Femeia care a amenințat că se sinucide aruncându-se de la etajul 14 al unui bloc din sectorul 4 a fost salvată de negociatorii Poliției Capitalei după șapte ore.
Femeia, care ar avea afecţiuni psihice, ar fi fost nemulțumită pentru că se certase cu iubitul.
Persoana cu care avusese o relație nu este cetățean român, nu cunoaște limba română, iar negociatorii Poliției Capitalei au încercat să obțină de la el cât mai multe informații despre femeie.
După șapte ore în care a stat agățată de balustrada unui balcon de la etajul 14 al imobilului, femeia a dat mâna cu polițiștii și a trecut de partea cealaltă a balustradei, fiind astfel salvată. Negociatorii au fost ajutați în dialogul cu femeia de doi prieteni de familie ai acesteia.
Ea a fost dusă imediat la ambulanță, unde medicii i-au acordat primul ajutor, având și un început de hipotermie. Apoi a fost transportată la Spitalul Obregia pentru a primi îngrijirile medicale de specialitate, fiind cunoscută cu afecțiuni psihice.