Cernobâl – au apărut noi informaţii-bombă

Catastrofa nucleară de la Cernobâl din 1986 – cel mai grav dezastru nuclear din istorie – a fost precedată de o serie de alte accidente de mai mică amploare, relevă documente declasificate luni de Kiev, potrivit EFE şi Interfax-Ukraina, preluate de Agerpres.

Volumul în care apar aceste noi informaţii, intitulat „Dosarul KGB despre Cernobâl. De la construcţie până la accident”, a fost prezentat de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) în colaborare cu Institutul memoriei naţionale al ţării.

„Printre documentele incluse în acest volum figurează rapoarte cu privire la alte accidente produse înainte de aprilie 1986 şi transcrierea comunicărilor telefonice din noaptea de 26 aprilie”, data dezastrului, indică SBU într-un comunicat.

Volumul mai conţine informaţii despre începerea anchetei asupra catastrofei, precum şi date despre începutul construirii sarcofagului de protecţie deasupra reactorului avariat.

Prezentarea volumului a avut loc în zona de excludere de lângă centrală, fiind difuzată online pe site-ul Institutului memoriei naţionale al Ucrainei.

Potrivit preşedintelui institutului, Anton Drobovici, materialele declasificate – în limba ucraineană – oferă detalii suplimentare despre tragedia din 1986 şi dezvăluie premise care au anticipat catastrofa şi care au fost ascunse de autorităţile sovietice.

„Aceasta va permite umanităţii să-şi lărgească accesul la adevăr despre crimele unui regim totalitar şi să tragă învăţăminte corecte”, a menţionat Drobovici.

Volumul cu privire la Cernobâl cuprinde în total 229 de documente, dintre care multe sunt publicate pentru prima oară.

Potrivit datelor oficiale, explozia produsă la reactorul nr.4 al centralei de la Cernobâl la 26 aprilie 1986 a dus la dispersarea a circa 200 de tone de materiale cu o radioactivitate de 50 de milioane de curie, echivalentul a 500 de bombe atomice similare celei folosite la Hiroshima.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

19 Comentarii

  1. Dar ucrainienii de azi, care denunță chipurile „crimele unui regim totalitar” (i.e. sovietic), ei nu au făcut parte atunci în 1986 din URSS, adică din același regim totalitar? Se autodenunță? Sau denunță crimele comuniste cam așa cum Volodea Tisminețki a denunțat crimele lu taică-său?

  2. Cel mai grav dezastru nuclear din istorie a fost la Fukushima unde 3 (TREI) din 4 reactoare nucleare prost concepute au explodat in urma valului seismic din 2011. Miezul reactoarelor 1,2 si 3 s-a topit iar tot materialul radioactiv a fost dispersat in aer si in ocean. La Cernobil a explodat doar un reactor din cauza unui ukran baut care nu a inteles sistemul de protectie al reactorului. Astazi se ignora efectele Fukushima si se da inainte cu Cernobilul ca asa e corect politic.

  3. Atata liniste secretoasa in dreptul Fukushimei, incat nici loc de speculatii nu mai sunt. Logic, a fost ceva deosebit de grav.

  4. Imi amintesc ca la sfirsitul lui aprilie – inceputul lui mai ’86 (lucram la IPGG pe Chitila) a venit cineva cu un contor Geiger de la sediu (Chibrit) ca sa masoare prin curtea intreprinderii nivelul de radioactivitate. Va rog sa ma credeti ca aparatul respectiv facea ca toti dracii, cred ca mai avea putin si „se dadea peste cap” ! …

  5. In plus e aproape sigur ca tembelii care au adormit in centrul de control, beti morti, nu erau nici tadjici si nu venisera nici de la Vladivostok sau Arhanghelsk, ci mai mult ca sigur ca erau ucrainieni de prin zona !

  6. invingatorii scriu istaoria ,adica mint asa cum le convine lor din varii motive…teroristii conduc lumea prin diferite mijloace ,violente ,pandemii ….cu alte cuvinte nebunii conduc …azilul…

  7. Se pare ca nu stii ce inseamna corect poltic. Sa injuri capitalismul si sa proslavesti comunismul (Mao, Stalin, Che, etc), asta inseamna politically correct.

  8. @Lamurire: Pentru mine, cel mai „simpatic” punct de referinta, este Hirosima. Da’ ce-a fost acolo? Toata lumea „civilizata” compara cu Hirosima. Auzi, 500 de bombe ca acolo!!!!

  9. @oarecare. Elevii americani de azi sunt învățați în școli că SUA au câștigat singure cel de-al Doilea Război Mondial și că la Hiroshima a fost tot mâna lui Putin și a Chinei.

  10. @Dr. Mengele : Cred ca „elevi americani” este un pleonasm (or sti ei ce-i aia?).

  11. Japonezii, fac reactoare nucleare prost concepute……. Am trait sa citesc si asa ceva. Super ca nu esti inginer ori profesor pe undeva. Atit a ignoranta mai rar.Habar nu ai. Ce s-a intimplat acolo.

  12. @Oarecare. Cred că mai degrabă ar fi o „contradictio in adjecto”, cum se spune în manualele de logică. Este ca și cum ai spune „cerc patrat”.

  13. Drobovici, pai KGBisti aia din dosare or fi fost usbeci, siberieni,tatari?.Nu tot ucrainieni ,care ca si in Romania postsecurista au intrat in rindul SBU ului?Poate e mai bine sa studiati ce a facut Ucraina ,ca tara independenta pentru a contracara efectele catastrofei.

  14. Un nume predestinat..Cernobal se traduce prin pelin negru.O planta medicinala din care se face ceai,care are un gust extrem de amar.Curios e ca acolo traiesc oameni sanatosi ,,tun,, vreo 300 de amarati.Si acum ma gandesc cum ma ardea la ficati sa mananc ciorba de barabule proaspete luate direct din gradina,cu care ma imbia o babusca zdravana cat usa..Mare fraier am fost.Pe urma mi-a cazut fisa ca sunt sanse mult mai mari de un puiut de cancer chiar in mijlocul orasului,poluare,mancare plasticata,sucuri pline de chimicale..Rusii aia zdrahoni plesneau de sanatate,nici nu stiau cei ala spital.Prin comparatie aratam a pui de gostat,sfrijit,nebronzat,tuseam ca naiba,febra,cu mucii pana la brau si pastilele in buzunar.Mistocari ma luau cu ,,baiatul de la oras,,si ma cainau la oha.Oameni ca toti oamenii.Singura diferenta e ca acolo parca totul era de 2-3 ori mai mare decat in mod normal..Copacii mai mari,Iarba mai mare,Animalele mai mari,Fructele mai mari,Oamenii mai mari,Legumele mai mari,Pasarile mai mari..Foarte ciudat.

  15. @ PT lamurire: uite draga iti dau un citat din ceva la nivelul tau, adica din wikipedia: „Centrala nucleară de la Fukushima-Daiichi a fost construită începând cu 25 iulie 1967, iar primul reactor a fost inaugurat pe 26 martie 1971, urmat de reactorii 2 (18 iulie 1974), 3 (27 martie 1976), 4 (12 octombrie 1978). Alte 2 reactore, nr 5 (18 aprilie 1978) și 6 (24 octombrie 1979) nu au fost avariate în urma accidentului, dar au fost oficial oprite pe 17 decembrie 2013, în timp ce cei 4 reactori avariați au fost opriți oficial pe 19 mai 2011. Acestea erau proiectate de General Electric cu ajutorul Toshiba, Hitachi, Ebasco și Kajima, fiind folosite după tipul BWR-3/4/5 (Reactor cu Apă Fierbinte). Acești reactori au fost criticați datorită proiectării nesigure, cu riscuri cunoscute încă de la inaugurarea centralei. Construcția altor 2 reactori aflată în faza inițială (cu data de pornire prevăzută între 2016 și 2018) a fost anulată.” CLAR ACUMA ???????

  16. pentru „lamurire”: reactoarele de la Fukushima nu au fost „prost concepute”. acel tip de centrala de tip bwr a fost primult tip operational. vasul reactorului era umplut pina la jumatate cu apa iar aburul de deasupra era trimis direct le turbine. sistemul acesta a functionat foarte bine multi zeci de ani fara probleme desi a fost prima generatie de centrale nucleare. la Fukushima totul a fost in regula pina tsunami a distrus rezervoarele de motorina care alimentau motoarele Diesel care asigurau racirea. inca totul era in regula deoarece pierderea racirii cu Diesel a continuat cu pompe electrice dar care au functionat doar 6 ore. doar acum incepe dezastrul deoarece japonezii nu au fost in stare nici sa aduca motorina nici sa asigure alimentarea pompelor electrice din surse externe. iar la cernobil, reactorul producea plutoniu pentru bombe si compromisurile au dus la accident. cind s-a produs explozia NUCLEARA cum au recunoscut dupa 30 de ani, reactorul era la putere practic zero……..

  17. Eu am lucrat. In Domeniul tehnic la reactorul 1 al centralei de la Cernavoda, altfel nu-mi permiteam sa-mi dau cu parerea in fata unui semi-analfabet ca tine. Putin imi pasa mie despre ce ai citit tu. Eu, am fost acolo. Mai trebuie sa citesti 100 de ani, sa ajungi la un nivel decent.

  18. degeaba incerci sa dregi busuiocul. ce ai spus nu este adevarat. sistemul candu este foarte diferit de bwr si chiar daca te pricepi la candu asta nu te ajuta la a intelege fukushima si cernobil. sintem cel putin doi care te-am pus la punct cu date precise si verificabile. la fukushima nu a explodat nici un reactor. a fost o explozie de hidrogem generat de accident si care accident nu se intimpla daca rezervoarele de motorina erau puse sus sa nu ajunga tsunami la ele. nu inteleg de ce romanii pe toate forumurile nu recunosc cind gresesc. unii intra ca sa invete, altii par a avea alte obiective….

  19. 2 cititori care au citit info pe wiki. Il pun la punct pe un specialist recunoscut in USA, care a lucrat la Cernavoda. Mirositi rau a SOROS, amindoi

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.