Ce n-au stricat două Războaie Mondiale s-a reușit acum

După 116 ani de continuitate, niciun mijloc de transport în comun nu mai circulă pe ruta Orăștie-Sanatoriu Geoagiu.

Ce nu au reușit Două Războaie Mondiale, două pandemii planetare, regimul comunist, crizele economice și tumulturile sociale, a „reușit” un antreprenor român. Odată cu încheierea anului școlar, pe ruta Orăștie-Sanatoriu Geoagiu, după 116 ani de continuitate, nici un mijloc de transport în comun nu mai circulă, deși pe site-ul autogari.ro linia apare ca funcționabilă. Decizia de a opri circulația pe această rută aparține transportatorului fără ca autoritățile locale și județene să țină cont de impactul acesteia asupra pacienților și angajaților de la Spitalul de Pneumoftiziologie (Sanatoriu) Geoagiu.

Scurt istoric al transportului de persoane, în special pacienți, către Sanatoriul TBC din Geoagiu:

– În revista „Ziarul de duminică”, număr 22, din 31 Mai 1908 ce apărea la Budapesta era scris: „Este adevărat că funcționarea acestui institut nu poate fi limitată decât la un cerc relativ îngust, deoarece statul, în calitate de angajator, a decis să construiască acest sanatoriu în primul rând pentru bunăstarea muncitorilor care lucrează în propriile fabrici, pentru a salva viețile celor care, pe cât posibil, făceau o muncă grea lângă cuptoare și sobe, iar în aerul prăfuit și sufocant al minelor, acea boală distructivă prinde atât de ușor.

Muncitorii fabricilor de la fabricile fier ale statului ajung din gara Orăștie la Sanatoriul, după ce au primit aprobarea, cu căruțele puse la dispoziție administrația sanatoriului”, se arată în articolul lui Gyula Jelfy „Sanatoriul pentru bolnavi pulmonar de la fabricile de fier ale statului”.

– În broșura „Sanatoriu TBC Geoagiu” apărută în jurul anilor 1935-38 găsim scris în capitolul „Regulamentul Sanatoriului la art. 12 următoarele: „Bolnavii vor sosi în gara Orăștie, exact în ziua de primire, comunicată lor din partea Direcțiunii Sanatoriului, unde vor fi așteptații de trăsura sau automobilul Sanatoriului, pentru a fi transportați în institut, cunoscând că în caz de nesosire la timpul fixat, vor avea să se îngrijească singuri de mijloacele de t transport.

Sanatoriul face săptămânal, în fiecare Marțea și Sâmbătă, regulat câte două curse la gara Orăștie la trenurile ce sosesc ziua în această gară la acea zi dimineața și seara.”

Ca în perioada interbelică, și după aceia, să existe în Gara din Orăștie o casă destinată staționării pacienților și aparținătorilor.

– În perioadele celor Două Conflagrații Mondiale, pentru scurte perioade de timp, Sanatoriu a fost transformat în lazaret pentru combatanți. Dacă pentru perioada de după Primul Război Mondial ne rămâne broșura mai sus menționată, despre perioada de după ce de a doua conflagrații datele au dispărut datorită unui director – numit de noua orânduire comunistă, venit la Sanatoriu cu o „o pungă de 25 de bani” în care avea o pijama (nu-i dau numele deoarece copiii îi mai trăiesc) – care s-a gândit să distrugă, prin foc al cărților sau altor materiale scrise, găsite în arhiva instituției și în casa directorului, unde a fost cazat. Și ca totul să fie „ca la carte” a făcut un foc mare în fața Sanatoriului, public, cenzurând cât l-o dus mintea și putința hârtii cărți de neînlocuit și arderea lor constituie o pierdere severă pentru istoria locală și patrimoniul cultural al Sanatoriului.

– Sărind câțiva ani în perioada anilor 1970-90 la sanatoriu ajungea RATA (Regia Autonomă de Transporturi cu Autovehicule) de patru ori pe zi. Au fost copiii ce au făcut școala la Geoagiu și Orăștie cu rata. Medicii veneau și plecau cu rata. Și multe ar mai fi de scris.

– După 1995 diverși transportatori au preluat ruta. Datorită „bunăstării” create după 2000 o bună parte dintre locuitorii din locuitorii din Sanatoriu și Cigmău au părăsit zona astfel copii de dus la școală au fost tot mai, angajații sanatoriului încep să facă naveta cu mașinile proprii astfel de la patru drumuri dus-întors se ajunge la două și totul în detrimentului celor ce au făcut și fac obiectul prim al muncii de la sanatoriu BOLNAVII PULMONAR.

A fi bolnav în România este un act de bunăstare materială?

Astăzi, 18.07.2024, niciun mijloc de transport în comun nu mai urcă la Sanatoriu din Geoagiu. Pacienții sunt nevoiți să se descurce cum pot. Unii, care au, vin cu mașinile familiei, alți cu un prieten, cei mai mulți cu mijloacele de transport până în Geoagiu și de acolo cu ce „dă domnu’”. Și domnu’ are o gamă diversificată de servicii de la taxi la așa ziși „pirați”, de la „ia-mă nene” la „per pedes apostolorum”. Cu aparate de oxigenare sau doar gâfâind, cu inhalatorii și multe, mult prea multe și din greu, urcă serpentina spre povârnișul spre vârful unde este situat sanatoriu în total 3.8 km, distanța și înclinația drumului dau de furcă și unui om sănătos darmite unui om a cărui respirație este redusă mai mult de 50%. Dar asta nu-i impresionează pe aleșii locali sau județeni, au luat act de decizia transportatorului uitând că doar cu câteva săptămâni în urmă numai că nu murea de grija pe care o poartă ei sănătății, și vor aclama aceiași grijă la alegerile parlamentare și președințiale. „O vai vouă morminte spoite” le zicea dregătorilor Isus!

Angajații Spitalului de Pneumoftiziologie (Sanatoriu) Geoagiu sunt obligați să se descurce cum pot fără să poată face mare lucru. Le este teamă să nu fie târâți, din nou, prin comisiile de disciplină. În ultimii ani o mulțime de medici au părăsit spitalul de la Geoagiu.

Domnilor aleși dacă nu aveți chef să vă respectați promisiunile electorale, nu aveți pic de respect față de cetățenii, măcar din respect pentru istora a 116 ani de continuitate, faceți ce vă stă în atribuțiunii si nu lăsați Sanatoriu fără transport în comun.