Cele trei proiecte pentru care Ponta cere sprijin în Parlament

Premierul Victor Ponta le-a cerut luni sprijin parlamentarilor din coaliția de guvernare pentru adoptarea a trei proiecte, respectiv pachetul de legi privind achizițiile publice, legea salarizării bugetare și bugetul pe 2016.

„Trei proiecte importante la care trebuie să lucrăm împreună — Guvernul vine cu propunerea, dumneavoastră le analizați — și anume: pachetul de legi privind achizițiile publice, legea salarizării bugetare și bugetul pe 2016. (…) Vreau să salut și e foarte corectă ideea lui Liviu — cu cât putem să adoptăm aceste legi într-un consens politic cu atât mai mult vor fi mai stabile în timp. Una este dacă doar le adoptăm noi, majoritatea, după aia se duc la președinte, președintele le retrimite, iese un scandal politic și nu mai înțelege nimeni nimic”, a spus Ponta la reuniunea grupurilor parlamentare ale coaliției de guvernare, desfășurată la Palatul Parlamentului.

Premierul a mai afirmat că miniștrii „trebuie să vină obligatoriu la grupurile parlamentare, și la Cameră și la Senat, la comisii, cât mai des în plen să își susțină punctul de vedere pe proiectele care îi privesc”.

Totodată, premierul a solicitat „sprijin legislativ” în special din partea senatorilor în ceea ce privește proiectele referitoare la Republica Moldova, în contextul în care pe 22 septembrie va avea loc o ședință comună a guvernelor din cele două țări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.