Anchetatorii au instituit filtre în mai multe județe în urma scandalului care a avut loc, sâmbătă, în municipiul Urziceni și care s-a soldat cu doi morți și trei răniți.
Surse apropiate anchetei au declarat, pentru AGERPRES, că, potrivit primelor date, acest conflict în care au fost trase și focuri de armă a izbucnit între membrii a două familii din Urziceni și Prahova, motivul fiind legat de relația dintre un băiat și fată.
Conform datelor transmise anterior de Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița, în eveniment au fost implicate peste 25 de persoane, două dintre ele decedând la spital, alte trei care au fost rănite aflându-se la spital.
În urma conflictului au fost instituite filtre în județele Ialomița, Prahova, Ilfov și Buzău.
Onorata instanta o sa ii elibereze pe interlopii ucigasi pe motiv ca a fost autoaparare, ca in cazul precedent cu interlopii din casa rromei Sidonia.