Majoritatea tragediilor care au lovit România anul acesta au ceva în comun, scrie Cătălin Drulă, președintele USR, într-o postare pe Facebook.
Drulă incriminează ceea ce el numește tragedii ce ”puteau fi evitate”, amintind, printre altele, de cazul Crevedia.
Legea nu se aplică, poliția nu verifică, astfel că, în misiunea sa de a proteja cetățenii, coaliția PSD-PNL eșuează, mai arată Drulă.
Comparație și cu explozia de la Crevedia.
„PSD și PNL vor vrea să închidem ochii și de data asta”, a mai susținut liderul USR, una dintre concluziile sale fiind că în România au loc tragedii perfect evitabile pentru că țara a încăput pe mâna unui sistem corupt.
„Condoleanțe familiilor îndurerate în urma tragediei de la pensiunea din Prahova.
Vedem din nou cum un sistem corupt a transformat România în țara tragediilor care puteau fi evitate.
Un infractor, fost interlop, bodyguard al unui ministru de Interne de la PSD, a fost lăsat să încalce toate regulile posibile. Fără autorizație de securitate la incendiu, fără autorizație de construire. Pentru el, legea nu se aplica. Și cum ar fi putut să se aplice, când cei care ar fi trebuit să verifice clădirea își făceau petrecerile acolo, iar Poliția îi promova afacerea, prin contracte preferențiale?”, a transmis liderul USR, într-o postare pe Facebook.
„PSD și PNL vor vrea să închidem ochii și de data asta. Așa cum au făcut la Crevedia, unde au murit oameni nevinovați, dar primarul PSD și-a mărit salariul cu 70%, în timp ce locuințele oamenilor nu au fost nici astăzi refăcute.
Majoritatea tragediilor care au lovit România anul acesta au ceva în comun: afacerile erau controlate de oameni apropiați de diverși politicieni PSD, iar instituțiile care ar fi trebuit să aplice legea au închis ochii.
Așa arată un stat care eșuează în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii”, a mai transmis Cătălin Drulă.
După incendiul de la Ferma Dacilor au murit opt persoane
Printre tinerii care au decedat, fiind carbonizați, se află o studentă în anul II la Facultatea de Sociologie, fiul generalului Petru Băiceanu, şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, dar şi unul dintre copiii lui Cornel Dinicu, patronul pensiunii.
Între timp au apărut primele măsuri. Au fost anunțate miercuri seară și aflăm că Şeful Inspecţiei de Prevenire din ISU Prahova a fost demis.
Criminalistul Tudorel Butoi a lansat ipoteza ca incendiul de la Ferma Dacilor să fi fost pus de o mână criminală.
da,desicur:
-pe Al. Rahat la numărător!