Cinci persoane reţinute în urma unor percheziţii, după ce un poliţist a fost agresat

Zece percheziţii domiciliare pentru punerea în aplicare a 12 mandate de aducere au fost efectuate duminică dimineaţa în sectorul 1 al Capitalei, după ce un poliţist din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 5 Poliţie a fost agresat.

Potrivit unui comunicat al DGPMB, la percheziţii, poliţiştii au reuşit identificarea a cinci persoane, principalii suspecţi ai săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe, săvârşite asupra unui poliţist de la Secţia 5 Poliţie.

La domiciliile suspecţilor, poliţiştii au găsit şi ridicat mai multe arme albe (săbii, bâte, cuţite, topoare etc.).

Cei cinci suspecţi au fost conduşi pentru audieri la sediul Secţiei 5 Poliţie, au primit ordonanţe de reţinere şi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe.

Vineri seara, poliţistul, aflat în timpul liber, în timp ce se întorcea acasă, a fost recunoscut de un bărbat – autor al unei infracţiuni într-un dosar penal pe care acesta îl instrumentează. Aflat vizibil în stare de ebrietate, bărbatul, care era însoţit de alte patru persoane, a devenit violent în comportament şi în limbaj, adresând injurii, invective şi ameninţări poliţistului. Deoarece poliţistul nu a dat curs provocărilor şi a dorit să-şi continue deplasarea, grupul de indivizi l-a imobilizat şi l-a lovit pe acesta cu bâte şi cu sticle sparte, după care au fugit de la locul faptei, se precizează în comunicatul DGPMB.

Poliţistul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, având contuzii la nivelul capului, mâinilor şi toracelui. Starea de sănătate a poliţistului este în acest moment bună, nefiind necesară internarea.

Percheziţiile au fost efectuate de Poliţia Capitalei – Sectorul 1 Poliţie (Serviciul de Investigaţii Criminale şi Secţia 5), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, cu sprijinul echipajelor SPIR şi al IGPR – Direcţia de Operaţiuni Speciale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.