Ce s-a întâmplat într-un club din Capitală

O porţiune din tavanul Control Club din Bucureşti s-a prăbuşit, miercuri seară, iar reprezentanţii localului au declarat că…

Ce s-a întâmplat într-un club din Capitală

O porţiune din tavanul Control Club din Bucureşti s-a prăbuşit, miercuri seară, iar reprezentanţii localului au declarat că…

O porţiune din tavanul Control Club din Bucureşti s-a prăbuşit, miercuri seară, iar reprezentanţii localului au declarat pentru  mediafax.ro că „au căzut două bucăţi de tencuială şi ipsos în urma unei infiltraţii de apă”.

Bucăţi din tavanul clubului s-au desprins şi s-au spart pe podea miercuri seară, în jurul orei 22.00. Accesul în sală a fost oprit cât au fost înlăturate bucăţile căzute din tavan, dar, după o jumătate de oră, clienţii erau iar înăuntru.

„Control Club, ce facem aici? E inacceptabil! Cade tavanul şi continuaţi să ţineţi clubul deschis? Interziceţi oamenilor să facă poze, măturaţi repede şi continuaţi programul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, lăsând oamenii să intre într-un club în care tocmai a căzut o parte din tavan?? Nu îl închideţi şi-l băgaţi imediat în reparaţii? Vrem să avem oameni care mor iar în cluburi prin Bucureşti? E o iresponsabilitate enormă din partea voastra, ruşine! – la Control Club”, a comentat pe o reţea de socializare Sonia Nedelea.

„Nu s-a prăbuşit tavanul, au căzut două bucăţi de tencuială şi ipsos, în urma unei infiltraţii de apă, se pare”, au explicat reprezentanţii Control Club, joi, pentru mediafax.ro.

„Suntem de azi noapte aici, cu structuristul şi constructorii, am decopertat toată zona din preajma locului afectat, am izolat-o”, au mai precizat reprezentanţii Control Club.

Nu s-au înregistrat victime, cei mai mulţi clienţi fiind la ora respectivă în afara camerei în care a avut loc incidentul.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.