Cernobîlul în patrimoniul UNESCO?

Kievul speră că un astfel de statut ar putea atrage finanţare şi mai mulţi turişti.Ucraina consideră că ar fi un pas important pentru

Cernobîlul în patrimoniul UNESCO?

Kievul speră că un astfel de statut ar putea atrage finanţare şi mai mulţi turişti.Ucraina consideră că ar fi un pas important pentru

O centrală nucleară înconjurată de pustietate nu este ceea ce majoritatea oamenilor asociază cu Patrimoniului Mondial UNESCO. Dar asta este ceea ce Ucraina are în vedere pentru Cernobîl. Kievul speră că un astfel de statut ar putea atrage finanţare şi mai mulţi turişti.

 

„Credem că plasarea Cernobilului pe lista patrimoniului UNESCO este un prim şi important pas spre a avea acest loc minunat ca destinaţie unică de interes pentru întreaga omenire”, susţine Oleksandr Tkachenko, ministrul Culturii.

Istoricul Adrian Cioroianu, fost delegat permanent al României pe lângă UNESCO, este sceptic şi nu crede că un asemenea lucru ar fi posibil.

„Potrivit filosofiei UNESCO, aici trebuie să apară lucruri de o unicitate exemplară. Din punct de vedere tehnic, Ucraina trebuie să înscrie Cernobîlul pe propria lor listă de propuneri. Deocamdată nu apare. Iar apoi trebuie să apară un dosar prin care să explice la nivel de experţi de ce fac această propunere”, explică el.

După 35 de ani de la tragedie, Cernobîl rămâne un loc turistic. A devenit şi un subiect pentru seriale şi documentare. 

 

Istoricul Adrian Cioroianu rămâne rezervat faţă de faptul că acest loc ar putea fi inclus Patrimoniul Mondial UNESCO. Totuşi, nu exclude această posibilitate. 

 

„Pe de o parte aş fi foarte sceptic în privinţa posibilităţii includerii unui astfel de obiectiv. Pe de altă parte, în condiţiile actuale aproape că nu mai poţi paria pe nimic. Trăim într-o lume în care pot să apară surprize la tot pasul şi în această schimbare ceva mai largă de paradigmă nu ar fi exclus ca o astfel de propunere să atragă cuiva atenţia”, conchide Adrian Cioroianu.

 

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Daaa!
    Băgați bă și Fukushima și Three Mile Island că or să se bulucesca turiștii.
    Se pare ca ukronazii nu prea mai fac bani din raketi și prostituate ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.