Grupul petrolier american Chevron a fost condamnat de un judecător ecuadorian din Sucumbios să plătească opt miliarde de dolari pentru pagubele provocare mediului înconjurător de Texaco /societate pe care grupul a achiziţionat-o în 2001/ între anii 1964 şi 1990, a anunţat – luni – avocatul reclamanţilor, citat de AFP.
Purtătorul de cuvânt al grupului pentru America Latină, James Craig, a confirmat sentinţa dictată împotriva Texaco Petroleum Company pentru pagube produse în Amazonia ecuadoriană şi a anunţat că Chevron va face apel. Compania a asigurat, între altele, că verdictul este „ilegal şi inaplicabil”, considerând că el este rezultatul unei „fraude şi total contrar unei probe ştiinţifice”.
Această condamnare depăşeşte amenda-record cerută iniţial grupului ExxonMobil pentru mareea neagră în Alaska în 1989, care se apropia de cinci miliarde de dolari, fiind ulterior redusă la 500 de milioane.