Ce s-a întâmplat în Norvegia trebuie privit ca o lecţie

Din punct de vedere emoţional, românii sunt „conectaţi” în aceste zile la „ora Norvegiei”. Au uitat (deja) de ilegalităţile în cascadă ale lui Piedone, ale patronilor de la Colectiv, ale firmei care a livrat „artificiile”, au uitat de cei care au renovat/redecorat interiorul clubului cu materiale inflamabile. Au uitat că oricând se poate repeta o astfel de tragedie, dacă respectarea legii va reprezenta în continuare „un moft” sau dacă ne vom complace să aplicăm mereu principiul „lasă, merge şi aşa”. Televiziunile de ştiri pompează zilnic informaţii despre „barbariile” autorităţilor norvegiene faţă de copiii românilor de acolo, iar, mai nou, miercuri seara, am aflat oficial de existenţa a „n” intervenţii guvernamentale (încă din octombrie 2015, ale cabinetelor Ponta IV şi Cioloş) la oficialităţile din Norvegia. Acţiuni de protest ale bucureştenilor şi ale unor români din diaspora în faţa ambasadelor Norvegiei sunt la ordinea zilei, anteniştii Gâdea şi Ursu nu au ratat momentul să facă „spectacol”, Rareş Bogdan şi Lavinia Şandu fac isterii în direct.

Foarte rar şi (doar) în surdină se fac auzite voci lucide care trebuie să ne aducă înapoi cu picioarele pe pământ. Voci care pronunţă un cuvânt „magic”: lege. Da, de aici trebuie să plecăm şi să analizăm situaţia. Nimeni nu are nimic cu copiii românilor stabiliţi în Norvegia. Legea privind protecţia copilului în Norvegia este una foarte, foarte aspră. Anual, în jur de 50.000 de copii – de toate naţionalităţile, inclusiv din familii norvegiene – sunt preluaţi de către autorităţi. Că ne place sau nu, asta este situaţia şi nu avem ce face. Că este o lege bună sau proastă, iarăşi nu avem ce face. Că ei (nordicii) se disting de alţii (printre care şi noi) printr-o altă cultură, iarăşi nu avem ce face. Problema – atât pentru familiile de românii care au probleme acolo, cât şi pentru protestatarii de la noi – este alta. Norvegia este o ţară (şi nu este deloc singura) unde legea se aplică cu sfinţenie. Şi tu, indiferent de ce altă naţionalitate eşti, dacă vrei să trăieşti acolo, trebuie să cunoşti legea şi să o respecţi. Nu-ţi convine, nimeni nu te obligă să alegi Norvegia (sau altă ţară unde cu legea nu este de joacă). Nu o respecţi, suporţi consecinţele. Nu este ca la noi, unde suntem doctori docenţi în ocolirea legii.

Am văzut şi am auzit românii indignaţi de faptul că, „pentru o palmă”, „ăia le-au luat copiii”. Da. La ei, nu se acceptă nici măcar acea „o palmă”. Nu este ca la noi, unde legea se referă doar la „rele tratamente aplicate minorului”, dar închide ochii când este vorba de o „corecţie” aplicată copiilor. Şi, din câte ştiu, proverbul „bătaia e ruptă din Rai” este de sorginte românească. Am văzut şi am auzit români indignaţi (aici intră şi moderatorii televiziunilor de ştiri) de faptul că autorităţile norvegiene „au luat copiii fără să fie finalizată ancheta socială”. Dragi compatrioţi, dacă legea permite preluarea înainte de finalizarea anchetei, nu aveţi de ce să protestaţi. Nu noi suntem cei autorizaţi să protestăm împotriva literii legii dintr-un alt stat. La ei ancheta socială este una complexă şi nu se aşteaptă ca un copil să fie supus repetat la traume. Nu este ca la noi, unde se aşteaptă finalizarea unei anchete sociale şi nimeni nu poate face nimic dacă în acest răstimp un copil este supus în continuare la rele tratamente. Am auzit şi am văzut români indignaţi de faptul că familia Bodnariu nu a avut acces la dosar. Oameni buni, în mai toate ţările civilizate, accesul la dosare (mai ales când este vorba de minori) este strict interzis în faza de cercetare. Este ceva absolut normal. Anormalul este la noi, unde la o oră după ce începe o urmărire penală, se trimit „unde trebuie” stenograme (mai mult sau mai puţin trunchiate) şi rechizitorii. Nu în ultimă instanţă, nu trebuie să luăm drept bune toate afirmaţiile părinţilor în cauză. Este normal ca ei să pledeze pro domo. Noi, de aici, de la peste 2.700 de km distanţă, nu avem cum să ştim care este (a fost) realitatea. De aceea nu trebuie să facem din autorităţile norvegiene marele nostru duşman. Evident, nu exclud nici varianta unor erori ale autorităţilor norvegiene în problemele legate de preluarea copiilor. Mă refer la modul general. Dar, în condiţiile de acolo, erorile sunt depistate, iar cei care au greşit plătesc foarte scump eroarea. Sau un eventual abuz. În concluzie, cred că evenimentul din Norvegia trebuie privit ca o lecţie. Pentru toată lumea. O lecţie care se cheamă: „legea este lege şi se aplică”.

P.S.

În Ungaria, traversarea pe „roşu” sau prin locuri nemarcate se sancţionează (fără drept de apel) cu amendă în echivalentul a 120 de euro. Ştiu câţiva români care au păţit-o între Crăciun şi Sfântul Ion. La noi nu se obişnuieşte. Ce vom face? Îi luăm la înjurături pe unguri?