Românii trebuie să plătească taxe și impozite majorate începând de joi, 1 ianuarie 2026.
Ce taxe și impozite se majorează de la 1 ianuarie 2026
Impozitul pe locuințe
Impozitul pe locuințe va crește de anul viitor cu aproape 80%, conform estimărilor. Este o măsură tranzitorie, până în 2027, când impozitul va trebui calculat la valoarea de piață, așa cum cere UE. Momentan, cota este stabilită pe baza unor grile vechi de evaluare, aflate la primării, dar care nu reflectă valoarea reală a proprietății. Până la anul, trebuie pus la punct sistemul E-Proprietate, care va centraliza datele reale (zona în care se află imobilul, suprafața, accesul la utilități etc)
Cât ar urma să plătească românii
Pentru un apartrament de trei camere din București pentru care impozitul a fost anul acesta de 198 de lei, anul următor proprietarul va datora 355 de lei, arată calculele Profit.ro.
Impozitul pe mașini
Și acesta va crește semnificativ, în funcție de norma de poluare și capacitatea cilindrică. Proprietarii de vehicule cu motoare sub 1.600 cm³ vor fi cei mai afectați, cu posibile dublări ale impozitelor. În schimb, pentru unele mașini puternice, impozitul va scădea.
În cazul unei mașini cu o capacitate cilindrică de 1600 de centimetri cubi, cu o normă de poluare Euro 3, impozitul auto va fi în anul 2026 de 240 de lei. Pentru o mașină cu norma Euro 6 taxa va fi de 200 de lei.
Pentru mașinile electrice, se introduce un impozit unic, de 40 de lei.
În prezent, în România sunt peste 3 milioane de vehicule mai vechi de 20 de ani. Alte aproape 4 milioane au între 10 și 20 de ani. Doar aproximativ 300 de mii de autoturisme noi.
Taxe pentru firme
Toți comercianții vor fi obligați să accepte plata cu cardurile de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS sau altor modalități. De exemplu, aplicaţii ce facilitează acceptarea plăţilor electronice, indiferent de valoarea încasărilor în numerar realizate în cursul unui an.
Aproape 700.000 de companii lucrează numai cu cash, multe dintre acestea având datorii către bugetul de stat, au explicat guvernanții.
Firmele care nu au cont bancar în România sau nu depun situațiile financiare timp de 5 luni pot fi declarate inactive.
Firmele inactive pot fi dizolvate după un an. Ministrul de Finanțe a transmis că sunt 460.000 de firme inactive, aproape 300.000 stau inactive de peste 5 ani. Peste 120.000 dintre ele au datorii de 3,5 miliarde lei.
Capitalul social minim crește la 500 lei pentru firmele noi și la 5.000 lei pentru cele cu o cifră de afaceri de peste 400.000 lei.
Impozitul pentru multinaționale
Se reduce IMCA, impozitul minim pe cifra de afaceri, pentru firmele cu venituri de peste 50 milioane euro la 0,5% de la 1%. De la 1 ianuarie 2027 va fi eliminat complet.
Deducerea pentru servicii externe (proprietate intelectuală, management, consultanță) către firme afiliate este plafonată la 1% din cheltuieli.
Veniturile independente. Chirii
Crește baza de calcul a CASS (contribuția la sănătate) la 72 de salarii minime brute pe țară pentru veniturile din activități independente. Este o modificare cu impact asupra PFA-urilor, profesiilor liberale și micilor antreprenori.
Totodată, sistemul veniturilor din activități independente, obținute ca urmare a prestării de servicii de cazare, precum și din închirierea pe termen scurt a unui număr de 1-7 camere situate în locuințe proprietate personală, va fi modificat.
Persoanele fizice care închiriază pe termen scurt camere din proprietatea personală sunt obligate să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale, mai exact să emită bonuri fiscale pe care să le înmâneze clienților.
Criptomonedele
Impozitul pentru câștiguri din tranzacții cu criptomonede va crește de la 10% în prezent la 16%. Totdată, impozitarea pentru câștigurile obținute pe bursă din tranzacții cu acțiuni va crește de la 1% la 3% pentru titluri deținute peste un an și de la 3% la 6% pentru cele deținute mai puțin de un an.
Taxa „Temu”
Se introduce o taxă fixă de 25 lei pentru fiecare colet extracomunitar de până la 150 euro. Odată instituită această taxă, cei care vor să își stabilească hub-uri logistice în România și vor să distribuie din România nu vor plăti acești bani. În prezent, produsele ieftine din China ajung în cantități uriașe în Europa, generând o presiune logistică și fiscală masivă pentru autorități.
Guvernul României a revizuit ţinta de deficit pentru acest an la 8,4% din PIB. Prin măsurile pe care și le-a angajat, Ilie Bolojan își propune o țintă de deficit de 6,5% în 2026.
si dupa gerul de afara mai puneti in ianuarie si niste facturi record la gaze si energie!!!
… pe bolojan si gasca lui de ticalosi.
Cine are 60 000 Euro să dea pe o mașină electrică va plăti impozit 40 lei, adică cam 8 euro. Cine a strâns cu greu 4000 Euro să-și cumpere o mașină la mâna treia cu care-și duce familia la munte și la mare, cazat la margine de drum, va plăti impozit 50 de Euro. Urâtă, haină la suflet și antiromânească Alianța PSD-Grindeanu, PNL-Bolojan, USR-Fritz, UDMR-Kelemen cu deasupra tuturora Prezidentul
Dan. Să-i răsplătească Dumnezeu așa precum plătesc.
Cică la bulgari 10 euro nu se mai vinde cu 20 de leva ci cu 40 de leva! Succesuri Mucușor cu Europa în suflet candriu de barbugiu!
La multi ani pentru ziarul Cotidianul si echipa sa! Taxele si impozitele pe casele mai vechi de 30 de ani trebuiau reduse, caci au nevoie de mai multe reparatii. La fel si masinile de peste 10 ani vechime.
În lipsa empatie umane si oricărui studiu de impact, romani se mulțumesc cu artagul (pe mușchi de bicepși și neuroni) lui Ilie sărăcie și frânele de limbaj și comportament a imaturului din deal.
Mulțumim din inimă partidului,că într-o zi de sărbătoare ne-a adus in epoca stalinistă…mai lipsesc cartelele de pâine…și când te gândești că unii credeau că o s-o duceam și mai bine….foaie verde de dudău o s-o duceam și mai bine!!!…
Ce să-i faci românul e laș, fricos,se mulțumește cu zgarda la gât,de fapt el niciodată nu a știut ce înseamnă să fi liber, să-ți trăiești viața după placul lui,i-a plăcut să fie obidit, să stea în genunchi, să cerșească un bol de mâncare…de fapt toată istoria românilor asta ne arată…
Imnul național îți zice … deșteaptă -te române…dar numai atât… adică să te trezești din somn,.. restul e la mâna celor care te țin în întuneric…de fapt cred că și acum mai mult de trei sferturi dintre români încă dorm somnul cel de moarte…
La multi ani dragi conducători…la Gherla,Jilava,….iar România să-și doarmă somnul…
O tara indatorata extrem nu e stăpâna pe destinul ei. Altii hotărăsc destinul ei.👏👏👏