Cea mai stranie campanie din Germania

Germania a fost în ultimul deceniu liderul UE. Germania a fost cea care a deschis porțile Europei pentru milioane de imigranți, care a împrumutat țările europene aflate în criză, care a rescris regulile europene ale austerității și disciplinei bugetare. Acum, UE este în plină febră a reformulării proiectului european și a parteneriatului cu SUA, iar toți ochii se îndreaptă către Germania, unde vor avea loc alegeri pe 24 septembrie.

Răspunsul primit de Europa și lume din partea Germaniei este o tăcere mormântală. „Profitați de vară pentru a face o alegere bună în toamnă“, își îndeamnă la relaxare CDU, partidul lui Merkel, alegătorii. „Campania nu e nici caldă, nici rece, nu e nimic. Este cea mai bizară campanie din istoria republicii“, scrie pentru Suddeutsche Zeitung comentatorul Heribert Prantl. Campania nu a adus nicio dezbatere despre migrație, viitorul UE, integrare, relația comercială cu China, protecționismul lui Donald Trump.

Asta se întâmplă, scrie The New York Times, nu pentru că germanii nu sunt interesați de politică, ci pentru că au acceptat ideea că politica a fost blocată de un consens între partidele de centru-dreapta și centru-stânga, după patru ani de „mare coaliție“, ceea ce le reduce drastic variantele la urne.

Nimic nu a crescut la umbra Angelei Merkel în Uniunea Creștin-Democrată, nici lideri, nici idei, nici disidențe. Partidul i-a creat un cult al personalității pornind de la un argument foarte relativ, atrage atenția New York Times: ea a asigurat stabilitatea, securitatea și salarii bune, însă aceasta doar raportând Germania la o lume tot mai înclinată către crize. Germania a suferit șocuri, precum cel al migrației, însă niciun mare partid nu vorbește despre cum vor fi asimilați cei peste un milion de musulmani, despre cum pot fi prevenite atentate precum cel de la Berlin, din decembrie 2016. „Vom gestiona asta“, atât a spus Merkel în 2015. Nici rivalul social-democrat Martin Schulz nu o contrazice și spune: „Dacă alegerile pentru Bundestag ar rezolva această problemă, aș fi fericit. Dar nu e cazul“. Nici fronda împotriva majorării bugetului Apărării, la standardele NATO, nu i-a adus nimic lui Schulz.

Merkel va câștiga. CDU are un avans de cel puțin 15% în fața SPD. Partidul antisistem Alternativa pentru Germania s-a prăbușit la 7-9%, de la apogeul 15%. Singura necunoscută este dacă Merkel va mai fi sau nu nevoită să conducă încă patru ani alături de social-democrați.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.