Cel mai mare pahar de vin din lume, în Liban

Libanul, celebru pentru o serie de recorduri gastronomice mondiale, a stabilit recordul Guinness pentru cel mai mare pahar de vin din lume, într-o încercare de a umbri problemele politice şi pentru a arăta că standardul de viaţă este foarte ridicat în această ţară.

Organizatorii unui festival de vinuri din Beirut au umplut paharul – record, cu o înălţime de 2,4 metri şi un diametru de 1,65 metri, cu vin libanez provenit din aproximativ 100 de sticle.

„Recordul anterior a fost stabilit în Portugalia, în urmă cu 12 ani, şi sunt mândru să anunţ cu Libanul a doborât un nou record”, a declarat, vineri seara, reprezentantul Guiness World Record, Liz Smith.

Chiar şi câteva zeci de sticle de vin nu au putut să umple, pe sfert, uriaşul pahar, iar cei prezenţi la festival nu s-au grăbit să bea din amestecul de vin alb-roşu-rose. Organizatorii festivalului sunt producători de vinuri din Liban şi au încercat să îşi promoveze produsul care, spun ei, este jumătate destinat exportului.

Paharul de vin nu este singurul record mondial care are legătură cu lumea culinară, stabilit în Liban.

Libanul a mai stabilit recordurile mondiale pentru pentru cea mai mare salată taboulé – preparată din bulgur (crupe de grâu), pătrunjel, ceapă, roşii tocate, ulei de măsline şi suc de lămâie -, dar şi pentru cel mai mare platou cu hummus – un amestec de năut, pastă de susan, ulei de măsline, suc de lămâie şi usturoi.

Hummusul şi salata taboulé sunt obiectul unei dispute culturale între Israel şi Liban, doi vecini aflaţi în război, în ceea ce priveşte originea şi naţionalitatea lor.

Libanul a mai stabilit recordul pentru cel mai mare „kebbe” (chifteluţe preparate din carne tocată şi bulgur), dar şi pentru cel mai mare „keffieh”, un fular simbol al rezistenţei palestiniene, şi pentru cel mai mare steag, o performanţă sprijinită de armata libaneză.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.