni se fac pentru Bănci .. dacă erau pentru oameni aveam una garantată de Stat fără dobânzi si fără costuri ….. măriți dobânzile să puteți creste pensiile speciale că la vot se mai duc doar cei care au pensii speciale /cei care urmează sa primească și neamurile acestora ăștia votează in Romania …DOAR CEI CU INTERESE VOTEAZĂ ….trebuie huiduiți toți cei care votează căci ei sunt beneficiarii restul …..

  11. Comandantul Suprem cu lingaii care-l inconjoara este aliniat la stapanilor de a face totul pentru a dovedi romanilor ca Rusia este vinovata pentru scumpiri. Un razboi general va aduce prosperitatea.

  12. Unde si cand a contribuit daca de 6-8 luni numai vorbe, plangaceala, sfaturi pentru compatrioti sa faca economie pentru a rezista si destule? Cata nesimtire la jegosii cu luxul in gat?

  13. De pensii speciale sa nu va luati! Nici azi, nici maine, nici poimaine.
    Majoritatea comentatorilor de pe site suntem beneficiari esentiali. Le aparam in fiecare zi cu destu. Tastand pentru criminalul Putin si impotriva Romaniei.
    Pensiile sa vina.
    Traiasca ministru Budai, care lupta sa ne scoata pensiile speciale din PNRR si sa le indexeze.
    Contribuabilii la munca si la frontiere.

  14. Cu bonuri pentru ciorbe!!..când va ajunge inflația la 20%..?..unde ești ceaușescule să te vezi răzbunat!!..mai pune o haină pe tine,mâncare la cantinele sociale,cartele de alimente,…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.