Cea mai GEROASĂ noapte din acest an

Mercurul termometrelor a coborât în noaptea de marţi spre miercuri până la minus 21 de grade Celsius în zona Întorsurii Buzăului, supranumită şi Mica Siberie.

Meteorologul Ciprian Bularca de la Staţia meteo din Întorsura Buzăului a declarat miercuri, pentru Agerpres, că aceasta a fost cea mai geroasă noapte din actualul sezon hibernal, temperaturile oscilând între minus 20 şi minus 21 de grade Celsius.

Potrivit acestuia, şi următoarele zile vor fi friguroase, după care vremea se va încălzi uşor.

„Ne putem aştepta să fie tot frig, dar nu chiar aşa, după care se va mai încălzi”, a declarat Ciprian Bularca.

Aceasta este a doua zi consecutiv în care s-au înregistrat temperaturi sub minus 20 de grade în judeţul Covasna.

Marţi dimineaţa, staţia meteo din Întorsura Buzăului a înregistrat minus 21,6 grade Celsius, în jurul orei 5,30.

Meteorologii spun că această iarnă este foarte capricioasă, cu oscilaţii mari de temperatură, dar mai blândă decât în alţi ani, când mercurul termometrelor a coborât chiar şi sub minus 30 de grade Celsius. Pe 8 ianuarie 2015, la Întorsura Buzăului au fost minus 34,6 grade Celsius, iar pe 10 ianuarie 2017, minus 32 de grade Celsius.

Oficial, cea mai scăzută temperatură înregistrată în ultima jumătate de secol în judeţul Covasna a fost de minus 35,8 grade Celsius în 8 februarie 2005, la Întorsura Buzăului, record care nu a mai fost atins din anul 1939.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Daca in ultimii 50 de ani cele mai joase valori au fost in ultima parte, cat de tulburi la minte pot fi unii care cred ca Terra cu aprox. 4 miliarde de ani cu erele in care vegetatia era luxurianta si traiau dinozauri de zeci de metri, cat un bloc sta in ”salvatorii” umani, niste fire de nisip la nivel galactic…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.