Ceaușescu a murit mai devreme

Acum 30 de ani, în doi martie ’89, un bulgăre de foc aluneca pe pîrtia de schi Bradul din Poiana Brașov. Cobora în flăcări cu o pancartă pe care era scris: Stop Mörder! Brașov =Auschwitz ! Un grup de prieteni scoțieni nimeriți la baza pîrtiei și-au dat seama că ardea o vîlvătaie omenească, potrivit informațiilor publicate pe blogul   raducalincristea.wordpress.com.

Douglas Wallace și George Melvin povestesc: „Am auzit un geamăt şi un om cuprins de flăcări a apărut din pădure. Nu părea că încearcă să-şi stingă cercul de flăcări care îl cuprinsese. Nu spunea un cuvînt, dar aveam impresia că-i aud sfîrîitul părului şi al pielii. Durerea sa era cumplită, dar, deşi trecuse mai mult de un minut de cînd îl observasem, nu dădea niciun semn că ar încerca să se salveze.” Au încercat să stingă cu niște haine flamele învăluiau ființa, dar văpaia nu putea fi domolită. Omul a mai rămas cîteva secunde în picioare, apoi s-a prăbușit, aproape carbonizat și a urcat, ca un fulger al libertății, la cele veșnice. Era Liviu Cornel Babeș, un tînăr tehnician de la o fabrică din Brașov, care se autoimolase în semn de revoltă împotriva regimului comunist. Cu doi ani mai devreme, studentul ceh Jan Palach își dăduse foc în Piața Wenceslas, în centrul Pragăi, din aceleași motive politice ca Babeș al nostru. Liviu Babeș este unul dintre martiri anticomuniști de legendă ai României. N-a hărțuit comunismul aflat în plin delir ceaușist, nu l-a ațîțat cu proteste izolate. A luat-o pe drumul cel mai scurt ce (dez)leagă viața de moarte. A orbit comunismul, fie și pentru cîteva zeci de secunde, cu rugul imens al unui simbol crescut din aparenta pareză de răzvrătire a românilor.

În timp ce Nicolae Ceaușescu stăpînea un popor cu biciul infinității comunismului, Liviu Babeș arăta că, dimpotrivă, prin cutezanța extremă a renunțării la sine, dictatura se smochinea, alunecînd pe pîrtia ce avea să sfîrșească, peste doar cîteva luni, în infernul care a născut-o. La 30 de ani de la moartea unui brav războinic căzut pe cîmpul de luptă, zarva cuvintelor se dizolvă în tăcere. S-ar cuveni să ne rușinăm pentru felul anecdotic în care păstrăm memoria lui Liviu Babeș. Posteritatea lui arată jalnic: o stradă îi poartă numelei, i s-a dezvelit o plăcuță și, pe pîrtie, la locul sacrificiului, s-a înălțat o cruce. Memoria personificării anticomunismului prin Liviu Babeș încă stă la coadă pentru o statuie în București: una la care, la fel ca în fața lui Jan Palach, să se reculeagă turiștii străini în loc să se holbeze la Palatul Parlamentului.

Citeste continuarea pe raducalincristea.wordpress.com!