Ce spun cititorii despre încrederea în UE?

Cititorii Cotidianul.ro au argumentat și contraargumentat Editorialul Vai de speranța noastră europeană! ca într-un soi de sondaj.

Redăm câteva dintre comentariile lor:
Hotu prostu spune:

De ce nu mai cred? Pentru că au fost mințiți, înşelați, furați şi călcați în picioare. Am crezut aşa cum copiii cred în poveştile frumoaae, iar acum am văzut adevărata față a acestei construcții hâde, menită să distrugă națiunile, familiile, să dezrădăcineze popoarele pentru a-i stăpâni şi exploata de unii orecum Rotschild şi alții ca ei, care stăpânesc lumea, pe cate au luat-o prin rapt „legal”, adică cumpărând conducătorii administrațiilor şi statelor care le-au netezit calea. Dacă ne-am fi uitat cu puțină atenție în Dreptul European, acum 25 de ani, am fi văzut că spre asta se tinde. Dar ne-a plăcut povestea, fix ca unei fătuci de 15 ani care se uită orbită la un golan, având impresia că l-a găsit pe Făt Frumos. UE se putea limita doar la un spațiu comun, de liberă circulație a persoanelor şi bunurilior, aşa ca în anii 80. Dar nu asta s-a vrut. Pentru a obține ce vroiay, au inventat instituțiile UE. Iar ăsta a fost sfârşitul. Se miră dl. Nistorescu că de ce oficialii UE nu i-au dat lui Ghinea peste mână când a venit cu propunerea de PNRR. Pe bune? Păi Ghinea a scris aşa pentru că aşa i s-a spus de la Bruxelles! Jaful trebuia să continue, iar acest PNRR este cea mai odioasă unealtă. Iar cât despre SUA, ei şi-au atins obiectivul: au atacat şi furat Europa, fiindcă aveau nevoie de bani. Cu complicitatea UE şi a conducătoriloe locali.

Cenzura = FRICA DE ADEVAR spune:

Am crezut in UE la inceputul anilor 2000. Dupa 2008 a inceput sa-mi fie din ce in ce mai clar in ce colhoz nenorocit am intrat. Asa cum nicio familie nu vrea sa fie intr-o organizatie de mai multe familii care sa-i spuna cat sa cheltuiasca, unde si cum, pe cine sa accepte pe cine sa iubeasca si pe cine sa urasca asa nicio tara nu trebuie sa fie condamnata sa traisca acesta nebunie neo-sovietica. Si la toate astea se mai adauga si dictatura lunaticilor de peste ocean. Astazi Joe Biden s-a laudat ca au sa dea legi sa reduca apa folosita de masinile de spalat ca sa salveze planeta !! Cei de la Whirlpool au protestat. Stim deja ca masinile de spalat scot rufele neclaite de detergent fortate de legi cretine emise de cretini. Nebunia avanseaza si cuprinde absolut orice din viata noastra, mai rau ca in comunism!

de afara spune:

Uniunea Europeana a devenit in ultimul an a cincea roata la caruta puterii globale. Nu mai conteaza in topul mondial nici cat o ceapa degerata nici macar economic pentru ca militar doar ifosele tot mai ridicole amintesc de puterea de odinioara. Europa prezenta in actuala pozitie de sluga a Americii care a lucrat-o ca la carte nu mai are nici un viitor. Singura sansa a Europei pentru a ramane in carti si a impiedica actualele reasezari ce se produc acum la nivel de glob pentru o lunga perioada istorica ar fi baterea sincera a palmei cu Rusia. Arforma impreuna o superputere (euroasiatica) care sa-i tina la respect in orice domeniu pe ceilalti competitori.Este singura varianta de supravietuire a Europei spre deosebire de Rusia care dispune de variante desi se descurca si singura. Sa fie politicienii europeni atat de miopi sau atat de vanduti?

Elena Popa spune:

Să nu ai încredere oarbă într-o uniune e una și să nu vrei să faci parte din ea e alta. Mie procentul ăla nu mi se pare grav dacă în spatele lui e un anumit grad de maturizare. Eu cred că e important să ai mai întâi încredere în tine și apoi în alții și mai cred că în spatele neîncrederii stă și un pic de lene de a gândi și de a face. Viteza cu care răspândim ideea că nu poți face nimic pentru că serviciile sunt omniprezente îmi întărește raționamentul. Eu nu cred că numele președintelui vine în plic ci că mai degrabă lista candidaților cu șanse e dezbătută cu alții, dar dintre ei noi alegem.

Vanatorul de troli spune:

…ideea de baza nu a fost rea, gresita, este veche, multi au incercat sa o puna in practica prin diverse mijloace…nu trebuie sa vedem paiul din ochiul vecinului ci barna din ochii nostri…nu este vina eu ca am trimis acolo-caci noi i-am trimis- numai ghiocei, vipere, oameni de nimic…nu au negociat nimic in folosul tarii…de fapt, nu au negociat…au stat plecati, au venit cu liste de sarcini de la stapani…de ce?…nu stiu, avem cateva exemple ce dovedesc faptul ca, trimitand oameni potriviti acolo poti obtine ce vrei …polonia, ungaria…au negociat cote, subventii, s-au opus deciziilor aberante…nu si-au instrainat avutiile, nu si-au subordonat justitia nationala aberatiilor legislative -atentie, recomandari si nu impuneri-cum au facut ai nostri…poate, cu oameni verticali din tarile din est eu nu aluneca pe panta corectitudinii politice, a politicilor aberante de decarbonizare, lgbt etc…pe cocioc este insa greu, daca nu imposibil, sa mai gasesti verticalitate…

viki spune:

Ce-am crezut si ce avem! Am crezut in prosperitatea occidentului,am crezut in libertatea omului in occident ,am crezut in drepturile omului in occident,in statul de drept,in faptul ca UE va monitoriza politicul din Romania si-l va directiona ,sa o ia pe calea cea buna.,, Am dat vrabia din mana pe cioara de pe gard.Drumul spre iad este pavat cu intentii bune,,. Iluzia unei Europe libere ,prospere i-a incantat pe romani:dreptul de a muncii in occident,posibilitatea de a te plimba fara vize cand ai chef,accesari de fonduri,PNRR etc. ,,Afara-i vopsit gardul inauntru-i leopardul.. Am dat in schimb.zacamintele noastre,industria energetica,terenurile noastre,tinerii nostrii specializati ,am dat forta de munca ieftina,am dat suveranitatea noastra,libertatea de a face si a gandii a politicului si a cetateanului roman.
Am distrus tot ceea ce s-a construit,realizat inainte de 1989,sub pretextul restructurarii,reorganizarii,rentabilizarii, elimininarii,,,gaurilor negre,,si al faptului ca privatizarile de ,,succes,,si investitorii strategici vor duce la prosperitatea ecomomica a tarii..Acum traim din imprumuturi si asteptam ca mai marii UE sa ne dea si noua bani prin PNRR,bani pe care UE ii are tot din imprumuturi la banci.UE a devenit o closca care are puterea sa stranga tot , sa contracteze tot[vaccinuri,gaze,energie electrica etc] si sa faca imparteala
pe tari ,dupa cum vrea ea.Pe zi ce trece se dovedeste ca UE s-a transformat intr-o cupola mafiota,in care domina interesele de grup,nu interesele popoarelor. Ea hotaraste ce sa mancam,cum sa ne spalam,ce avem voie si ce nu,ea vrea razboi,ea vrea sa ne monitorizeze prin portofelul digital.Pe UE o mai intereseaza ce vrem noi?NU. Ne miram atunci si nu intelegeam cand noi doream sa intram in UE de ce nemtii,austriecii,francezii demonstrau impotriva globalizarii.Acum intelegem!

ala cu ideea de baza spune:

Poate ca ideea de baza a fost buna dar au fost mafioti cei care au aplicat-o. Adunatura europeana actuala este o cloaca veritabila condusa in cel mai patentat stil mafiot.Iar mafiotii din tarile membre si-au dat mana cu cei de la conducerea Europei facand ca UE sa fie 100% mafiota. Securistii nostri mafioti sunt cel mai graitor exemplu. Mai nou o fac prin odraslele lor useriste.

gmbplay spune:

Indraznesc sa intreb : cum ar arata Romania azi daca nu eram in ue , mai bine sau mult mai rau ? Cum ar fi Romania dupa un eventual roexit ?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12
Author

23 de Comentarii

  1. în forma actuala UE nu are un viitor bun…ori se auto distruge prin razboaie , ori se auto dizolva….

  2. Cititori pot spune orisice .Realitatea este insa cu totul altceva .Romania se afla in cea mai fasta perioada a ei din intrega istorie cunoscuta noua .Romanii nu au cunoscut niciodata un asa imens nivel de bunastare si nici nu au avut vreodata un asemenea sprijin existentialist .Fara UE si NATO acum Romania se reducea la Vlasca si Teleorman asa cum nu cu multa vreme in urma isi dorea cineva .Cupola de aparare a UE si imposibilitatea punerii in discutie a granitelor actuale impreuna cu apartenta la NATO si impreuna cu Parteneriatele strategice facute cu SUA ,Franta si mai nou cu Japonia ne garanteaza existenta ca natiune . Fara asta e de rau . Cine nu intelege minimal ceea ce ne ofera UE si se asociaza cu tot felul de aiureli scrise in presa de scandal nu poate fi numit un bun roman .Esti un bun roman doar daca tara ta va exista . Deja UE obliga politicul din Romania sa puna in practica deciziile comune .Legile pensiilor cele normale si cele speciale , legea ce prevede vinzarea activelor neperformante ale Statului , legea ce tine de noua impartire Administrativa a Romaniei , un nou set aplicat legilor electorale si altele impuse de la Bruxelles democratizeaza Romania .Nu uitati: uneori nemultumitului i se ia darul .

  3. @ gica (14 martie 2023 la 12:14)
    „Cititori pot spune orisice.”

    Atat era suficient, ca sa NU ne dam seama ca vorbesti in somn.
    N-o sa stau acum sa te astept sa te trezesti ca sa te lamuresc. Trebuie sa incerci singur ! Iar cand vei descoperi adevarul, fericirea te va invalui.

  4. UE este condusa de khazari la fel ca majoritatea guvernelor tarilor care o compun. Si aceasta este subordonata Israleului, condus si el tot de khazari si USA condus ati ghicit tot de khazari. Ca dovada ca UE este o entitate subordoanta Israelului este faptul ca toata Data de Baze a UE este prelucrata si stocata in Israel. Zlava Urcacania mica si pitica, ura, ura, ura.

  5. Incredere in… mine 100%, incredere intrun clan infractional organizat european… zero! Sa argumentez:
    1. Nu au fost votati de cetateni,
    2. Nu au baza legala de constituire aprobata legal pusa online pentru functionare,
    3. Nu respecta constitutia tarilor componnte acestuiclan,
    4. Nu respecta drepturile cetatenilor componente ale acestui clan,
    5. Nu respecta democratia in majoritatea hotararilo luate peste capul cetatenilor! Si pot continua cu totala zero incredere prin enorm de multe argumente!

  6. La ce sa te aștepți, dacă România a trimis la UE,analfabeți și jigodii precum:Becali,Eba,libidinoși batistuta etc,etc ?!!

  7. Problema este la conducătorii noștri nu la UE. Dacă nu eram in UE eram mai rău ca Moldova. Asa popor, asa conducatori?

  8. In actuala UE securistii din colonie au dus-o mai bine ca niciodata,pentru restul a fost avantajul ca poti calatori liber(deocamdata-vezi”pandemia”)si fiecare s-a descurcat cum a putut.
    Pentru Romania dupa 1989 a inceput dezastrul-vanzarea tarii pe bucati,alungarea oamenilor buni de munca,fuga de saracie.
    UE la ora actuala vrea razboi colectiv cu URSS asa ca devine o problema.
    Securistii se vor descurca mereu,oamenii simpli vor trai iadul pe pamant.

  9. Cititorii mai zic că în poza la articol, pe dna Ursula von Lenin a luat-o valul și a ridicat din greșeală și mâna stângă. În rest, fața, postura… totul ok. O pentagramă e și ea la locul ei… acolo sus, între coarne…
    În mare, mă cam recunosc.
    Mda… deci per total, e o poză bunicică pentru nivelul ei. Se admite.

  10. Spun, ceea ce spun cei mintiti dupa ce au fost dusi la altar. Abia asteapta sa-si puna increderea in altcineva care sa-i mantuiasca de data.. de viata asta.

  11. Ursula von Minciuna este predestinata dupa nume ca ursul s-o lase fara blana.

  12. Și iarăși ne intoarcem la ANIMALICA UNIUNE SOVIETICA MARXISTA dar SOROSIST/SHWABIANA DIGITALA,in spate cu aceiași patriarhi care servesc cu devotament și vajnic avânt ,tatucul lor antic.Nimeni ,vad că nu vorbeste despre IA (inteligenta artificiala),care deja este introdusă și implementată ,in UE și decide,având toate datele biometrice ale fiecărui cetățean ,de la cel cu țâta in gura pan la al cu barba sura,prin algoritmi, taxe și legi,după ani și ani de cules date de pe rețelele sociale,jocuri și platforme, pentru a înțelege statistic, pe deplin ,ce și cum poate umanitatea și cum trebuie condusa.

  13. Germenii UE au fost saditi in anii ’50 de ILEGALII legendati de Comintern in fruntea Frantei si Germaniei si-au dat primele roade dupa cateva decenii cand S-AU PUS BAZELE transformarii din Uniune Economica in COLHOZ BOLSEVIC prin schitarea INSTITUTIILOR POLITICE SUPRASTATALE!!! Desavarsirea COLHOZULUI BOLSEVIC s-a comis dupa DIVERSIUNEA ORDINARA cominternista din 1989 cand s-a dat semnalul trecerii LAGARULUI DE CONCENTRARE COMUNIST la CAPITALISMUL SECURIST DE STAT pentru PENETRAREA UE!!! Aceasta este ESENTA
    unei analize geopolitice responsabile pe care o ocolesc prost-tracii Securitatii ceausist-rasputinizate!!! Aceasta este ESENTA pe care o ocolesc si „analistii” indiferent cum se plaseaza, la „stanga” sau la „dreapta”!!! COLHOZUL BOLSEVIC functioneaza „legal”,
    asa cum LAGARUL DE CONCENTRARE COMUNIST functiona ILEGAL, prin ILEGALI, TELEFOANE ROSII si CONSILIERI SOVIETICI DISCRETI!!!
    COMISARII colhoznici sunt pe model bolsevic si ceea ce nu a reusit Comintern de A INTEGRA in URSS „republicile bolsevice” clonate dupa AL DOILEA MACEL BOLSEVIC MONDIAL, reuseste COLHOZUL BOLSEVIC european si cu „republicile bolsevice” de dupa 1989, dar si cu VESTUL CAPITALIST!!! CRIMINALUL CONTRA UMANITATII Gorbaciov si-a intrecut in „GENIALITATE” SATANISTA ROSIE maestrul Lenin reusind
    SA FORTZEZE BOLSEVIZAREA Europei FARA ALTE FOCURI DE ARME decat ale TERORISTILOR SOVIETICI din Romania!!! FARA MACVEL BOLSEVIC MONDIAL, acesta avand loc abia din SEPTEMBRIE 2019 cand cu VIRUSUL BOLSEVIC CHINEZ!!!

  14. @ Charlie , mai baiete ce se intimpla ? Ti-au gresit tratamentul ?Ai dat in logoree ? Ai numarat de cite ori ai folosit cuvintele „securist si bolsevic”in insailarea asta a ta ?Mai inchide gura ca „te trage curentul”!Si vezi sa nu-ti musti limba . Ca vreun doftoras de acolo ti-o fi pus niste fulminat de mercur . Si daca faci „poc”cine mai insira „nemuritoare opere”pe forumul COTIDIANUL si nu numai. Aide treci pe la farmacie….

  15. „Revoluţia bolşevică din Rusia au făcut’o khazarii. Componența la vârf a instituțiilor bolșevice ale Rusiei sovietice era garnisită 86% din khazari. Astfel că la:
    – Consiliul Comisarilor erau 17 khazari, din 22 membri (77%),
    – Comisariatul Războiului 33 khazari, din 43 membri (77%),
    – Afaceri Străine 13 khazari, din 16 membri (81%),
    – Justiţie 20 khazari, din 21 membri (95%),
    – Instrucţie Publică 6 khazari, din 6 membri (100%),
    – Muncă 7 khazari, din 8 membri (87%),
    – Ministerul Provinciilor 21 khazari, din 23 membri (91%),
    – Presă 4 khazari, din 4 membri (100%),
    – în misiunile Crucii Roşii, de fapt misiunea propagandei în ţările străine 8 khazari, din 8 membri (100%).
    Total 129 khazari adică 86%, din 151 de conducători ai Rusiei bolşevice.
    Pe 12 aprilie 1919, M.Cohan, khazar scria în ziarul Le Comuniste, din Harkov:
    ”Putem fără ezitare să afirmăm că Marea Revoluţie Rusă a fost înfăptuită de mâinile khazare… Noi am fost şi numai noi cei ce am condus Proletariatul Rus spre aurora internaţională şi chiar astăzi Cauza bolşevismului stă în mâinile noastre tari… Simbolul iudaismului, steaua cu cinci raze, este acum adoptată de bolşevism… şi în acest semn va fi exterminată burghezimea”.
    Politica exterminării totale a clasei conducătoare a început în Rusia, cu Revoluţia din 1917, iar în România a avut loc între 1940-1964 (cu întrerupere între 1941-1944).
    În 1918 poporul român şi’a reîntregit ţara, constituindu’şi statul naţional unitar român. Dar acum, împotriva acestui ideal sfânt, împlinit, al tuturor românilor, de a trăi într’o singură ţară, a început terorismul în România, prin khazarul Max Goldştein, care a pus o bombă în Parlamentul României, atentat soldat cu morţi şi răniţi.”

  16. Spuneam la 11:02 urmatoarele: Securicii ceausisti rasputinizati Yahweh-gelu din HAITA Capitanului Legiunii core au schimbat placa cu „ovreii, jidanii, jidovii”bolsevici(CITEZ DIN FORMULARILE LOR!!!), dupa ce i-am PLESNIT verbal peste raturi, transformandu-i in „khazari” in speranta ca vor putea STERGE STAMPILA DE ANTISEMITI/CARE URASC EVREII…

  17. In State a fost interzis Mark Twain ca rasist si altora li s-au daramat statuile, iar Ursula urmasa unor negustori de sclavi si a unor proprietari de plantatii este apreciata, sustinuta…

  18. Ce Tovarășul Iosif Vissarionovici Stalin de 7 Noiembrie la Tribuna Mausoleu! Priviți la măreția Ursula von der Leyen la tribuna UE. Să fie dată jos de la Luvru “Victoria înaripată a Samotraciei” și să fie pusă în capul scări această imagine a doamnei Ursula: Tot înainte la vaccinul Covid!

  19. Gica e securici e de așteptat sa țină cu stăpânii si cu pensia lui specială. Asa ca face propaganda digitală. Sper ca securicii ue-isti sa le praduiasca fondurile celor de pe Cocioc atunci cand nu vor mai avea nevoie de ei/ noi.

  20. @Curios…mersi de informatie.Tipul e spus prea multe lucruri pe șleau ‘ gen” toti va vor binele.Nu ii lăsați sa vi-l ia” sau „daca voturile noastre ar conta nu am fi lasati sa votăm „.Dar poate principalul pacat e ca nu era de neam ales, ci era american adevarat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.