Celulă de criză la Spitalul Bagdasar Arseni

Un număr de 16 angajați ai Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” au COVID-19.

„Avem un număr însemnat de colegi depistați pozitiv COVID în Secția de Chirurgie Generala a Spitalului, dar în niciun caz nu putem vorbi despre un focar de infecție la nivelul întregului Spital Bagdasar. Este vorba despre 16 colegi intre care un medic și șase asistente de pe Chirurgie. Cu toții au fost asimptomatici, cum de altfel au fost și cei trei pacienți depistați pozitiv. Cei trei pacienți au fost depistați pozitiv la cea de-a doua testare, întrucât la prima au ieșit negativ, altfel ar fi fost trimiși la un spital suport COVID-19”, arată sursa citată.

La nivelul spitalului s-a decis, în acest context, suspendarea internărilor pe Secția de Chirurgie Generală, echiparea tuturor pacienților și personalului din secție cu echipament de protecție specific pentru nivelul suspect COVID-19, nebulizarea și decontaminarea secției.

„Celula de criză constituită în acest sens a lucrat 40 de ore din ultimele 48, s-au stabilit toți contacții pacienților și personalului depistat pozitiv, s-au luat toate aceste măsuri (…) de către managementul Spitalului și au fost informate imediat Ministerul și DSP-ul”, adaugă reprezentanții spitalului.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Dupa 2 luni de covid inca nu se stie sa se lucreze o proba pentru depistare covid !!.
    Cand o metoda nu-i sigura n-o aplici ,povesti cu „s-a depistat la a 2-a testare ” nu mai tine decat la habarnisti ,
    la fraieri.Cu ocazia covidului s-a vazut adevaratul DEZASTRU DIN SANATATEA DIN ROMANIA SI NU NUMAI .

  2. Si care ar fi explicatia acestui paradox ca focarele de infectie cu temutul virus sunt exact in institutiile unde chipurile se ingrijeste sanatatea?
    Focare noi sunt in spitale, camine de batrani si de copii…
    Pai care e explicatia, alta decat MIZERIA fizica, jegul de doua degete din aceste institutii? Virusul e periculos doar in colaborare cu bacteriile din spitale, mai dureaza mult pana ajungem la concluzia asta evidenta?
    Daca racesti si nu ai nimic altceva, bei un ceai, iei o aspirina si-ti trece; dar daca pe cana si pe prosop si pe pat si pe pereti misuna stafilococi, Klebsiella si gandaci, e prea mult pentru un organism slabit de boala!
    Ce atata filosofie…

  3. Si inca o observatie: de ce sunt spitalele in asemenea hal de decadere si dezorganizare? CINE si de ce a adus sistemul de sanatate acolo unde este azi?
    Pai sistemul economic neoliberal, mult-trambitat ca model de succes: sa transformam totul in profit, chiar si medicina. Sa daramam spitale pentru ca nu sunt rentabile, sa le indatoram. Cine e autorul? Chiar sistemul care acum pretinde ca vrea sa ne salveze…arestandu-ne in casa, milioane de oameni! In toata lumea, nu numai la noi.
    Autorul incendiului e chiar cel ce pretinde ca e pompier!

  4. Bacteriile si virusurile sunt publice, pe cand spitalele tind sa fie private. Este posibil sa fie asa? Virusurile cu coroana ne arata ca nu este posibil! Se vede ca tari cum sunt Vietnamul(bombardat ani de zile), Cuba sub embargou…s-au descurcat mult mai bine decat tari bogate, tehnicizate si care au ciugulit si jumulit alte tari. Este de „rasul curcilor” ca tari care produc scuturi, rachete, bombe, avioane, drone, portavioane…sa nu aiba masti, manusi, medicamente…De ce ne prefacem ca nu vedem ca Lumea este condusa prost si necinstit si ca sistemul care are ca obiectiv profitul si nu viata este absurd?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.