Primarul oraşului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, care a fost exclus luni din PNL, afirmă că nu va contesta decizia, menţionând însă că aceasta a fost luată în absenţa sa, ceea ce contravine statutului partidului.
El precizează, într-un comunicat remis luni agenţiei Mediafax, că a luat act de decizia Delegaţiei Permanente a Partidului Naţional Liberal referitor la excluderea sa din rândurile acestei formaţiuni.
Potrivit lui Cherecheş, decizia a fost luată „ca urmare a propunerii Biroului Politic Central şi, în special, la dorinţa domnului Crin Antonescu”.
„Decizia a fost luată în absenţa mea, în condiţiile în care, până la data şedinţei, nu am fost convocat să îmi prezint punctul de vedere, aşa cum prevede statutul partidului. Am transmis preşedintelui PNL şi celorlalţi membri ai conducerii centrale, care sunt obligaţi să vegheze la respectarea statutului, faptul că, în cazul meu, nu s-a respectat punctual regulamentul, mai exact art. 13. Dar am decis să nu contest decizia excluderii mele din partid”, afirmă Cherecheş, care precizează că întreaga activitate de până acum în Partidul Naţional Liberal a fost una pozitivă şi onorabilă, de natură a creşte prestigiul şi autoritatea formaţiunii, dar şi a Uniunii Social Liberale în Baia Mare şi în Maramureş.
Cherecheş a fost exclus luni din PNL, decizia fiind luată de Delegaţia Permanentă a PNL cu 156 voturi „pentru”, 17 „împotrivă”, iar 5 voturi au fost anulate.