Cercul select al politicienilor

Carmine Hatai a trasat un cerc pe nisip şi i-a dat foc, ăsta e cercul secret al politicienilor din România, să știi. Alibri Jetai a trasat un cerc pe un zid şi i-a dat foc. Pomol Gutai a trasat un cerc prin văzduh şi i-a dat foc. Bongo Mitai şi-a făcut un cerc în jurul ochiului şi i-a dat foc.

– Sunt porţile unor găuri de vierme, ne-a şoptit Kok’badul, trăgându-ne către ţărmul mării, vălurindu-se enigmatic. Staţi departe de cercurile astea ale politicienilor, or să vă înghită de vii!

Carnavalul din Rio ne-a prins pe drum. Nişte curviştine s-au arătat gata să cumpere cercurile de foc. Kok’badul a încercat să le împiedice. Ba chiar a vrut să le facă felul, dar l-a gâtuit un negru uriaş, pe nume Combo.

Spre sfârşitul lui septembrie, ţin minte foarte bine, America de Sud s-a prăbuşit într-una din cele patru guri de vierme, iar calota glaciară din nord a cuprins întreaga Europă. Iar socialiștii au impus Stânga cu forța pretutindeni.

Stânga nu vrea nimic pentru că ceva care nu există nu poate avea vreo vrere anume ci doar vrerea îndreptăţită de a se întrupa cumva într-o vrere. Lipsa unei Voinţe numite şi indicate, întrupată astfel într-o vrere, ar putea însufleţi Stânga în toate formele ei. Dar această Voinţă, nefiind ea înseşi vrerea cuiva anume, nici ea nu poate exista.

De ce ce această joacă serioasă în marginea unui Nefiind? Pentru că acest Nefiind este nefiind din pricina procesualităţii lumii. Căci nu poţi împărţi Procesualitatea în nici un fel în porţii egale, porţiile fiind vălurite întotdeauna şi numai iluzoriu egale. Porţii sau părţi, sau felii sau mai degrabă valuri căci valurile explicitează aşa cum se cuvine iluziile noastre deşarte, înforţările noastre, gesturile noastre dramatice, heirupiste, lipsite de sare şi piper, melancolice sau inexplicabile, aşa, ca o ploaie cu broaşte, undeva, la margine de lume decadentă, însufleţită doar de bârfă, de păcăleală, de fabulă şi ambuscadă intelectuală.

Stânga nu există pentru că bipolaritatea nu există. N-ar exista nici Dreapta dar dacă fiinţa se poate explicita prin propriul ei travaliu, prin propria ei valorizare liberă şi asumată, atunci Dreapta trebuie să existe nu pentru că ar fi o vrere a cuiva, nu pentru că o Voinţă ar vrea să voiască existenţa dreptei ci pentru că Dreapta este esenţa procesualităţii, fie a fiinţei, fie a Naturii. Căci nu e egalizare, nu o echilibrare, nu o egalitate produce vălurirea tuturor în Universul Vălurit ci tocmai libertatea şi asumarea. În definitiv, rostogolindu-se dintr-un iluzoriu echilibru, dintr-o fantomatica stare de egalitate cu alte pietre, o piatră anume, observată ca fiind o anume piatră, se rostogoleşte procesual, lipsind peisajul de iluzoriul echilibru, într-o libertate stranie a văluririi fără de oprire.

Socialismul ar fi dar nefiind Stânga, la Fundament, Socialismul este numai o ipostază a Utopiei, o Mască a unui Nefiind. Instrumentarea Socialismului e un fel de înregimentare în Plictis, în Habotnicie, în Declamaţie sau în Orbire vremelnică. Pus în mare pericol, Statul devine ireal în Socialism iar Socialismul, în perversitatea lui, potriveşte un trend de viitorime, straniu, de neconceput, numindu-l ţanţoş, Comunism.

Dar Stânga a fost tot timpul Imperială. Are aceasta stare a ei, Imperială. Este un Mare Ascuns al conceptului iluzoriu de Stânga. E starea Imperială a Mediocrităţii care, speriată de inutilitatea ei in Univers, se iubiceşte cu fantasma Stângii, dedulcindu-se la dezgustul Puterii, pentru a se salva de singurătatea care o răpune, acolo, lăuntric, fără drept de apel.

Stânga a fost întotdeauna Imperială dar milioane de oameni s-au păcălit mortal crezând că iluzoria Stângă i-ar salva din impropriul fiinţei în Universul Vălurit.

Imperială fiind ca stare, Stânga e convenabilă, din punct de vedere istoric, tuturor momentelor imperiale fie dinspre exterior spre interior, fie dinspre Centru spre Periferie şi viceversa.

Stânga e mai mult decât masele frenetice cântând şi dănţuind fantomatic, cucerite de ideea plictisului total, dulce şi odihnitor prin dominaţia multului produs de cei mulţi. Stânga e mai mult decât noi doi suntem la fel deşi nici fulgii de zăpadă, ce ciudat, nu seamnă unul cu altul, a fi la fel fiind de fapt a fi unul şi acelaşi! Imposibilitatea ar fi că, dacă Stânga chiar ar fi reală, liberă şi producătoare de sens, ar însemna că în Universul Vălurit ar fi doar o singură fiinţă ceeea ce, ciupindu-mă de ureche, descopăr că este o mare nerozie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. O explicație stângace a unui dreptaci despre stânga imperialistă socialistă şi inexistentă. Într-o lume utopică în care nu există state, țări, granițe, commonwealth-uri, unicef-uri, onu-uri, republici, enclave, şi națiuni, dreapta şi stânga sunt irelevante. Dreptiştii conservatori luptă din răsputeri şi cu dinții ca lumea să fie împărțită în „țarcuri” vopsite în drapeluri sau culori cu semnificații caraghioase, o lume a răzbelului necontenit între 2 triburi~ popoare pe un petic de pământ sau alt motiv găunos, aşa cum se întâmplă acum între Armenia şi Azerbaidjan. Conservatoriştii vor un Nagorno-Karabah etern al naturii umane.

  2. Atat timp cat OMUL ESTE UN ANIMAL CARACTERIZAT PRIN INDIVIDUALITATE, STANGA NU ARE CUM SA EXISTE VREODATA. Cine nu realizeaza asta, nu are cum sa construiasca o miscare si o societate de stanga decat in mod ipocrit – china / coreea de nord si cea de sud in ultima vreme (sistem total controlat de stat sau un capitalism de stanga tip sosorsh). NOI NU SUNTEM FURNICI. NU SUNTEM ALBINE SI NICI LILECI. Omul, desi un animal social, ESTE INDIVIDUAL SI INDIVIDUALIST spre deosebire de alte specii. Singura cale de uni oamenii este de a crea O SOCIETATE DEMOCRATICA SI LIBERA UNDE OAMENII SA MUNCEASCA LIBERI SI SA FIE MULTUMITI DE VIATA LOR. GUVERNUL NU ARE CE CAUTA INTR-O SOCIETATE CU ADEVARAT LIBERA. GUVERNUL ESTE UN FANARIOT EXECUTIV CU ATRIBUTII DE MULS BANI DEGEABA DE LA SCLAVI. Multumesc pentru articol.
    https://www.dailymotion.com/video/x2zsgtt
    https://www.youtube.com/watch?v=xxHyxP6qbBk

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.