Cel mai nou bilanț al victimelor dezastrului

Incendiul de vegetație Camp Fire, care a izbucnit pe 8 noiembrie, a devastat orășelul Paradise din nordul Californiei, provocând…

De (I.R.)
Cel mai nou bilanț al victimelor dezastrului

Incendiul de vegetație Camp Fire, care a izbucnit pe 8 noiembrie, a devastat orășelul Paradise din nordul Californiei, provocând…

Cel puțin 79 de persoane au decedat, iar alte 1.200 sunt considerate dispărute, în urma incendiilor de vegetație din California, incendiul numit Camp Fire fiind cel mai devastator fenomen de acest fel din istoria statului, transmite CNN.

Incendiul de vegetație Camp Fire, care a izbucnit pe 8 noiembrie, a devastat orășelul Paradise din nordul Californiei, provocând cel puțin 76 de decese și distrugând aproape 10.000 de locuințe, au anunțat autoritățile americane. Pompierii au reușit să aducă sub control aproximativ 60% din incendiu, potrivit raportului comunicat duminică.

Alte cel puțin trei persoane au murit și din cauza incendiului numit Woolsey Fire, care a devastat peste 96.000 de acri în sudul Californiei. Incendiul este ținut sub control în proporție de 88%, au anunțat autoritățile, duminică.

Meteorologii prognozează precipitații semnificative în perioada următoare, care ar putea ajuta la stingerea incendiilor, însă există și riscul să cauze inundații și alunecări de teren.

Echipele de salvare continuă eforturile de căutare a persoanelor dispărute și de recuperare a rămășițelor umane din zonele devastate de incendiile de vegetație.

Biroul șerifului din comitatul Butte a comunicat că lista de persoane dispărute a fost întocmită pe baza apelurilor la numărul de urgență 911 și a informațiilor furnizate prin alte mijloace (emailuri, mesaje). Oficialii americani au precizat că cel mai probabil o parte din oamenii de pe această listă au supraviețuit, însă nu a notificat încă autoritățile, unii ne știind că au fost dați dispăruți.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.