Jurnalistul B1 TV Sabin Orcan a afirmat luni seară într-o emisiune a postului TV, citând surse, că fostul ministrul al Sănătății în Guvernul Ponta Nicolae Bănicioiu a primit o informare de la SRI în care era precizat numele Hexi Pharma. Orcan nu a dat mai multe detalii.
Pe 18 mai, Comisia parlamentară pentru controlul SRI anunța într-un comunicat că „în ceea ce priveşte, în mod specific, SC HEXI PHARMA CO. SRL, în perioada verificată, 2011 – 2016, au fost transmise 4 informări factorilor de decizie locali (preşedinţilor Consiliilor judeţene Cluj şi Vâlcea, respectiv prefectului judeţului Cluj) şi centrali (ministrului Sănătăţii), care cuprind aspecte referitoare la calitatea necorespunzătoare a dezinfectanţilor utilizaţi în unităţi spitaliceşti, inclusiv a celor furnizaţi de SC HEXI PHARMA CO SRL Bucureşti”. „Ulterior mediatizării acestui subiect, SRI a mai transmis două informări beneficiarilor la nivel central„, se mai preciza în comunicat.