Cel mai criticat premiu César

Ministrul francez al Culturii, Franck Riester, a declarat că este regretabilă atribuirea premiului César lui Roman Polanski, la gala care a avut loc vineri seară, în contextul controverselor legate de cineast.

Mai multe actriţe au părăsit Sala Pleyel din Paris unde avea loc evenimentul, după ce Polanski a fost anunţat drept câştigătorul premiului pentru regie.

Ediţia de anul acesta a evenimentului, considerat echivalentul francez al galei Oscar, a fost una controversată, în contextul scandalului provocat de nominalizările primite de filmul lui Polanski, “J’accuse”. Acesta conducea în topul nominalizărilor, cu 12, fapt care a stârnit furia grupurilor feministe şi a unei părţi din opinia publică, având în vedere că Polanski a fost acuzat de viol în mai multe rânduri. Pe fondul acestui scandal, conducerea Academiei Cesar a demisionat în urmă cu două săptămâni.
De altfel, cu două ore înainte de debutul ceremoniei, mai multe sute de manifestanţi, cu fumigene, au încercat să se apropie de Sala Pleyel. Poliţiştii instalaseră deja bariere, de care manifestanţii, care strigau „Închideţi-l pe Polanski”, au încercat să treacă, dar nu au reuşit. Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii.

Roman Polanski şi echipa filmului „J’accuse”, inclusiv actorul Jean Dujardin, care joacă rolul principal, au decis să nu participe la gală.

„Este dificil pentru că, prin atribuirea acestui César nu sărbătorim doar opera, ci şi omul”, a spus Franck Riester, potrivit Le Figaro.

„În cazul lui Roman Polanski, este foarte dificil, foarte complicat, pentru că există dubii, numeroase femei au spus că au fost agresate de el”, a spus Riester. „Să sărbătoreşti omul este un semnal negativ transmis într-un moment când ghiuleaua reprezentată de aceste agresiuni sexuale şi sexiste este pe cale să explodeze la noi în ţară”, a mai spus ministrul.

Acesta a mai spus că va colabora cu reprezentanţii industriei „în vederea producerii unei schimbări în conducerea Academiei Cesar, dar şi la nivelul colegiului electoral, pentru o mai mare diversitate şi egalitate de şanse”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

18 Comentarii

  1. Si premiile Cezar ,ca si premiile Oscar, sunt controlate de Cupola!Daca ea decide sa fie premiat un sayanim,asta e situatia,poate fi si criminal in serie!Pacat de Jean Dujardin si de talentul sau incredibil..

  2. Pai … si daca nu cistiga (in urma presiunilor facute de niste fete care s-au trezit dupa 20 sau 30 de ani ca au fost violate, desi asta a fost „trambulina” pe care e clar ca au acceptat-o pentru a prinde cite un rol in vreun film !) nici un premiu filmul care ne spune povestea capitanului Platfus … pardon, Dreyfus, nu sareau alte asociatii care sa ne spuna ca juriul e antisemit, etc etc ? Mare dilema …

  3. Nu-i adevarat ; @R.C. ! Polanski este UNANIM, si spun înca o data, UNANIM omagiat pe net. Riester si Schiappa, doi sorosisti, nereprezentându-se decât pe ei doi si vreo alti câtiva, tot de Soros stipendiati. Indivizi fara nici o legitimitate. Riester reusind performanta de-a transforma Cultura franceza-n … cultura … (ne)franceza. Nescolit. Fara personalitate. Manipulabil. Macron fara zale. Nul ca ministru. Si antisemit. Madam Haenel : când vede ca nu i-a reusit masinatia, se ridica-n bataia de joc a-ntregii sali (tipa fiind o narcisica exterminatoare : pe toti sa-i distruga, fiindca numai ea conteaza), si se zornaie pâna la iesire. Trivial. Daca tot n-are talent si roluri, macar sa faca scandal. Schiappa : ministra drepturilor femeii – de-a se casatori-ntre ele, recurge la procreatia medical asistata, si, pentru barbatii homosexuali, la gestatiunea pentru altul, adica la sclavajul « modern » al femeii, la retransformarea ei în obiect de pubela : asta-i madam Schiappa : legile proprii, scandaloase, pe de-o parte, si, pe de alta, mironoselile privindu-l pe Polanski, unul din marii regizori contemporani.

  4. R.C. (II): Si Riester : dupa presiunea exercitata asupra lui si de public, si de arhitectii de la Patrimoniu, dupa incendiul catedralei Notre Dame, Macron afirma ca monumentele si cladirile istorice ale Frantei trebuie pastrate ca atare, si renovarile sa se rezume la conservarea lor în starea de origine ; nu la « reinterpretare ». Ïn orasul unde stau, Primaria ocupându-se, însa, de dezlipirea (ILEGALA) de la locul de orgine a grilajului unui spital militar, monument istoric, pentru a-l lipi …, si tot ILEGAL, altui monument istoric, distrugând-le pe-amândoua. + Amfiteatrul roman, care-a supravietuit la doua razboaie mondiale, îngropat fiind, de nemti, ca sa nu fie bombardat, si peste care Primaria construieste o hala monstruoasa si inutila, ramasa goala 2 ani, si ¾ din ea, nici azi ocupate. Abuz de putere + deturnare de fonduri. + perspectiva la iesirea printr-un superb tunel Art Nouveau din gara, monument istoric, unde, odata, era o terasa, actualmente mutilata de-un lagar de concentare (cladire-n cladire, si toate, si haotic asezate, si inutile, si gri). Tot abuz de putere si deturnare de fonduri. CONSTRUCTII ILEGALE. Vezi Codul francez al Patrimoniului. Riester fiind interpelat si pentru „proiectele” primariei, si pentru jaful banului public de catre primar si clica, si pentru infractiunea PENALA a Primariei de-a-i contraveni Codului Patrimoniului si altor legi. Nici un raspuns. Ïnsa de Polanski, atzâtzat fiind de-o fufa antisemita, Riester antisemitul stie sa se ia.

  5. Acum putem sa desemnam mademoazelele care au parasit sala ca antisemite? Pe Polansky l-ati omorit, da cu Dreyfus ce-ati avut?

  6. (I) Nu-i adevarat, @R.C. ! Plus ca nu-mi convin cenzurile pe care mi le faci, sistematic. Ori în Europa s-a interzis de-a se vorbi de antisemitism? nu se mai pedepseste? continentul trebuind condus de fufe de tip Haenel, sau la comentariile din @Cotidianul, de @Dileala veche, publicat ? Revenind: Polanski n-are voie sa fie si aparat? spune-mi: N-are?! unde-s „principiile de drept”, unde-i contradictorialitatea? numai ministra Schiappa având dreptul sa le evoce, abuzând, fiindca sorosista, de drepturile umane naturale, dincolo de-a fi barbat sau femeie (care, pentru Schiappa, sunt unul si-acelasi sex!!!)? Polanski fiind UNANIM, si spun înca o data, UNANIM omagiat pe net pentru Marele Premiu pe care l-a obtinut binemeritat. Nu-i omagiat, evident, de ONG-urile sorosiste, ci de lumea de rând. Sau ce spune lumea de rând, majoritatea covârsitoare a unei tari, nu mai conteaza? Madam Haenel : când vede ca nu i-a reusit masinatia, se ridica-n bataia de joc a-ntregii sali (tipa fiind o narcisica exterminatoare : pe toti sa-i distruga, fiindca numai ea conteaza), si se zornaie pâna la iesire. Daca tot n-are talent si roluri, macar sa faca scandal. Schiappa : ministra drepturilor femeii – de-a se casatori-ntre ele, recurge la procreatia medical asistata, si, pentru barbatii homosexuali, la gestatiunea pentru altul, adica la sclavajul « modern » al femeii, la retransformarea ei în obiect de pubela : legile proprii, scandaloase, pe de-o parte, si, pe de alta, mironoselile privindu-l pe Polanski, unul din marii regizori contemporani.

  7. (IV) pentru conformitate, yahoo Franta : Fanny Ardant prend la défense de son ami Roman Polanski
    Yahoo Actu – vidéos 29 février 2020
    Interrogée à sa sortie de la 45e édition des César, Fanny Ardant n’a pas hésité à prendre la défense de Roman Polanski , prix de la meilleure réalisation pour son film „J’accuse”.

    136 réactions

    thierrydesu il y a 3 heures
    Ca a dû être sympa les César, entre Polanski poursuivi par la vindicte socialo-féministe, l’allocution raciste d’Aïssa Maïga ou encore le prix de meilleur film décerné aux Misérables du repris de justice raciste lui aussi Ladj Ly. Un grand moment. C’est peut-être Macron qui a raison, finalement : il n’y a pas de culture française.

    Gilles il y a 2 heures
    La seule chose dont je suis certain, c’est que dans 20-30 ans, on se souviendra plus de Fanny Ardant que de la Foresti et de l’autre hystérique qui a quitté précipitamment la cérémonie dont je ne me souviens même pas du nom.

    anne marie il y a 4 heures
    Je vous admire beaucoup Fanny Ardant et vous suis reconnaissante de soutenir ce brillant réalisateur et son chef d’oeuvre…!!!

    Legrand il y a 4 heures
    Merci Madame

    Le verge il y a 3 heures
    on juge un film et non celui qui l’a fait, au moins une actrice intelligent

    Patator il y a 3 heures
    Fanny est une remarquable actrice je l’adore et ne cesse de regarder sa performance dans „La famille” d’Ettore Scola auprès de Vittorio Gassman et Philippe Noiret. Un grand et beau film qui aura marqué mon esprit que l’on devrait voir souvent sur nos chaines. Merci aussi pour votre soutien à Roman Polanski et merci de ne vous être jamais jointe à ces hystériques mal bézées

    Martine il y a 4 heures
    BRAVO MADAME F. ARDANT
    etc.

  8. @J’intreb : nu a fost evreul-francez Dreyfus tradatorul,a fost ungurul-francez Esterhazi cu radacini in clanul Salomon din Dunajská Streda,clan khazar adica asiatici trecuti la iudaism pe la anul 700 en si ajunsi in Europa cu hoardele maghiare!Pe undeva tot un Iuda iubitor de arginti!
    O intriga de succes a spionajului german la 1900, care a demonstrat, de fapt,vulnerabilitatea Frantei!

  9. @Ilana Rollasohn : Si care e problema matale, madam(e) ? Faptul ca (ma) rid de deruta celor care nu stiu ce sa mai „condamne”, ca de atita condamnat sint „lost in space” ? Vaaaai, sint de(Zola)t ca nu ti-a placut postarea mea, matale care le cunosti pe toate, de la lungimea obliatorie minima a stiuletelui de porumb pina la tehnologia navetelor spatiale, dar atit ma duce capul ! (ps : nu crezi ca lumea s-a cam saturat de vaicareli, de un fel sau de altul, mai vechi sau mai noi, acum cind Planeta chiar ca se confrunta cu niste megaprobleme de actualitate ?)

  10. @Ilana Rollasohn : Revin : daca tot te-ai facut avocata lui Polanski, ca ai ajuns sa ne citezi si din alti aparatori ai sai, de exemplu „Le (???) Verge” (sper ca stii ce inseamna, in jargon, nu ?), macar aminteste-ne si un alt cistigator al acestei paranghelii franceze, les César ! E vorba de „Les misérables” … nu, nu e vorba de capodopera lui Hugo, ci despre o porcarie care aduce ode si in acelasi timp le plinge de mila dealer-ilor de droguri din banlieu si la „racaille” … (linisteste-te, calmeaza-te, nu sint cotizant Frontul National, nu votez bleu-Marine si nici nu agreez „les poulets” care scot ochii Vestelor Galbene ! Sint pur si simplu pentru ordine, securitate publica si respectarea fortelor de ordine, atunci cind isi fac corect si legal meseria)

  11. Doamna Ileana cum amfiteatrul roman nu este patrimoniu UNESO ca minele Austriece și Ungare de la Roșia Montană. Nu au sarit până la Budapesta, pardöz Paris, # ecologiștii și istoriciștii să apere amfiteatrul. Nu e nici o gâză, nici o râmă pe cale de dispariție care trebuie salvată? Va fi vai de capul Franței și al francezilor că se ocupă de viața și bunăstarea celor din prezent.

  12. @Dileala Veche : stai, mai frate, ca scrii prostii! 1. eu sunt Rollason, nu „Rollasohn”. 2. „le verge” („membrul”) nu-i „jargon” ‘si fiind si foarte la moda-n Franta. Vezi afacerea Griveaux, al carui erou principala si este („la bite”, daca vrei „jargon”). „Les Misérables” = realizat de-un pervers sexual. Numai ca „de stânga”. „Corect politic”. ps : Les Rassemblement National= singurul partid de dreapta, actualmente, dupa naufragiul „Republicanilor”. Franta fiind, actualmente, totalitara (LAREM = majoritatea absoluta-n Adunarea Nationala, si Macron încercând, cu ajutorul presei sorosiste, sa se debaraseze de poporul francez: Vestele Galbene, despre care-ai dreptate). ps : as fi fost mai linistita daca erai „cotizant” Front National (le Rassemblement National, suveranist), decât anarhist, asa cum esti acuma („filmul care ne spune povestea capitanului Platfus … pardon, Dreyfus”), aparator al fortelor de ordine sau nu. pps : MLP (Marine le Pen) a avut un partener de viata (Louis Alliot) evreu african, dintr-o familie algeriana. Asa ca poti fi african si fara sa-i dai foc à la Gare de Lyon, monument istoric. + ca patriotismul si suveranismul nu tin de „extrema dreapta”, ci de dreapta „traditionala” (înghitita de stânga trotzkista, La République en Marche (LAREM) a lui Macron, derivata PS. Lupul schimbându-si parul. Riester, „ministrul” culturii tipului venind de la „dreapta” „traditionala”. Stai în Franta, si tu. Asa ca stii. pps Nu l-as fi aparat pe Polanski daca asa-zisele „feministe” (care asasineaza feminitatea) n-ar fi recurs la teroare. Niciodata, pâna acuma, femeile neobtinând ceva prin teroare. „Feministele” fiind, în realitatae, anti-femei. Sorosiste. Neo-naziste. Numai în nazism dezgropându-se lucruri neverificate datând de 30 de ani, si numai în nazism fiind vorba de-un antisemitism de stat (Franck Riester fiind ministru).

  13. Mda … sigur ca scriu „prostii” : 1. LA Verge (nom féminin, Dictionnaire Larousse), in romana : penis, membru dar nu de partid, ha ha !) si ma opresc aici cu sinonimele … 2. „Vezi afacerea Griveaux, al CARUI erou PRINCIPALA si este …” (?!?) … poate ca „al CAREI erou PRINCIPAL” … ; 3. concluzie 1. si 2. : data viitoare cind polemicam, nu preferi mai degraba sa o facem in urdu sau swahili ? Poate ti-ar fi mai usor … ; 4. Trag concluzia ca n-ai inteles mare lucru din postarea mea, daca ma numesti „anarhist” (ai ratat „antihrist” si „filatelist” !). Faptul ca am un mare respect fata de fortele de ordine (atunci cind isi fac corect meseria) si ca sint antimacronist convins (asta da !), in momentul de fata primul anarhist al Frantei, datorita anarhiei declansate in societatea franceza, ca si anti-celelalte canalii care-l inconjoara si sustin, demonstreaza tocmai contrariul.

  14. @Emile (I): ba da. Nu „ecologistii” (eufemism la fascism „verde”, cica, aplaudând la betonarea fara satz a naturii de peste tot. Încât au reusit sa creeaze pâna si „parcuri” de beton), nu ecologistii au sarit, ci asociatii de apararea patrimoniului, de istorie locala, ba chiar si persoane particulare, între care si eu. Scris, scris, scris, argumentat, publicat în ziare, iesit la TV, si degeaba. Despre râme, gâze, etc., nici nu-ndraznesc sa vorbesc: primarul actual (alegeri, la 15 si 22 martie, si nu mai catindeaza, senilul semidoctor incult si de prost-gust, dar si cu ploaie de denunturi penale-mpotriva, si cu Dupont Moretti, foarte celebru, avocat al apararii), primarul actual nu iubeste animalele. Le organizeaza-n mod sistematic disparitia. Si altii, dupa cât pricep, fiindca, anul asta, o asociatie foarte puternica, L214, daca nu mai multe, le-a(u) cerut tuturor candidatilor la primarii, din toata tara, sa-si ia un angajament scris, pre-redactat, în favoarea animalelor. Eu însami având de gând sa votez o femeie pe care-am întrebat-o si mi-a raspuns c-a semnat angajamentul. Un barbat, rivalul tipei, nu mi-a raspuns. Si pe restul nu i-am întrebat. Si-n privinta unui catindat fost socialist si adjunct al primarului actual, i-am citit „programul”: ca -„nvezeste orasul”. Foarte bine, însa, acuma 12 ani, când a obtinut tipul primul mandat, orasul avea titlul national (= bani de la stat + promovare turistica) de „înflorit” (doua flori, daca nu gresesc). Nu numai c-a distrus salbele florale din parcuri, dar le-a mai si betonat pe ultimele si-a taiat copacii. Toata lumea evocând „350 de copaci taiati”, la pasivul guvernarii (national)-socialiste din ultimii 12 ani a orasului.

  15. Emile (II): Asa ca-ntrebare: ce-a facut individul vreme de 12 ani, când orasul deja era înverzit si-nflorit, decât sa-l distruga (de la parcuri si spatii verzi, la monumentele istorice + bataia de joc de „cartierul Amfiteatrului” transformat în lagar de concentrare „Amfiteatrul” însusi fiind c-o hala deasupra)? Nu numai ca nu votez (dupa câte vad, tipul n-ar ajunge nici în turul 2, cu tot sprijinul primului ministru – caruia i-am trimis o misiva, surdo-mutului, reprosându-i -, dar i-am si dresat tipului si bilantul pe paginile proprii de „deputat” si „candidat la primaria municipiului”. Unde-am observat c-are … sustinatori: 5 pe una, si 4 pe-a doua (dintre care unul, de fiecare data, fiind el însusi).

  16. @@Ilana Rollasohn : 1+2 ai dreptate. 3. în urdu, ca swahili nu stiu. 4. ba am (prea)-nteles: „capitanul Platfus … pardon, Dreyfus” povestind mai mult decât o epopee. M-am oprit la „anarhist”, ca sa nu te calific fara apel. Fiindca esti antimacronist, nu din alta pricina. Macron, cu umilinta da-mi voie sa-ti spun ca n-are nimic de-„anarhist”. Nu tipa, nu sparge, nu manifesta. Confunda legitimitatile si nici n-are bun simt. Are logoree de ore-n sir (fara sa bea apa ori sa faca pipi pe el), e narcisic si violent, însa anarhist, nu-i. Voiai sa scrii „terorist”. Si-i implici, la „canalii” (= mafioti) si pe alegatorii tipului („canaliile care-l înconjoara si SUSTIN”). Si eu. Fortele de ordine : toate bune si frumoase-n teorie. Numai ca eu am vazut, aproape de gara, si n-am sa uit niciodata, 3 politisti în uniforma, la-nceput, deveniti vreo 5, dupa (2 coborând din duba), caftându-l pe-un tânr de vreo 16 ani, care n-avea cum sa se apere, era la pamânt, lovit cu picioarele. Si n-am priceput de ce. Daca ar fi facut vreo infractiune, tipii ar fi putut sa-l aresteze. Nu sa-l ciomageasca. La asa indivizi, asadar, asa Castaner.

  17. @@Ilana Rollasohn, ps : privind 1. din mailul tau : mai citeste o data originalul, adica : „Le verge il y a 3 heures”, etc. Am citat autorul. Care are dreptul la propriul pseudonim. Asta pe de-o parte. Greseala de-acord pe care-o facusem eu la 2 am observat-o abia dupa ce trimisesem comentariul. ps: „banlieue” din mail-ul tau dinainte : cu „e” final. La banlieue (te citez: „le plinge de mila dealer-ilor de droguri din banlieu”). Pe curând.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.