România se află pe un trend pozitiv, pe care vrem să-l menținem, afirmă miercuri premierul Mihai Tudose, făcând referire la datele făcute publice miercuri de Institutul Național de Statistică privind creșterea economică.
„Institutul Național de Statistică a anunțat, astăzi, că România are o creștere economică de 5,9% în trimestrul II din 2017, peste cifra de 5,7% din trimestrul I din 2017.
Este o creștere economică solidă, care provine din mărirea puternică a producției industriale cu 8% și din servicii. O contribuție însemnată vine și din sectoarele cu valoare adăugată medie și mare, precum high tech.
Mai mult, în primele şapte luni ale acestui an, nivelul mediu al încrederii în economie a fost de 105,1 puncte, în creştere semnificativă faţă de 103,2 puncte, în perioada corespunzătoare din anul 2016.
Sunt rezultate bune, care confirmă că România se află pe un trend pozitiv, pe care vrem să-l menținem”, a scris Tudose, pe Facebook.
Produsul Intern Brut a crescut în semestrul I 2017 cu 5,8% pe seria brută, iar în trimestrul II creşterea a fost de 1,6% faţă de trimestrul anterior şi de 5,9% faţă de acelaşi trimestru din 2016, potrivit datelor furnizate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (detalii aici).