Cenzura media, abolită oficial în Myanmar

Autorităţile din Myanmar au abolit oficial luni cenzura în presă, astfel că ultimele restricţii impuse publicaţiilor în materie de subiecte politice şi religioase au fost ridicate, a anunţat Ministerului local al Informaţiilor, citat de AFP, relatează Agerpres.

Departamentul pentru înregistrarea şi monitorizarea presei al respectivului minister „a autorizat toate ziarele din categoria politică şi religie să publice (articole) fără a-i trimite în prealabil textele”, arată ministerul pe site-ul său de internet.

Comunicatul precizează că „cenzura asupra tuturor publicaţiilor locale a fost ridicată din data de 20 august a.c.”, fapt care concretizează o liberalizare progresivă a acestui sector, după instalarea noului regim, în martie 2011, menţionează AFP.

În paralel, autorităţile lucrează la un proiect de lege a presei, în legătură cu care au fost consultate şi ziarele şi care s-ar referi îndeosebi la drepturile şi obligaţiile ziariştilor şi ar conţine şi un cod deontologic.

De asemenea, în paralel cu adoptarea noii legi, ar urma să fie creat un Consiliu al presei.

Până acum, Myanmar se număra între ţările cu cel mai scăzut nivel de libertate a presei – locul 169 din 179, potrivit organizaţiei Reporteri fără frontiere.

În ultimele luni, mai mulţi ziarişti aflaţi în detenţie au fost eliberaţi, la fel ca alţi deţinuţi politici, în contextul în care regimul instalat după junta militară a pus în aplicare reforme politice.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.