Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Audovizualului (CNA), susține într-o postare pe Facebook că Radu Călin Cristea, membru la rândul său al Consiliului, i-a numit pe cei care au redactat raportul MCV „niște comuniști”. Potrivit lui Jucan, afirmația a fost făcută în ședința CNA de joi.
„Niște comuniști” sunt cei care au redactat raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare – M.C.V. Această afirmație a fost susținută în ședința de astăzi (joi – nr.) a C.N.A., de către Radu Călin Cristea, după ce am solicitat prelungirea protocolului de colaborare pe care C.N.A. îl are cu Consiliul Superior al Magistraturii – C.S.M., protocol care a expirat în noiembrie 2016.
Radu Călin Cristea, membru C.N.A., consideră că o colaborare între C.N.A. și C.S.M., în sensul analizării cu celeritate a reclamațiilor transmise de C.S.M., este de natură „a favoriza” C.S.M. „Nu ne dau ei nouă ordine pe cine să sancționăm”, adaugă Cristea.
De fapt, nicio sesizare transmisă de C.S.M. nu are o astfel de formă imperativă. Fiecare sesizare venită de la acest for este analizată exclusiv din punct de vedere al legii audiovizualului iar decizia aparține exclusiv C.N.A.-ului.
Ceea ce se încearcă acum, prin această atitudine, este ducerea în derizoriu a modului în care C.N.A. TREBUIE să aplicea legea atunci când se confirmă atacurile din media la adresa justiției”, a scris Jucan pe Facebook.