Ceremonii militare şi religioase,  de Ziua Veteranilor 

Ziua Veteranilor, 11 noiembrie, este celebrată în București și în garnizoanele în care există unități militare ce au executat misiuni în Teatrele de Operații prin organizarea de ceremonii militare și religioase.

Astfel, în Capitală, la Monumentul Eroilor căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe teritoriul României din Parcul Tineretului, a fost păstrat un moment de reculegere în memoria eroilor care și-au dat viața pentru țară, a fost oficiat un serviciu religios şi a avut loc o ceremonie de schimbare a gărzii la monument și o festivitate de înaintare în grad a unor veterani, fiind depuse coroane de flori.

În țară sunt organizate ceremonii de depuneri de coroane de flori la mormintele şi monumentele închinate sacrificiului şi eroismului militarilor români căzuți în teatrele de operații.

Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea nr.150/2014 privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celor decedați.

Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei – intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se creau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan.

În perioada 1996-2017, România a pierdut 29 de militari în misiunile executate în teatrele de operaţii, iar alţi peste 180 au fost răniţi.

Aproximativ 40.000 de militari au asigurat încadrarea detaşamentelor dislocate în Afganistan, Irak, Balcanii de Vest ori în alte misiuni din Africa sau Europa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. ,,,,,foarte slab popularizatta ziua —BRAVILOR VETERANI ROMANII—CEI CARE SI-AU JERTFIT VIATA PENTRU TARA SI POPOR CARE AU MURIT PENTRU CA BRAVURA, ONOAREA,ONESTITATEA, CURAJUL SOLDATULUI ROMANI SA FIE CUNOSCUTA DE INTREAGA LUME,,,,,!!!!EXCELENTA SA COMANDANTUL SUPREM AL ARMATEI ROMANE WERNER KARL JOHANIS A UITAT SA DEA PROBABIL UN MESAJ DE FELICITARE PENTRU VETERANII SI EROII CAZUTI IN TEATRELE DE RASBOI DIN EST ,,VEST SI AFGANISTAN ,,,,SAU UN ORDIN DE ZI PE ARMATA PENTRU CINSTIREA ACESTOR BRAVI ROMANI—– VA AMINTESC DOMNULE PPRESEDINTE CA PE DATA DE 19 NOIEMBRIE SE IMPLINESC –75– DE ANI– DE CAND O ARMATA ROMANA A FOST TRECUTA PRIN FOC SI SABIE LA „”” STALINGRAD”””DE CARTE FORTE SOVIETICE SUB COMANDA GENERALULUI,,NIKALI VATUTIN,,,,,nu va faceti ca ploua domnule presedinte comandant suprem acesti eroi au murit la stalingrad”””” NU LA COLECTIV”””SI IN MANDATUL DOMNIEI VOASTRE OSEMINTELE LOR AU FOST STRANSE IN CUTII DE CARTON ASTAZI CATEVA CEREMONII AU MARCAT ACEASTA ZI A-TI FI PUTUT DECORA VETRANII CARE MAI TRAIESC dar,,dar naveta sau ,,sau ,,,,puteti cenzura,,, puteti taia,, puteti sa nu publicati ,,,,,,dar nu uitati pe 19 noiembrie cinstitii memoria bravilor eroi de la stalingrad cotidianul o poate face sa auzim numau de bine

  2. rog din suflet si din inima redactia ziarului cotidianul sa onoreze— ziua de 19 noiembrie ——— CEA MAI MARE” INNFRANGERE’ SUFERITA,, IN,, IN,, ISTORIA ARMATEI ROMANE MODERNE,,,,,, STALINGRADUL”’——AM FOST PARASITI DE AJUTORUL ,,,<<>>> CARE NI SE CUVENEA SA NE FIE DAT DE CATRE ALIATII NOSTRII, MILITARI, SI DESI AU FOST AVERTIZATI ca sovieticii pregatesc ruperea frontului in fasiaa aparata de armata romana NE-AU IGNORAT CERERILE!!!in noiembrie 1942 am fost –CARNE DE TUN A lui „”HITLER”” in 2017 SUNTEM „”IOBAGII”” cu staif ai tandemului MERKEL-JONANIS,,,,….PERSONAL NU MA ASTEPT ,,SAU AR FI PENTRU MINE O MARE,, MARE,, SURPRIZA CA PRESEDINTELE SAU MINISTERUL APARARII NATIONALE SA COMEMEREZE ACEASTA ZI ,,,,NU MA ASTEP LA ACEST LUCRU !!!! LA INAUGURAREA PARCELEI ROMANE [se pare ca parcela de pamant a fost donata -{ nu cumparata } de la sovietici ,,stire pe surse,, ] donatia a fost facuta pentru ca ”’cimitirul”’ sa poata fi inaugurat la data respectiva spre stupoarea tuturor”””” ,,,,,, SICRIILE,,, ostasilor eroi romani au fost ,,,,CUTII,,,, paralipipedice de carton ordinar in care au fost depuse osemintele ostasilor romani si ingropate,,,, IN MARELE CIMITIR INTERNATIONALAL AL EROILOR DE LA STSLINGRAD ,,,,,,,,,,STIMATE AMBASADOR,,, <>,,,SE PARE CA AVE-TI SUFICIENT TIMP LIBER PENTRU A DA CONSULTATII DE DEMOCRATIE AMERICANA , IN JUSTITIE ,IN ECONOMIE ,,, ETC INVITATII LA AMBASADA SUA PE COMANDANTUL SUPREM AL FORTELOR ARMATEI ROMANE EXCELENTA SA DOMNUL WERNER KIAUS JOHANIS,,PE SEFUL STATULUI MAJOR AL ARMATEI,,, LA O CAFEA SI,,,, GLASUITILE,,, CUM PRESEDINTELE SUA SI CONGRESUL SUA ARMATA AMERICANA ISI CINSTESTE SI ONOREAZA VETERANII,,, REZERVISTII,,,SI MILITARII ACTIVII CUM II VENEREAZA SI AREA GRIJA DE EI POPORUL ROMAN AR APRECIA ACEASTA ACTIUNE CA APROAPE SINGURA,,,, FAPTA DEMNA,,, DIN ULTIMUL AN AL DOMNIEI VAOSTRE,,,,,,PS SE POATE C…T ,,,, SAU NP…CU MULTUMIRI

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.