Turiștii ar trebui să păstreze liniștea pe holuri, să respecte personalul și să nu ia acasă obiectele care aparțin hotelului. Sunt câteva dintre regulile de comportament recomandate de expertul britanic în etichetă William Hanson, într-un material publicat de BBC.
Hanson, director al institutului The English Manner din Londra, spune că oamenii tind să se comporte diferit atunci când sunt cazați la hotel. Faptul că plătesc pentru un serviciu îi face pe unii să creadă că își pot permite lucruri pe care nu le-ar face acasă.
Respectă personalul și reclamă problemele fără scandal
Una dintre principalele reguli este respectarea angajaților hotelului. Comportamentul de la recepție poate influența inclusiv modul în care turistul va fi tratat pe durata șederii.
Hanson recomandă ca oaspeții să fie politicoși și să folosească numele angajaților atunci când îl cunosc. Un asemenea gest arată că aceștia sunt tratați ca persoane, nu doar ca furnizori ai unui serviciu.
Expertul spune însă că politețea nu înseamnă acceptarea oricărei probleme. Dacă o cameră nu a fost curățată, un prosop este murdar sau serviciile nu corespund așteptărilor, turistul ar trebui să spună acest lucru clar și calm.
El recomandă și lăsarea unor recenzii pozitive atunci când experiența a fost bună. În opinia sa, turiștii sunt mai predispuși să scrie despre experiențele negative decât despre serviciile de care au fost mulțumiți.
Holurile trebuie să rămână liniștite
O altă regulă importantă privește zgomotul. Hanson spune că holurile hotelurilor ar trebui să fie cât mai liniștite. Motivul este simplu: nu toți oaspeții dorm în același interval. Alergatul copiilor pe coridoare, discuțiile purtate cu voce tare sau alte zgomote pot deranja persoanele aflate în camere.
Expertul consideră că somnul și odihna rămân printre principalele motive pentru care oamenii aleg un hotel, iar comportamentul celorlalți oaspeți ar trebui să țină cont de acest lucru.
Ce poți lua din camera de hotel și ce trebuie să rămână acolo
Hanson face și diferența între produsele oferite pentru consum și obiectele care aparțin hotelului. Dischetele demachiante, pilele de unghii, trusele mici de cusut sau papucii de unică folosință pot fi luate, în general, de oaspeți.
În schimb, prosoapele, halatele, lenjeria de pat și uscătoarele de păr trebuie să rămână în cameră. Luarea lor acasă înseamnă furt, atrage atenția expertul.
Nici recipientele mari cu produse cosmetice nu sunt destinate turiștilor. Tot mai multe hoteluri folosesc recipiente fixate pe perete și reumplute după fiecare utilizare.
Hanson mai are o recomandare pentru hotelurile de lux. Turiștii nu ar trebui să se simtă stânjeniți să ceară ajutor pentru bagaje. Concierge-ul și personalul destinat transportului valizelor sunt acolo tocmai pentru acest serviciu.
Printre comportamentele nepotrivite identificate într-un raport Hotels.com se numără și săritul peste coadă la micul dejun, rezervarea șezlongurilor cu prosoape și fumatul în camere. Studiul menționează inclusiv turiști care își spală lenjeria intimă în fierbătoarele din hotel.
Alo,efectul de turma,marca Thassos ! Se aude ? Stai,ma ca am uitat,ca majoritatea astora si-au luat BMW si smartphone in loc de CARTE !