Cin’ să plângă după Dacian Cioloș?

Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand i-a transmis lui Dacian Cioloş, după anunţul său privind plecarea din USR, că „în momentul în care alegi să fugi în plină luptă, în momentul în care îţi abandonezi toţi camarazii de pe front înseamnă că n-ai niciun REPER”.

„În momentul în care alegi să fugi în plină luptă, în momentul în care îţi abandonezi toţi camarazii de pe front înseamnă că n-ai niciun REPER”, a scris Clotilde Armand, marţi pe Facebook.

Şi liderul interimar al USR Cătălin Drulă a transmis un mesaj în care spune că gestul făcut de Dacian Cioloș, de a demisiona din USR alături de alți 4 europarlamentari, este „o eroare strategică” ce va ajuta PSD și PNL, iar proiectul REPER este unul „pe persoană fizică, de vanitate”.

„În România avem foarte mult de muncă în opoziție la aceste două partide care au o guvernare dezastruoasă în prezent, o muncă pe care o facem la USR împreună cu toți colegii noștri buni din ex-PLUS sau din ex-USR – nu contează de unde sunt. Aici este casa bună a tuturor celor care vor să construiască această alternativă în România. Asta am și promis românilor în 2019, în 2020, în 2021 am fost șef de campanie la vremea respectivă și am spus că ne unim, nu că ne dezbinăm”, a spus Drulă.

Gestul lui Dacian Cioloș este catalogat de președintele interimar Cătălin Drulă „fără sens politic”.

„Așa că acest gest – un proiect până la urmă pe persoană fizică, un proiect de vanitate – n-are niciun sens politic. Noi rămânem în continuare să construim aici în USR alternativa liberală, modernizatoare, democratică, optimistă, luminoasă pentru 2024”, a spus Drulă.

Până la urmă depinde de fiecare om ce face cu cariera lui politică. A ales o serie de renunțări în ultima vreme: demisie de la Renew, demisie de la președinția USR, demisie din USR acum. Eu cred că politica se face prin asumare, nu prin renunțări și că trebuie să alegem calea asta a construcției, mai luminoasă, mai optimistă, nu să ne lăsăm dominați de umbre.

Întrebat dacă vor urma noi plecări din USR, Drulă a spus că a discutat cu mulți colegi în ultimele săptămâni și i-au spus că vor să continue în USR.

„De altfel, pentru cei care vin din ex-PLUS e mai greu emoțional, că e fostul lider al acelui partid și până la urmă există o legătură, dar oamenii sunt la fel de consternați de lipsa de sens politic al acestui gest. Ne-am adunat împreună ca să fim mai puternici și să facem ceva. (…) Politica nu e despre primadonne și despre vedetism”, a afirmat Cătălin Drulă.

Întrebat, în continuare, dacă USR îl va primi pe Dacian Cioloș cu REPER într-o nouă construcție, cum s-a întâmplat cu PLUS, Drulă a afirmat că „în politică nu ne putem juca cu mandatele oamenilor ca la reality show-uri la care ne mai uităm cine cu cine se combină și în ce fel. Avem un mandat să facem opoziția liberală și democratică. Am promis oamenilor că ne unim. Suntem aici și construim”.

Despre șansele pe care le dă noii formațiuni REPER, Drulă a susținut: „Zero. Pentru că nu are sens politic. O construcție trebuie să aibă un sens politic, un înțeles, o diferențiere, să care o energie. Or energia unei persoane care e mai degrabă spre deconstrucție, spre renunțare, nu poate să fie motor de mișcare politică”.

Deputatul USR Iulian Bulai a reacționat la demisia lui Cioloș din USR publicând definiția cuvântului „reper” și afirmând: „Abia aștept să fuzionăm din nou!”.

„REPER (def) 1. Corp sau sistem de corpuri la care se raportează poziția unui corp fix sau mobil; semn sau obiect care ușurează orientarea sau care permite recunoașterea unui sistem tehnic. Succes, Dacian Cioloş!”, a scris Iulian Bulai pe Facebook.

Deputatul precizează că nu înțelege decizia, dar o respectă: „PSD și PNL se bucură de decizia ta! Abia aștept să fuzionăm din nou! Căpătăm experiență și învățăm împreună!”.

Pe de altă parte, Dan Barna a postat un slogan modificat al lui Dacian Cioloș.

Cioloș a afișat pe Facebook mesajul: „Există o cale nouă. Există soluții. Există o Românie mai bună. Există un REPER”, iar Barna a înlocuit cuvântul „REPER” CU „USR”: „Există o cale nouă. Există soluții. Există o Românie mai bună. Există un USR”.

Europarlamentarii Ramona Strugariu, Dragoș Pîslaru, Alin Mituța, Dragoș Tudorache și Dacian Cioloș au demisionat marți din Uniunea Salvați România. Cei 5 înființează partidul REPER.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8516 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Ce sa astepti de la puiul „Vulpii „? El tot spera la o „gaina „…

  2. Cine sa planga? Doar securistii lui Athalosh deci si cei ai lui Vulpe. Adica semianalfabetii shmenari care l-au impins in fata pe ‘nepot’.

  3. Dacien Julien ,hopa Julien e ceap taiata fisii ,deci -lacrimati bajeti ca julien(ceapa) ne aduce aminte de soacre …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.