Centenarul Încoronării. Alba Iulia, 1922

În 15 octombrie 2022 se împlinește un veac de la Încoronarea regelui Ferdinand I și a reginei Maria la Alba Iulia, ca suverani ai României Mari. În această zi, marcând acest moment special din istoria contemporană a României, Muzeul Național Peleș inaugurează expoziția Centenarul Încoronării. Alba Iulia. 1922, care poate fi vizitată până în luna mai 2023.

Simbolistica evenimentului politic săvârșit în urmă cu o sută de ani în orașul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 era legată și de prima unire a țărilor române înfăptuită de domnitorul Mihai Viteazul. Din această perspectivă, marele savant Nicolae Iorga aprecia just că „se cuvenia să-și puie pe cap coroana stropită cu mult și scump sânge acela [regele Ferdinand I – n.n.] căruia soarta îi dăduse neasemănata favoare de a culege, după peste trei sute de ani, moștenirea lui Mihai Viteazul”.

Ferdinand și Maria, suveranii ce se încoronau, în urmă cu un veac, la Alba Iulia, participaseră, ca tineri principi moștenitori, la ceremonia fastuoasă a încoronării țarului Nicolae al II-lea al Rusiei și a soției sale, țarina Alexandra, eveniment special petrecut la Moscova în 26 mai 1896. Impresionată profund de încoronarea vărului său primar, regina Maria a României va consemna în Povestea vieții mele amintirea acelor clipe de neuitat din vecheal capitală rusă: „Slujba se desfășura măreață într-un cadru de o bogăție copleșitoare, văzduhul tremura de cântări atât de solemne și de minunate încât erau aproape nepământești. (…) Numai chipul împăratului și împărătesei se deslușeau dintre toate cu înțelesul lor simbolic, două arătări sclipitoare învăluite timp de un ceas într-o glorie trecătoare. (…) Măreață priveliște, clipe de încordată însuflețire aproape supraomenească; și acestea s-au întâmplat la Moscova într-o zi de primăvară, cu văzduhul plin de mireasma liliacului, de glasul clopotelor și de ciripitul păsărilor. Iar soarele, ale cărui raze se revărsau peste tot cuprinsul, era de aur ca veșmintele aurite ale încoronării!”.

Tot în vecinătatea țării noastre, la început de veac XX, în 21 septembrie 1904, regele Petru I Karađorđević al Serbiei se încorona la Belgrad, uzitând aceeași recuzită: o somptuoasă hlamidă regală și un elegant baldachin, plimbat pe străzile capitalei Serbiei. În Sud-Estul Europei, ceremonia încoronării de la Alba Iulia avea să fie ultima manifestare regală de acest gen. În Vestul continentului, un alt văr primar al reginei Maria, regele George al V-lea al Marii Britanii se încorona – alături de soția sa, regina Mary – la Londra în 22 iunie 1911, în cadrul unei ceremonii grandioase, care va constitui modelul cel mai recent de inspirație pentru suveranii României Mari. Propaganda vizuală și mediatică făcută evenimentului de pe malul Tamisei a interesat în mod special autoritățile de la București, cărora Radu T. Djuvara, ministrul României la Londra, le-a transmis, în vara anului 1922, un exemplar de lux al ziarului „Times”, ce conținea programul detaliat al încoronării și al slujbei religioase de la Westmister Abbey.

Ca expresie a puterii regale, ceremonia încoronării din urmă cu un veac de la Alba Iulia – în care Ferdinand I a fost consacrat ca rege al României Mari și prin ritualul religios al mirungerii – continua, în dinastia de Hohenzollern, tradiția inaugurată de regele Carol I, încoronat la 10/22 mai 1881 ca suveran al tânărului regat de la Gurile Dunării. Atunci, emblema Regaliei române a fost coroana de oțel confecționată – după desenul lui Theodor Aman – din țeava unui tun capturat la Plevna și văzută ca „simbol al Independenței și al tăriei României”, după cum însuși regele Carol I a declarat. În 15 octombrie 1922, ritualul concret al încoronării a fost simplu, coroana de oțel fiindu-i înmânată regelui Ferdinand I de către Mihail Pherekyde, președintele Senatului, care a pus în evidență semnificația sa istorică: „Coroana pe care aleșii țării o prezintă astăzi Majestății Voastre este coroana primului Rege al României întregite, cu hotarele de la Tisa la Nistru și la Marea Neagră”. Întocmai ca împăratul Napoleon I al Franței, Ferdinand I al României Mari și-a pus singur coroana pe cap, după care și-a încoronat soția, nu înainte de a asculta discursul președintelui Camerei Deputaților, Mihail Orleanu, elogiind-o pe regina Maria care „n-a pierdut nicio clipă credința în succesul final și Ați dat tuturor exemplul de bărbăție și nădejde, așa că-n vremurile viitoare Veți fi pildă de ceea ce trebuie să fie o Regină”.

Păstrător al patrimoniului cultural legat de istoria monarhiei române – între care se detașează, prin valoarea și frumusețea lor, mantiile regale folosite la ceremoniile Încoronării de la Alba Iulia și București –, Muzeul Național Peleș organizează acum, la frumos ceas aniversar, expoziția Un veac de la încoronare. Alba Iulia. 1922, care marchează așa cum se cuvine, în reședința de vară a suveranilor, evenimentul ce consfințea simbolic întregirea României în granițele ei firești. Venind în continuarea celorlalte proiecte expoziționale închinate regilor și reginelor României, expoziția pe care o propunem iubitorilor istoriei naționale reunește piese din colecții muzeale și din arhive publice, legate de cele trei zile (15-17 octombrie 1922) ce au marcat o dată importantă în istoria contemporană românească.

Proiectul pieselor simbol ale Încoronării a fost conceput de pictorul Costin Petrescu: hlamidele regale realizate în ateliere de la Paris și București, coroana de aur a reginei Maria (realizată de firma pariziană Frères Falize) și sceptrul regelui Ferdinand I, creat tot la Paris, de Casa René Boivin, ultimele două provenind din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României, partener principal în organizarea expoziției Un veac de la încoronare. Alba Iulia. 1922. Cu aceeași generozitate, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” a oferit spre expunere uniforma de general de corp de armată de cavalerie, care a aparținut regelui Ferdinand I al României, două drapeluri simbolice din 1922, precum și mantiile domnitorilor Vlad al IV-lea și Bogdan al II-lea, create tot după proiectul lui Costin Petrescu pentru cortegiul istoric care a defilat la București în ziua de 16 octombrie 1922. Alături de Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național Peleș îi are ca parteneri în organizarea expoziției pe distinșii colecționari de artă Mihai Ghyka și Daniel Cosmin Obreja.

Cu această ocazie, Muzeul Național Peleș a editat volumul Un veac de la Încoronare. Alba Iulia. 1922, coordonat de Narcis Dorin Ion și tipărit la Editura Magic Print din Onești, în macheta inspirată concepută de Cornel Constantin Ilie. În ampla lucrare monografică (360 p.), vom regăsi studii temeinice – bazate pe materiale inedite de arhivă și ilustrate copios cu fotografii inedite din colecții publice și private – semnate de reputați istorici și specialiști în domeniu: academician Ioan-Aurel Pop, academician Răzvan Theodorescu, prof. univ. ing. Nicolae Șt. Noica, membru de onoare al Academiei Române, prof. univ. dr. col. (r) Ion Giurcă, prof. univ. dr. Ioan Opriș, dr. Narcis Dorin Ion, dr. Mircea-Alexandru Hortopan, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, dr. Cornel-Constantin Ilie, arhimandrit dr. Policarp Chițulescu, dr. Carmen Tănăsoiu și Corina Dumitrache.

„Încoronarea petrecută solemn la Alba Iulia, în 15 octombrie 1922, este privită de unii ca un act formal, dar nu a fost așa. Încoronarea regelui Ferdinand I și a reginei Maria, în catedrala clădită special cu acest scop, este ultimul act fundamental întregitor al Marii Uniri. Fără încoronare, Marea Unire rămânea neîmplinită. Așa, prin organizarea impecabilă a actului, voința de unire a poporului român era consfințită deplin, în fața țării, a lumii și a lui Dumnezeu. Volumul de față, coordonat de un excelent specialist – dr. Narcis Dorin Ion – vine să lămurească în detaliu sensul actului Încoronării Regale de la Alba Iulia din 1922, să aducă noi clarificări, în lumina ultimelor cercetări de arhivă, și să evidențieze semnificații pline de miez, rămase uitate. Imaginile însoțitoare, multe complet inedite, nu au nevoie de nicio prezentare, pentru că vorbesc de la sine despre măreția unui episod fundamental din istoria contemporană a României” – scrie academicianul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.