După ce un copil în vârstă de 4 ani a fost ucis de o haită de câini, șeful Poliţiei Locale Sector 2, Aurel Dobrilă, şi directorul general al DGASPC, Isabela Hurjui, au fost sancţionaţi pentru lipsă de reacţie.
Primarul Neculai Onţanu a propus Comisiei de Disciplină demiterea acestora.
Cei doi directori au fost sancţionaţi „pentru lipsa de reacţie în realizarea atribuţiilor ce revin, conform legii, celor două instituţii în legătură cu cazul copilului omorât de câinii comunitari pe terenul unei firme private”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 2.
Paznicul firmei în curtea căreia erau câinii a fost amendat cu 300 de lei, pentru că nu are atestat de paznic, iar firma de pază va fi amendată cu 2.000 de lei pentru ca nu are un plan de pază.
Proprietarul terenului va fi și el amendat de poliţia locală a sectorului 2 cu o sumă cuprină între 2.500 si 5.000 lei.
Până în acest moment, poliția i-a audiat doar pe bunică şi tatăl copilului decedat. Parchetul nu s-a sesizat.