Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, la bilanţul MAI, că îşi doreşte ca Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI), serviciul secret al ministerului, să redevină un „partener serios” pentru celelalte servicii de informaţii, parchete şi instituţii din România.
„Ca şi MAI care, din păcate, de mulţi ani a trecut prin foarte multe frământări politice, începând cam prin 2008 – 2009, şi şi-a putut păstra stabilitatea, şi DGPI a trecut prin multe transformări, unele benefice, altele nu. Poate unii nu au vrut ca această structură să mai aibă capacitatea şi eficienţa de pe vremuri. Eu cred că această structură, a fost o decizie riscantă a fostului guvern de a adopta schimbări profunde în structura DGPI prin OUG”, a spus Liviu Dragnea.
„Îmi doresc ca această structură să redevină un partener serios pentru celelalte servicii de informaţii din România şi parchete, pentru toate celelalte instituţii care au nevoie de un asemenea partener. Sigur, printr-un regim de colaborare corectă, constituţională şi legală. Din partea mea, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, o să aveţi tot sprijinul”, a mai spus Dragnea.