Ce trebuie să știe cei care vor pașapoarte

Programul de lucru cu publicul pentru eliberarea paşapoartelor a fost prelungit, începând de luni, cu două ore în Bucureşti şi în 31 de judeţe, unde s-a constatat un trend ascendent al numărului de solicitări de paşapoarte.

MAE a transmis că de la începutul verii au fost eliberate aproximativ 135.000 de paşapoarte, fără a fi înregistrată o depăşire a termenului de 10 zile lucrătoare în care se eliberează documentul de călătorie pe tot parcursul anului la nivelul întregii ţări.

„Menţionăm că, deşi normele legale în vigoare prevăd un termen de 15 zile lucrătoare pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice, în practică acestea se eliberează în doar 10 zile lucrătoare. Perioada de emitere a documentului de călătorie românesc – 10 zile lucrătoare – este una rezonabilă la nivel european, luând spre exemplu Franţa, unde acest document se eliberează în 2-4 săptămâni sau Germania cu o perioadă de aşteptare de 4-6 săptămâni”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis luni.

Pentru evitarea aglomeraţiei la depunerea cererilor de eliberare a paşaportului, solicitanţii au posibilitatea de a se programa online, pe site-ul https://www.epasapoarte.ro/, iar pentru a nu mai sta la coadă pentru a ridica paşaportul a fost introdusă posibilitatea expedierii paşaportului simplu electronic prin poştă.

Totodată, cetăţenii pot verifica stadiul cererii lor la adresa https://epasapoarte.ro/verifica/, existând posibilitatea ca acesta să fie eliberat mai devreme decât termenul comunicat la depunerea solicitării.

„Amintim că începând cu data de 1 ianuarie 2019 au fost puse în circulaţie noile modele de paşapoarte electronice cu elemente suplimentare de siguranţă, fiind printre cele mai de greu de contrafăcut din lume, ceea ce presupune o perioadă specifică pentru implementarea tuturor elementelor de protecţie, unele vizibile cu ochiul liber, altele doar în anumite spectre de lumină”, se arată în comunicat.

Elementele de securitate au la bază noile tehnologii în materie, cum ar fi desene stilizate, microtext, diferite tehnici de imprimare şi elemente optic variabile, dar şi unele realizate prin nanotehnologie.

Sunt utilizate cerneluri speciale, hârtie de securitate cu filigran şi fir metalic, fir de coasere în trei culori (roşu, galben şi albastru), una dintre culori fiind fluorescentă. În masa hârtiei este inserat un fir metalic fluorescent, care, în lumină UV, reacţionează în trei culori (roşu, galben-verzui şi albastru), conform MAE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.