Simpozion cu principi și cronicari

Ce-i mai nou în literatura veche

Muzeul Național al Literaturii Române colaborează cu Academia Română, Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu“, Fundația Națională pentru Știință și Artă, având ca parteneri Centrul de Studii Medievale – Universitatea din București și Centrul Interdisciplinar de Studii Culturale Central și Sud-Est Europene – Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galați, pentru cea de-a treia ediție a Colocviului Național de Literatură Română Veche, cu tema Literatura Principilor.

Literatura Principilor acoperă spațiul cultural al epocii vechi românești și, ca urmare a extensiunii ei, poate fi abordată din două perspective, afirmă organizatorii: „Cea dintâi este concretizată printr-un impresionant cortegiu de texte parenetice, didactice, pedagogice și de sfătuire din categoria numită Oglinda principilor (Specula principum, Fürstenspiegel, Mirror of Princes), în care se oglindesc gustul, sensibilitatea și mentalitatea lumii românești. O primă deschidere a culturii române spre această specie literară are loc prin Învățăturile lui Neagoe Basarab, operă contemporană cu Institutio principis christiani, pe care Erasmus din Rotterdam o tipărea în 1516, sau cu Principele lui Machiavelli, imprimată în 1532, după aproape două decenii de la redactare (1513). Ulterior, cultura noastră a subsumat acestei specii literare texte originale, traduceri și adaptări (Matei al Mirelor, Sfaturi către Alexandru Iliaș, c. 1616–1618; Petru Movilă, Sfaturi adresate lui Moise, fratele său, urcat pe tronul Moldovei în 1631, cuprinse în prefața Triodului ales, Kiev, 1631; Antim Ivireanul, Sfătuiri creștine politice către (…) domnul domn Ioan Ștefan Cantacuzino, București, 1715; Nicolae Mavrocordat, Sfătuirile (…) date fiului său domnului domn Constantin Nicolae voievod, mai înainte de a fi domn, în anul mântuirii 1725, Ceasornicul domnilor de Antonio de Guevara; Capetele atribuite lui Vasile I Macedoneanul ș.a.), afirmând structuri ale formelor puterii politice, în evoluția lor dinspre teocrație spre monarhie, dinspre cutume fixate consuetudinar spre norme juridice tributare unor fundamente erudite“.

Principele ca autor

A doua perspectivă se dezvoltă din ipostaza principelui ca autor, conturând portretul Rex prudens et sapiens și instaurând o monarhie culturală. Propunem evidențierea transformării formelor literaturii noastre vechi, urmărind modul în care aceasta a ieșit de sub dominanta ei religioasă, a dat legitimitate culturală puterii politice, iar mai apoi s-a întrepătruns cu dominantele culturale contemporane. „Este o probă a maturizării literaturii române vechi în consonanță cu cea europeană (v. cazul portughez ilustrat prin dinastia principilor de Avis: D. João I, D. Duarte și D. Pedro, cazul castilian prin Don Alfonso al X-lea, Don Sancho al IV-lea, Don Juan Manuel, cazul rus prin Andrei Kurbski, Antioh Cantemir ș.a., dar și cel francez, prin Ludovic al IX-lea, sau cel englez, prin Henric al II-lea Plantagenetul ș.a.), căci conturarea idiosincretică a imaginarului politic a procurat motivaţii ce s-au transformat în temele majore ale literaturii noastre de până în Veacul de Mijloc. Ilustrative aici, în pondere diferită şi cu tematică distinctă, rămân operele unor autori precum: Dimitrie Cantemir, Nicolae Mavrocordat, Constantin Brâncoveanu, fiul, Petru Cercel ș.a.

Având ca punct de plecare literatura principilor, invităm comunitatea academică la discuții și reflecții asupra modelelor civilizatoare, asupra imaginarului politic românesc în context european, asupra contribuției la crearea unei limbi de cultură capabilă să comunice realități complexe circumscrise unui îndreptar social ordonat de reguli şi ierarhii, de ceremonial şi conduită, de cutume şi inovaţii“, arată un comunicat de presă.

În cadrul colocviului vor susține comunicări reprezentanți de marcă ai mediului intelectual și academic românesc și european: istorici și critici literari și de artă, profesori, cercetători.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvana Ancutescu 205 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.