Ce urmează după securistanizarea României? Modificarea Constituţiei?

SECURISTAN. Fără pic de ruşine, şleahta de securişti de pe lângă Iohannis pregăteşte legi prin care SRI şi SIE devin incontrolabile, stat în stat, afirmă jurnalistul Victor Lungu în Ziar de Cluj comentând proiectul de modificare a legilor siguranței naționale.

Jurnalistul face o paralelă între cazul Băsescu și proiectul care prevede că românii trebuie să devină colaboratori ai SRI: Urli pe toate canalele: „Băsea, Turnătorul”, apoi dai legi prin care îi transformi pe toţi cetăţenii în „Băsea”? Să aibă ei, cu ce-şi şantaja cetăţenii (vezi că te zicem că ţi-ai turnat, la cererea noastră, nevasta, soţul, amanta, şeful)?

Apoi, se întreabă amar:

Ce mai urmează după securistanizarea României? Modificarea Constituţiei ca să rămână Preşedinte pe viaţă El, Însuşi El, Mutul Neamului?

Iată textul editorialului semnat Victor Lungu:

Într-un proiect de lege care va fi depus la Parlament, se stipulează ca fondurile operative ale serviciilor secrete să nu mai poată fi controlate nici de Parlament, nici de Curtea de Conturi. Neterminaţii de pe lângă prea plimbăreţul Preşedinte al României, care deja şi-a pregătit puteri sporite în CSAT (printr-un alt proiect neruşinat, căruia ăştia îi spun „de lege”: să aibă El, Însuşi El, Mutul Neamului, drept de veto), se pregătesc să nu mai dea socoteală de ce anume fac nici măcar pentru banii publici pe care-i consumă.

Un nou avânt al militarizării statului

Nu le ajunge faptul că au firme sub acoperire, afacerişti sub acoperire, şparlamentari sub acoperire, societate în civil, jurnalişti, judecători, procurori în lesă, la dispoziţie – şi că sunt infiltraţi mai rău ca Securitatea lui Nea’ Ceaşcă în toate zonele politico-economice ale României, au pregătit şi legi prin care să introducă „obigaţia cetăţenească” de a fi turnător, au pregătit legi prin care să se situeze de-asupra Legii.

Ce-i roade pe ei e că trebuie să dea socoteală în faţa unor indivizi care, oricum stau în poziţia drepţi în faţa lor, cu privire la cum îşi bagă ei picioarele în fondurile de cheltuieli operative ale serviciilor secrete.

Vor ca banii cu care serviciile de informații își finanțează chefurile şi porcelile pe care ei le numesc „operaţiuni”, să nu mai poată fi controlate nici de comisiile parlamentare speciale, nici de Curtea de Conturi, ci doar de Consiliul Suprem de Apărare a Țării – ăla în care Însuşi El, Mutul Neamului, şi-a pregătit dreptul de veto.

Dacă va zice „NU” Mutul (şantajabil cu dosarul caselor „din meditaţii” – şi cuminte, nu ca Băsescu, care acum plăteşte că nu s-a jucat „mumos” cu securiştii), atunci nici bunul Dumnezeu nu va şti pe ce s-au dus banii securiştilor.

Ori, numai în ultimii doi ani au existat două scandaluri cu privire la cum s-au cheltuit banii publici în „operaţiuni speciale” de pomădat curul secretarelor. L-am avut pe directorul adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei care deja a fost condamnat în primă instanță pentru că a delapidat fondurile de război ale instituţiei.

Iaca erau nişte bani la el în fişet, le stătea mai bine în buzunarul lui. Un fleac.

Al doilea caz a fost anchetat de DNA și îi privea pe fostul ministru de Interne, Petre Tobă, şi pe foştii şefi ai serviciului secret din MAI, pentru modul în care au fost cheltuite fondurile operative pentru chefuri la restaurantele Excelsior şi Bârlogul Lupilor, băuturi şi parfumuri de lux.

De aceea au murit români în Decembrie 89, ca să vină neterminaţii urmaşi ai securiştilor lui Ceaşcă şi să-şi pună la secret modul în care se porcesc pe bani publici?! Să vină şi să ceară ca tot românul să devină delator?

Altfel se vede acum şi faptul că neisprăviţii ăştia ne-au luat România prin învăluire, compromiţând Justiţia, Politicul, Economicul, mânjind, prin infiltrare, totul. Altfel se vede şi scandalul trecerii la secret a Arhivelor, nu?

Prin urmare, zilele acestea, USLinoasa Coaliție de guvernare dezbate proiectele legilor securității naționale, un pachet de 10 legi care privesc funcționarea și organizarea serviciilor de informații, a armatei, ministerului de Interne și CSAT. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, pe 27 mai, că proiectele sunt analizate în cadrul fiecărui partid din coaliție, iar într-o săptămână vor intra în dezbaterea Guvernului, pentru a fi trimise la Parlament.

Nu pot să nu remarc faptul că aceste legi ale siguranței (lor) au așteptat la sertar momentul schimbării componenței Curții Constituționale, care în ultimii ani, sub influența fostului șef DNA, Daniel Morar, a tăiat masiv din atribuțiile serviciilor. Într-o săptămână (aia anunţată de premierul Nicolae ăăăăăăîîîîăăăăîîîîaaaa Ciucă), epoca lui Daniel Morar se va încheia oficial. Riscul ca anumite prevederi (nesimţit şi pe faţă neconstituţionale), din aceste legi să pice la Curte tinde către zero.

În 2016, securistoizii României şi-au pierdut dreptul de a mai fi organ de cercetare penală în urma unei decizii a Curţii Constituţionale. Ce mai vaier, ce mai vuiet a venit atunci dinspre societatea în civil: că lovitură împotriva anticorupţiei, că procurorii DNA nu mai pot răsădi o floare pe altarul Justiţiei, fără ajutorul SRI şamd.

Lăsaţi, că acum şi-au făcut bine temele şi au cerut prin lege extinderea listei de ameninţări la siguranţa naţională. Securistanezii se vor putea folosi de mandatul pe siguranță națională pe tot ce mişcă-n ţara asta: râul, ramul – toţi suntem consideraţi ameninţări la siguranţa naţională. Ce stat bolnav îşi poate considera cetăţenii şi orice băşină trasă de aceştia drept atentat la siguranţa naţională?

Da, un stat totalitarist de genul Coreei de Nord, Rusiei, Chinei. Revenim la Epoca Ceauşescu? Revenim, pocnind din călcâie, nu v-ar fi ruşine, bă, de toţi morţii şi răniţii din Decembrie 1989!?

Securistanezii României nu vor putea fi cercetaţi pentru abuzuri, hoţii şi alte chestiuni prevăzute de Codul Penal Român ca orice muritor. Nu, ei au nevoie de procurori anume desemnaţi şi numai din Parchetul Militar.

Ca să înţelegeţi de ce: pentru că un procuror militar nu poate ancheta un ofiţer decât dacă este mai mare în grad sau egal în grad (trese, stele) cu învinuitul. Este suficient ca Mutul Patriei să-l ridice în grad pe împricinat până li se termină celor de la Parchetul Militar ofiţerii. Aşa au procedat aceste deşeuri cu faţă umană şi cu cei învinuiţi în Dosarele Revoluţiei din Decembrie 1989, ofiţerii care au dat ordine şi şi-au executat poporul cu foc la gura ţevii: i-au avansat.

Se zicea în epocă, printre cadrele militare: „Ai tras? Ai fost avansat”.

Alde „Heil” Vig nu mai are chef să dea socoteală Şparlamentului. Aşa că în legi s-a clocit şi puturoşenia sulfuroasă prin care cel mult comisia de specialitate să încropească un raport cu bla-bla-bla şi praf de zâne. Nu mai merge directorul SRI sau SIE în Parlament să fie luat la întrebări, vin şparlamentarii cu şapca-n mână să vadă dacă ăia mai trăiesc, mai respiră, mai au nevoie de una alta, o bere, un mezel, niţel muştar…

Că şi mecanismul de numire și revocare a directorilor SRI și SIE se modifică: vor fi propuşi de Însuşi El, Mutul cu puteri sporite în CSAT şi vor fi votaţi în Parlamentul acela decorativ, practic, pe viaţă. Parlamentul, care îi votează, a pierdut dreptul de a mai iniția revocarea șefului SRI sau SIE. Doar Însuşi El, Prim Voiajorul Patriei, Mutul țării care şi-a cerut puteri sporite în CSAT mai poate propune demiterea.

Dar „helvigii” şi „vlaseii” nu pot fi dați jos decât dacă fac parte din partide politice sau se implică în campanii în favoarea unui candidat. Ete scârţ! Şi cum va afla cineva ce fac ăştia dacă devin incontrolabili prin aceste aşa-zise legi?

Pentru ăştia nu mai există demitere pentru management defectuos, pentru neperformanţă şi alte rahaturi din acestea pentru care pot fi demişi muritorii de rând. Odată numiţi nu mai dau socoteală aproape nimănui și nu pot fi sancționaţi aproape orice ar face.

Iar chestia cu „obligația cetățenească” a cetăţenilor României, a companiilor și autorităților publice de a deveni turnători-delatori, la cererea securistanezilor, indiferent de situație, e de noaptea minţii.

Urli pe toate canalele: „Băsea, Turnătorul”, apoi dai legi prin care îi transformi pe toţi cetăţenii în „Băsea”? Să aibă ei, cu ce-şi şantaja cetăţenii (vezi că te zicem că ţi-ai turnat, la cererea noastră, nevasta, soţul, amanta, şeful)?

Prin urmare, până acum am aflat doar cum vor să transforme România în Delatoria Securistan Multilateral Turnătorească.

Ce mai urmează după securistanizarea României? Modificarea Constituţiei ca să rămână Preşedinte pe viaţă El, Însuşi El, Mutul Neamului?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 23
Author

31 de Comentarii

  1. Atentie la actiune! Este totul cu dedicatie pentru a reveni in drepturi turnatorul basescu alias petrov! Chiar nu vedeti legatira intre graba legislatiei spre aprobare urgent si taraganarea alcolistului de a parasi bunul statului? Porcariile astea cu turnator securitate prin lege a inceput fix de la finalizarea procesului lui petrov alcolistul si asteapta revenirea in drepturi!

  2. Cand a vazut titlul ala lasa impresia ca ar fi poza lui Putin, dar cand colo surprize marele cârmaci Mutălăul adus de democraci, NATO si multa UIE, cel mai in forma la fentarea Şparlamentului. O totala bataie de joc

  3. De ce atata agitatie? Acum doar se va legifera realitatea in care traim.

  4. Mama ce agitatie pe la ong-uri si pe la ziaristii astia independenti.
    Toate legile astea sunt aproape 100% copy paste din legislatia americana si britanica.
    Cam nasol pentru unii, mai ales astia care zbiara cu militarizarea, intoarcerea in trecut, putinizare…..
    Legile stau in sertar din 2012 dar cu Ponta si Dragnea nu prea puteai sa intaresti siguranta nationala.

  5. Constitutia Rromaniei trebuie schimbata pentru ca este depasita.

  6. Foarte bine! Poate asa afla si DNA ca, toate angajarile la buget s-au facut si se fac pe spaga/mita la greu si nu prin concurs cinstit. Cei mai mari spagari sunt cei din sanatate care incaseaza si de la femeile de serviciu! Nu mai zic de spagi de zeci de mii de euro pentru un post de asistent medical sau medic decand Olguta a marit salariile la personalul medical de 3 ori! ! Asistentele medicale spagare iti dau trei gauri intr-o vena pana iti monteaza o branula. Listele de pacienti intre medicii de familie se platesc cu zeci de mii de euro! De ce ministerul sanatatii nu organizeaza centralizat pe tara exament tip grila poentru ocuparea posturilor de medici specialisti din spitale patriei?

  7. Calea spre dictatură servește interesele amerloce, de transformare a boborului veghetal rumînache în CARNE-DE-TUN pentru viitoarele fronturi militare spre est, împotriva Rusiei!
    În Ukraina, cu ajutorul șlehtei măscăriciului TV criminal jîd, amerlocii au instituit Legea Marțială, prin care rușii cu cetățenie ukraineană de pe teritoriul Ukrainei au fost trimiși să lupte împotriva fraților lor, rușii cu cetățenie rusă, soldații Rusiei! Ce faci dacă nu te supui Legii Marțiale? …ești ÎMPUȘCAT, pentru „trădare de țară”! Nu contează ce limbă vorbești acasă, și ce opinii ai.
    La voi nu se pune problema vorovitului, chiar dacă și voi spuneți „Da”, ca și rusul – tot „Da”! Așa că nu va fi nevoie de o Lege Marțială în Rromînistan! …e suficientă declararea Diktaturii Social-Lăbărale a U.S.L., și veți fi înrolați în armată și trimiși pe front acolo unde dorește $$oroș șî vă ordona prin CNN-Latrina3!
    Dupe răzbel șî 2 milioane de morți, o să-l puteți condamna la spînzurătoare pe Radu Tudor, la fel cum vor face ukrainenii la Kiev cu șleahta jîdului….[Rumburak]

    • S-a terminatara cu Democatia in Rumanistan! Urmeaza legalizarea Democraturii, care este de fapt starea de facto din Colonia de azi . Urmeaza modificarea Constitutiei , Legalizarea Prostitutiei LGBT, a traficului de influenta pe fatza in favoarea lui Big Brother si a Sfintei Spagi prin modificarea CPP ,redefinita prin termenul ”activitate impozitabila de promovarea a unor interese economice legitime zisa si Lobby ”. Tot prin modificarea Constitutiei, Starea de Urgenta si Starea de Asediu vor fi definite ca stare de sine perpetua si cotidiana, serviciul militar obligatoriu reintrodus si pregatirea pentru atacarea Rusiei vor fi actiunile d ebaza ale unei natiuni marete .Jos Comunismul !

  8. Iohannis si securistii care l-au pus acolo au anulat opozitie, partide, parlament, orice urme de justitie oruce le-ar mai sta lor in cale.

    Drula de la USR a uitat ca aceiasi schema i-a adus la guvernare imprwuna cu guvernul meu si PNL pe care ii tot injurau. Ca Iohannis incalca constitutia mai bine o suspenda, lucrul bine facut.

  9. Nu le mai dati idei!Si asa s-a ajuns unde s-a ajuns cu complicitatea vinovata a mediei ,a proprietarilor de ziare,TVuri si a gazetarilor cumparati in viu si in carcasa ,nu numai de Gaby in General Oprea ,dar,prin diverse canale de favorizare de Sistem Nu mai exista alb,in media,doar nuante de la gri pana la negru,daca intelegeti

  10. Cine a votat strainii, sa-i mînce inima cînii ! …

  11. Păi, după rețeta justiției,.De ce ar fi ei mai prejos,.Oricum ei dictează in mai toate,. Deci de ce să stea la ”umbră”.. Insă mă gândesc ce ar fi ca să se descurce ei singuri, fiecare cu statul lor, paralel sau perpendicular sau de care o fi. Să-și mânce reciproc micii, cu sau fără muștar..și să stea departe de restul lumii civilizate. Să trăiască ei singuri bine, pas cu pas..

  12. ‘ ăceiași Mărie …’, ce îmi e Rusia, America, China sau România In topic : românii au vorbă despre mut și pământ.

  13. PeeSeeDee corupti penali era de fapt deturnarea atentiei de la tunurile plandemiei date de liberali si securisti. Securistii vor imunitate la furat cum are si Werner si guvernul meu. Manariile, tunurilw si uratul bagate la strict secret informatii clasificate. Vorba unui clasic Ghinion. Furturile au atins un nivel atat de ridicat ca datoriile facute de Orban si Citu, bagate la secret de stat. Nimeni nu stie in afara de Citu ce au facut liberalii banii. Acum este lesne de inteles cum a decurs marea imparteala secreta si cine a luat partea leului. Ciolacu so PSD ghinion au venit dupa marile tunuri.

  14. Autorul se contrazice plin/lipsit de gratie si ma refer la clujeanul care e ofuscat ca Romania devine „securistan”, in timp ce ofera
    o multime de argumente ca aceasta stare e una de fapt din 1948 fara intrerupere in 1989!!! Cum sa nu-si faca mendrele „securistanii” cu asa analisti si jurnalisti? Au o frica terorizanta prost-tracii politruci de pe forum la gandul modificarii Constitutiei pe care
    o vor batuta-n cuie si astfel sa nu se schimbe nimic!!! Politrucii de „driapta”, vorba plina de sare si piper a Dlui Piperea, o vor
    si mai plina de prerogative incepand cu seful din Deal al Securitatii!!! BEST ia de driapta tomlin proaspat autodemascata ca AGENTA SOVIETICA e defetista si merge pe principiul bolsevic stalinist ce-i in mana nu-i minciuna…Deodata, toata lumea care mergea tiptil, pe varfuri cand aduceam vorba de Securitate, tipa isteric pe la toate colturile revendicandu-si intaietatea in demascarea INSTITUTIEI GENOCIDULUI…Humoroizii sufera precum cainii afland cat de „patrioti” sunt securistii lor dragi, ab jectul justinianus pirzandu-si pana si latratul sfasietor…Degeaba le spui ca securistii sunt DUSMANII Romaniei, ca au aparat/apara o tara inventata de ei pe care
    au numit-o „republica populara romana”, apoi „republica socialista romania”, initial pt „identificarea cu „poporul”, ulterior pentru
    identificarea cu tara!?

  15. Plavanul, dulap peste tot !
    Chiar si in prezervative !
    El peste toti, si mai ales peste toate
    ba idiotilor asta vreti ?
    Dictatura unui neghob, vai capul lui ??

  16. Acum, dupa 32 de ani de la revolutie, ne dam seama,ca noi romanii,am fost masa de manevra, ,,idioti utili,, pentru elita globalista in planul[demersul lor] de al da jos pe Ceausescu si a directiona Romania pe fagasul pe care il doreau ei. Atat. Pentru cetateni,nimic. .Un model asemanator cu primavara araba.In naivitatea noastra,am crezut ca am scapat de dictatura,de securisti,de membrii de partid etc si ca va fi democratie de acum inainte si va fi trai pe vatrai ,cum credeam noi ,ca este in occident.Ghinion. Nu a fost si nu este asa.Persoana pe care o contraziceam , cand spunea ca deseori schimbarile nu aduc lucruri bune si ai sa vezi in viitor ce o sa fie,era mama si avea perfecta dreptate.Ni s-a creat,ani intregi, falsa impresie ca avem democratie,stat de drept,drepturi si libertati,ca securitatea s-a retras cuminte ,ca sunt alta generatie de angajati,ca nu se compara cu ce a fost.Acum raul, care a stat pitit,dar s-a dezvoltat,multiplicat,ramificat ,a iesit la suprafata mult mai puternic. A vrut sau nu a vrut ,inainte de 1989 ,securitatea cu bunele si cu relele ei ,a lucrat pentru tara.Acum oare pentru cine lucreaza?Cred si sunt sigura, ca in cadrul ei exista si multi angajati corecti,patrioti, dar nu au curajul sa se opuna directivelor. Vor fi destui oameni ,care de abia asteapta sa-si indeplineasca ,,obligatia de cetatean,, .Inca o data zic, vina nu a fost numai a lui Ceausescu,ci si a oamenilor care il inconjurau si a celor care detiuneau functii.Dupa ce s-a combatut comunismul,acum apar aceleasi metode dar mai infricosetoare,devenind,,obligatii,,.

  17. După securistanizarea României urmează satanizarea ei. Ce nu a reușit usereul, va reuși acest individ din poză cu față și rânjet de scaraoțky, cu ajutorul acoperiților.

  18. Un mic amănut: În toate posturile de conducere cât-de-cât veți găsi numai fii sau nepoți, neamuri din vechea secu. Ne-a explicat fostul de la SIE, Prădoiu parcă, că sunt oameni de ai noștri, de încredere, cu studii afară, n-avem alții, ce să facem?

  19. Răspunsul meu e NU. Răspunsul a milioane de români este NU. Noi vom dărâmă statul ăsta securist nou construit pe cadavrele celor uciși în timpul plandemiei. V-ați bucurat că românii au tăcut când le-ați suspendat drepturile? Va trebui să ne ucideți pe toți ca securismul ăsta să prindă viață!

  20. Idioții mafiei gălbejite și roșii ne cred chiar slabi, ne vom vedea în stradă și la vot. Un stat conduși de securiști și hoti, ne transforma in colonie, dar vor avea o surpriză

  21. In Rromania la momentul actual poate sa treaca orice in Constitutie, astia pot sa legalizeze si pedofilia (ca oricum o vor aia de afara) si rromanasii o sa se duca sa puna stampila pe DA, cu, copilu’ in brate.

  22. Nu era mai bine ca in Ungaria(ca tot sunteti atatia admiratori pe aici)? Stare de urgenta(ca e rezbel prin zona) si gata discutia;apoi totul vine de la sine…

  23. …eu as fi spus…MUTU NEAMULUI PROST ..in ce ma priveste nici un moment nu am avut consideratie fata de aceasta trista figura …si chiar daca s ar fi remarcat prin masuri benefice…desemnarea lui ca preswedinte a fost una din jignirile aduse acestei natii…daca nu cumva …cea mai grava..au facut averi in Romania toti veneticii ..cel putin aceasta functie trebuia atribuita unui …pamantean..si nu unui malac fara tara , far crez, fara steag..

  24. ue si nato ai vrut -ue si nato ai popor roman = sclavie moderna ; ai ajuns sa-l plangi pe CEAUSESCU; dupa 32 de ani regretam ce am pierdut si mergem tot inainte pentru ca tot inainte de 1989, cu CEAUSESCU, era mai bine .
    „cine-au indragit strainii , manca-i-ar inima cainii, manca-i-ar casa pustia si neamul nemernicia „DESTEAPTA-TE IOANE , DESTEAPTA-TE GHEORGHE.

  25. La cati pioni sunt in Parlament, Constitutia se modifica imediat, insa o vor face doar pentru ei, fara sa se gandeasca la consecintele pe termen lung.
    Tatuca a dat ordin se vrea pe viata, pregatiti si Mausoleul pentru el

  26. @parere, legea nu se aplică retroactiv, deci Băsescu nu mai are nicio scăpare de condamnarea pentru turnătorie.

  27. Pe vremuri, Secu apara pe Cheashka, simbolul nostru natzional, din lipsa de alte elite, ucise, ucise, ucise la Canal, Piteshti, etc. Cu toate acestea, asha cum a pierit elita, ruleta rusa l-a terminat shi pe el. Totushi pe vremea aceia s-a reushit cit de cit, scoaterea Romaniei, din impasul bolshevic, ceea ce actuala clasa politica cu democratzia originala in 30, cu minus shi plus, nu se pot ridica la nivelul lui Cheaska. Cred ca problema este simbolul natzional, sau daca zic ca exista, nu are nimic cu mamaligarii majoritari de romani. Asta ca Secu este inmultzit ca sa fie internatzionalizat cu divizii KGB, Moshe, CIA, samd, sugind singele poporului prin sinecurile care le apara, precum impostorul WeiSSelie, Levantzica Tzapului, amintind de coshciugul construit de ei pentru inmormintarea Romaniei, etc. prin aceshti allo!genii de Preshedintzi, legii antinatzionale gen proletcultista Zoe Petre de anulare a spiritualitatzii romaneshti, samd. Scopul de a controla totul, este sa puna botnitza la exprimarea libera, de a baga la zdup, ex.pe cei care se opun gushterilor fratzilor Moraru, shmecherashului de Wexleru, sau langa banga Seringa de la Austerlitzu, ca in final sa fim o Colonie perfecta. Daca Secu se punea in sluzba tzarii, aveau simbol natzional Regele nostru, cel fugarit de Olimpyotul Ilici, spuma bolshevicului Pomponel Lenin. Chiar daca a fost sabotat, Regele Mihai a adus un aport benefic > decit totzi la un loc.Vorbesc de resetare, dar nu au nimic de pus spre binele natziunii, asha ca sigur un copil va spune ca regele lor este gol. Macar daca tot se inmultzesc ca sa apere tzara, pot macar sa se inroleze volintir in Armia Natzionala, care este sublima dar lipsheste cu desavirshire.
    O zi buna.
    P.S. Sloganul zilei este Secu din toate tzarile unitzi-va spre realizarea visului Gloabeleshtilor.Noutatea este ca din lipsa de Colon ishti, in patria LGBN, oricine poate fi Alles Bulla shi la Yad mamaligarii nu au loc…

  28. Cum o fi mai bine Securistan sau Macaristan (numele istorico-geografic otoman şi turcesc contemporan al Ungariei încă de pe vremea când era paşalâc)? Frate, e bine când e bine şi e bine când nu eşti prost! Problema este că gândirea mercantilă de presă, ticăloasă, fobiile, psihozele, gândirea puerilă, contradictorie, pudibondă, NU NE APĂRĂ ŢARA DE COTROPIRE ŞI DE ÎNSTRĂINARE. NU NE APĂRĂ DE SĂRĂCIRE PE MODEL GAMBIA SAU GUATEMALA. Atât. Asta cu nu mai vrem sistem de securitate naţional este din ciclul zicerilor din anii ’90, „să privatizăm tot că ne va merge super”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.