Deputatul Cezar Preda a declarat astazi pentru pesurse.ro cu privire la sedinta BPN a PNL că liberalii vor ieși din ședință la fel cum au intrat.
Potrivit democrat-liberalului, Crin Antonescu dorește o reconfirmare pe care o va primi din partea liberalilor.
Cu privire la funcția de vicepremier a lui Klaus Iohannis și poziția PSD potrivit căreia Iohannis ar trebui să preia Ministerul Finanțelor pentru a fi vicepremier, Cezar a declarat :
„Iohannis a vrut să fie numărul doi în PNL, este numărul doi în PNL. Vrea să fie numărul doi în Guvern Ponta, PSD nu vrea. Și domnul Iohannis și Ponta și Antonescu trebuie să înțeleagă nu sunt într-un Guvern numărul 1, 2 sau 3, trebuie să faci activitate ca să devii numărul 1. Poți fi și un ministru de Interne fără să mai fii vicepremier.”, a declarat democrat-liberalul pentru pesurse.ro
Cu privirela senatorul Sorin Ilieșiu, deputatul Cezar Preda a declarat că de fapt este nemulțumit pentru că nu a fost pe lista pentru europarlamentare.
„Toată criza a fost generalizată de lupta pentru ciolan”, a încheiat acesta.