Cinci lucruri mai puțin știute despre Dinastia Romanovilor

La Târgul Internațional Gaudeamus (22 – 26 noiembrie), Editura Trei va lansa cel mai nou volum istoric al celebrului autor britanic Simon Sebag Montefiore, „Romanovii (1613-1918)“. Saga istorică, bestseller internațional, spune povestea intimă a ascensiunii și prăbușirii celebrei dinastii. Iată cinci lucruri mai puțin cunoscute despre familia Romanov.

– Misterul care a învăluit mult timp moartea ultimei familii imperiale ruse și lipsa unor cadavre a făcut ca numeroase persoane să pretindă că sunt supraviețuitorii asasinatului comis asupra țarului Nicolae al II-lea și familiei sale. Nu mai puțin de 10 femei s-au dat drept prințesa Anastasia, dintre ele cea mai cunoscută fiind Anna Anderson. În toate cazurile, testele ADN au infirmat apartenența nobiliară, potrivit site-ului Russia Beyond.

Țarina Alexandra era foarte preocupată de sănătatea fiului Aleksei, diagnosticat cu hemofilie. În schimb, „pe fiicele ei – cunoscute sub acronimul colectiv OTMA, de la Olga, Tatiana, Maria și Anastasia – le trata ca pe o singură entitate, îmbrăcându-le în haine identice sau, când cele două fiice mai mari au ajuns la vârsta când nu mai puteau să poarte vestimentație de fetițe, pe perechi: perechea mare si perechea mică. În plus, fetele dormeau câte două în cameră, pe paturi tari, îndurau băi reci în fiecare dimineață, astfel încât au crescut fără  «aere de semeție». Singurul lor lux era cadoul constând dintr-o perlă cu diamante, primit la zilele de naştere, iar fiecare mare ducesă avea parfumul ei Coty preferat.“

– Celebrele ouă Fabergé au fost create la cerința Țarului Aleksandru al III-lea. El își dorea să îi ofere ceva unic soției sale, „care adora toaletele elegante, diamantele şi balurile. Tatăl celui care avea să devină ultimul țar, Nicolae al II-lea, „i-a dat comandă în 1885 lui Peter-Carl Fabergé, un bijutier german baltic din Sankt-Petersburg, să confecţioneze Oul-de-Găină, un ou din aur cu nestemate care se deschide având înăuntru un gălbenuş, care se deschide având înăuntru o găină, care se deschide având înăuntru un cuib de diamante. În total, în timpul domniei lui Aleksandru al III-lea şi a fiului său, Nicolae al II-lea, Romanovii au comandat cincizeci de ouă Fabergé, de obicei cu singura regulă de a conţine neapărat o surpriză, menționează Montefiore în volumul „Romanovii (1613-1918).

– Ultima familie Romanov, în special țarul Nicolae al II-lea, țarina Alexandra și fiicele Maria si Anastasia, era pasionată de fotografie. Țarul Nicolae deținea cel mai bun aparat foto al vremii, fabricat special pentru el în Statele Unite, marca Kodak, care îi permitea să capteze și cadre panoramice. Familia regală a transformat acest hobby într-un workshop de fotografie, la Ţarskoe Selo, reședința imperială de vară, în cadrul căruia au fost realizate peste 2.000 de fotografii pe an. „Anastasia a făcut operă de pionierat cu un «selfie», aşezându-se pe un scaun în faţa unei oglinzi şi ţinând aparatul de fotografiat în dreptul taliei.

Nicolae al II-lea era pasionat de muzică și lectură. „Înzestrat cu inteligenţă şi perspicacitate, Nicky învăţa repede, avea o memorie impresionantă, era un cititor avid de istorie, îi plăcea Tolstoi […] Savura muzica baletelor lui Ceaikovski, iar în plus avea talent la limbi străine, vorbind fluent germana şi franceza. Engleza lui era atât de desăvârşită, încât ţarul (tatăl lui) îl ruga să-i redacteze scrisorile adresate reginei Victoria, notează Simon Sebag Montefiore.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

4 Comentarii

  1. Romanovii în schimb își disprețuiau poporul, erau insensibili la probleme sociale ale rușilor de rând. Țarina Alexandra afirmând public că munjicii sau născut pentru a se chinuii și muncii. Ultimii Romanovi erau rupți de realitatea cruntă a Rusiei, trăiau în trecut, erau la fel de superstițioși ca și munjicii, în schimb atinsese maximum de decadență , țarina își găsi amant un călugăr excentric, pe Rasputin. Ultimii Romanovi și-au meritat sfârșitul mizer pe care l-au avut, pentru rușii de rând dinastia Romanovilor ajunse o povară de nesuportat.

    • Pt.Ne-realistul securist. Continuare. Romanovii nu atingeau continuitatea de aprox.300 de ani daca ar fi fost asa cum
      spui cu marsavie,”insensibili la problemele sociale ale rusilor de rand”. Ceea ce demonstreaza lipsa ta de cultura in
      general si istorica in special este faptul ca taranii iobagi rusi erau singurii din intreaga lume ce aveau in posesie
      o casa cu acareturi (curte si o gradina imensa) si in comun cu consatenii( celebra asociere numita ” Mir”) terenurile
      arondate satului.Terenuri repartizate in rotatie fiecarei familii astfel incat sa se evite discriminarile.Narodnicii
      fazei neteroriste chiar intrasera in conflict cu Marx propunand modelul rus de…socialism, in locul celui marxist.
      Acest „Mir” a fost introdus de Dinastia Romanov care a preluat o structura veche mai putin dezvoltata. Rasputin nu a fost calugar, ci unul din acolitii travestiti in sutana, ca si „preotul” Gapon,al lui Lenin. Rasputin a avut/are si
      descendenti, unul la fel de plin de celebritate.

  2. Asa un anglo-saxon precum Simon ci poti ca si zici,asa si aive el bini…Pac-ar fi din Dorohoi.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.