Centrala de la Cernavodă, pe lista celor cinci complexe nucleare aflate în prag de dezastru

Dezastrul nuclear de la Fukushima, care a bagat spaima în întreaga lume, a lansat numeroase dezbateri şi semne de întrebare referitoare la care ar putea fi următoarea centrală pe listă, cât de sigure sunt complexele nucleare din fiecare ţară în parte şi în general.

De cotidianul.ro - Autor

Semne de avertizare şi îndoială au ridicat cinci alte complexe de reactoare din diverse locaţii ale Globului, iar centrala de la Cernavodă este şi ea pe listă, conform unei cercetări efectuate de RFE/RL(Radio Free Europe/Radio Liberty), informează Antena3.

Cele cinci noi pericole nucleare luate în vizor sunt:

– Centrala atomică de la Metsamor, din Armenia, de o vârstă problematică, fiind construită în 1980, care se află într-o zonă cu risc foarte ridicat de producere a cutremurelor. În 1988 un seism cu magnitudinea de 6, 9 grade şi-a avut epicentrul la doar 75 de km de centrala de la Metsamor, forţând autorităţile să îi întrerupă temporar funcţionarea.

– Flota submarină nucleară a Marii Britanii, care a atras atenţia printr-o serie de incidente ce au avut loc în trecut, precum permiterea submarinelor nucleare britanice să părăsească portul, deşi aveau dezactivate valvele de siguranţă care ar fi ajutat la răcirea reactorului în caz de urgenţă şi ciocnirea în 2009 a unui submarin britanic echipat cu rachete nucleare, de un altul la fel, aparţinând francezilor.

– Centrala nucleară de la Cernavodă, care are două reactoare şi ambele au avut probleme în trecut. Unul dintre ele a fost oprit pentru reparaţii şi întreţinere chiar în luna ianuarie 2011, iar celălalt din cauza unor probleme electrice, în aprilie 2009 .

– Centrala nucleară de la Leningrad ( Rusia), care este învechită, a suferit un proces de topire parţială în 1975, o scurgere de gaze radioactive în 1992 şi alte accidente îngrijorătoare

– Centrala nucleară Enrico Fermi din Detroit/Michigan, care deşi are două reactoare, doar unul este în prezent operaţional, deoarece celălalt a suferit o topire parţială în 1966. Reactorul funcţional este fabricat în acelaşi fel şi are acelaşi model cu cele ale centralei din Fukushima.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.