China face presiuni asupra guvernelor europene pentru a nu participa la ceremonia Premiului Nobel când Liu Xiaobo, activistul pentru democraţie care este închis, va primi premiul, şi le-a cerut diplomaţilor să nu facă nici o declaraţie în sprijinul lui, au declarat mai mulţi diplomaţi joi, scrie Associated Press.
Ambasada chineză din Oslo a trimis scrisori oficiale la o serie de ambasade europene din capitala norvegiană, cerându-le să nu participe la ceremonia de pe 10 decembrie, au spus doi diplomaţi occidentali.
MAE din Finlanda a confirmat că ambasada sa din Oslo a primit o astfel de scrisoare, dar oficialii nu au putut furniza detalii imediat. „Există o presiune pe aces subiect”, a spus el.
Potrivit unuia dintre diplomaţii care au spus că au văzut scrisoarea, China şi-a menţinut poziţia în repetate rânduri, aceea că Liu este un criminal pentru că a cerut ample reforme politice. În scrisoare se adaugăt că premiul este un amestec nepermis în treburile interne ale Chinei.
Scrisoarea, de asemenea, a cerut ambasadelor să nu dea nici o declaraţie publică să-l sprijine pe Liu în ziua ceremoniei, a spus un diplomat.
Liu, un scriitor şi un critic vocal al guvernului, are o sentinţă de 11 ani la închisoare pentru incitare la subminare cu Carta 08, un apel îndrăzneţ pentru reforme politice. Soţia sa a fost în arest la domiciliu, de când premiul a fost anunţat în luna octombrie.
Numeroşi lideri ai lumii, inclusiv preşedintele SUA Barack Obama, precum şi grupurile internaţionale de drepturi omului au cerut eliberarea lui Liu. Acest lucru a înfuriat China, care duce o campanie prin intermediul mass-mediei de stat pentru a-l critica atât pe Liu, cât şi premiul.
În Beijing, în ultimele două săptămâni, diplomaţi din mai multe ţări au fost chemaţi în întâlniri cu oficialii chinezi, care au făcut cereri similare cu scrisorile emise la ambasadele din Oslo, a declarat un alt diplomat occidental.