Cine a fost sau cine n-a fost la ziua lui Ceaușescu? N-a ieșit rău… a primit ciocolată, a dat interviu (Video)

Ce a scris presa în ziua de după ziua de 26 ianuarie 2010? A mai scris? Aceleași veșnice reportaje la Scornicești? Sau amintiri din Epoca de Aur fără apă caldă etc., etc? Sau n-a mai scris deloc? Sau a scris așa tangențial, discret, găsind acel unghi special? Și de ce a făcut ce a făcut? Sau ce alte manifestări s-au petrecut, dacă nu în print sau online, măcar în preajma presei?Gândul nu are nevoie de o zi de naștere pentru a scrie despre Ceaușescu când subiectul există. Camil Roguski, unul dintre "intimii familiei Ceauşescu", după cum se declară el însuşi, a povestit pentru Gândul relația fostului dictator si a soției sale cu parapsihologia, în textul “De ce plimba Ceauşescu asini şi cum Elena îl ‘lega’ cu busuioc”

Pe 27 ianuarie Gândul nu-l pomenește decât așa, “inconștient”, la nivel subliminal-literal în știrea despre planurile lui Oprescu pentru București, mai exact dictatorul e invocat de directorului general al Direcţiei Infrastructură din cadrul Primăriei Capitalei, Mădălin Dumitru și e tipică:"Nici pe vremea lui Ceau-şescu nu s-a făcut ce se va face în această vară în Bucureşti”

Mai inspirat a fost localul Bănățeanul care scrie pe 26 ianuarie o știre delicat-evocatoare: despre cum în timpul Războiului Rece, americanii îi cereau autografe lui Ceauşescu. Acum le vând cu 999$ (online).

EVZ e cel mai pregătit cotidian pe acest subiect. Nu numește “evenimentul”, doar publică, pe 25, 26, 27 ianuarie, câte un material tangențial evocator. Cel dintâi e un interviu cu Dinu Săraru, directorul ""controversat" al Teatrelor Mic și Foarte Mic, iar atitudinea intervievatului e dintre cele mai antipatice – de tipul uau, să vă povestesc cum m-am întâlnit eu cu El și cum m-a impresionat și cum am scăpat viu, nu știu ce am făcut dar m-a invitat și la mare după aceea.. Iar pentru că l-ma privit ochi atunci, acum pot să-i facă, detașat un portret și, în virtutea experienței de viață, să pun un diagnostic: „Grăbit, cu glasul hârâit, răguşit, cuvântul scurt, provocator, cu ochi care priveau sec. Am văzut la Ceauşescu semnele bolii tipice dictatorilor”.

Partea a doua a interviului e publicată pe 27 ianuarie cu titlul Săraru: Să nu confundăm munca unui popor cu Ceauşescu şi cultul lui. Citez un fragment relvant:
“Ştiam că lui Nicu Ceauşescu i-a plăcut mult romanul lui Bulgakov pe care i-l dăduse să-l citească iubita lui, Donca, fiica lui Niculescu Mizil. Am cerut o audienţă, i-am vorbit despre spectacol şi despre faptul că în jurul lui au şi început zvonuri alarmante şi l-am rugat să vină să asiste la spectacol, într-una din serile în care se desfăşurau atunci, cu mine, directorul teatrului, repetiţiile generale, înaintea premierei. A venit, chiar în seara audienţei, actorii ştiau, eram în sală doar eu cu el şi cu Donca şi securistul teatrului, colonelul Mureşan care, evident, aflase de vizionare; s-a jucat senzaţional, invitatul i-a felicitat călduros pe actori şi pe regizoarea Cătălina Buzoianu, ne-a promis şi sprijinul în găsirea unui dog german albastru care să-l însoţească pe Pilat în scena judecăţii celebre, ni l-a şi trimis, a doua zi la repetiţie(…) altă vizionare n-a mai avut loc!”

Între cele două, în ziua cu pricina, 26, EVZ publică un reportaj despre Scorniceştiul lui Ceauşescu, doborât de capitalism.
Despre cum “Nicolae Ceauşescu făcea în 1989 un ultim dar locului său de baştină. Cu opt luni înainte de Revoluţie, comuna Scorniceşti, unde se născuse ”conducătorul iubit”, devenea oraş. Cadou devenit azi blestem pentru locuitorii lui, șomeri în marea majoritate și care reiau frazele tip ’Dacă nu îl omorau, pe Ceauşescu, oamenii îl cereau înapoi’ ” Mai multe în EVZ

Tot reportaj la Scornicești mixat cu mini interviu cu primarul face și Adevărul, ediția locală Slatina, pe 26, iar ediția locală Tîrgu-Jiu publică reportaj despre O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu din Miculeşti-Gorj, spusă chiar de acesta, asta în timp ce ediția de Buzău a Adevărului scrie despre cum sărbătoresc nostalgicii lui Ceauşescu ziua dictatorului.

Tot ediția de Slatina, din data de 25, de astă dată, scrie despre cum trece neobservată, și anul acesta, ziua de naştere a lui Nicolae Ceauşescu, în oraşul natal al dictatorului, Scorniceşti. Afirmația îi aparține nepotului lui Ceaușescu, Emil Bărbulescu, personaj des intervievat în preajma zilei de 26 ianuarie. Acesta regretă, printre altele, că n-a ajuns încă statuia lui Ceaușescu de la București.

Hotnews a tratat evenimentul în maniera alternativă a rubricii „think outside the box” organizând pe 25 ianuarie o mică dezbatere cu numele “Poporul. Ceausescu. Romania. La o aniversare”: “Om intre semenii sai, Flacara si Vis, Cutezanta si Intelepciune, tovarasul Nicolae Ceausescu este o prezenta permanenta in viata noastra, a tuturor”. Acum douazeci si putin de ani, astfel de cuvinte erau normale. In acele vremuri, data de 26 ianuarie se sarbatorea cu un fast deosebit pentru ca era ziua de nastere a “conducatorului iubit”. Cum ne raportam insa noi, astazi, la personalitatea lui Nicolae Ceausescu? Au răspuns Petre Ignatencu (în numele partidului Comuniștilor, deci pro) și Adrian Cioroianu (istoric șo fost ministru de Externe, contra).

Jurnalul Național n-a prestat, inițial.

Pe site-ul Academiei Cațavencu, sitiuația e expusă mai simplu și mai clar. În meniu există pur și simplu o rubrică “Ceaușescu” cu 6 postări, mai precis amintiri “de pe vremea” semnate de Ștefan Agopian, Alex Vărzaru, Ioan T.Morar, Marius Borțea ș.a.
Și un interviu cu nepotul lui Ceau’, realizat de Eugen Istodor.

Ziua de 26 a mai fost marcată pe site-ul AC prin performance-uri virtuale, într-o manieră proprie și ceva mai specială: întâi au decretat defecțiune tehnică postând pe site mira celebră de dinainte de ’89, apoi au publicat un “scurt interviu cu tov. Nicolae Ceaușescu la aniversarea a 92 de ani de la viața și de la moartea sa”.

Cațavencii fac ce știu ei mai bine, ironizează, parodiază. De data aceasta mai puțin pe Ceaușescu cât manierele contemporane de a-l aduce pe Ceaușescu la confruntarea cu prezentul, de a-i chestiona discursul prin reconstrucția lui cât mai fidelă și plasarea într-un context critic. Cațavencii parodiază convenția folosită, altfel într-un film strălucit semnat de Alexandru Solomon, de a imagina un interviu cu Ceaușescu în prezent, despre chestiuni ale prezentului. Dacă Solomon, în “Rețeta noastră specială de capitalism”, îl confrunta pe dictator cu capitaliștii noi și vechi și Bucureștiul plin de reclame la Coca-Cola, Academia Cațavencu îl confruntă cu chestiuni la fel de stringente: cum și unde își petrece ziua de naștere, care e cea mai veche formă de relief, dacă e normal ca România să aibă o asemenea datorie externă, când va reveni acasă, dacă a văzut ce a ajuns tov. Mihai Tatulici, dacă a văzut Avatar ș.a. A răspuns, prin telefon, tov. Nicolae Ceaușescu, din Cuba.
Vezi interviul aici.

O paranteză, poate nu știu Cațavencii, (sau poate știu și e chiar obiectul exercițiului lor de parodiere) dar Ion Grigorescu, unul dintre cei mai interesanţi artişti conceptuali din România, a făcut în 2007 un film “Dialog cu Nicolae Ceauşescu”, un remake al unui alt film-performance al său din 1978(!). Filmul se chema “Dialog cu tov. Ceauşescu” şi chiar era un dialog imaginar cu acesta: Peliculă alb-negru, Grigorescu şi Ceauşescu stau de vorbă, pe scaune alăturate. Ceauşescu poartă o mască plasticoasă care îl identifică ca atare. Dialogul dintre ei apare scris pe ecran şi se citeşte cu oarecare dificultate. În dialog, Grigorescu nu-şi propune să ironizeze, nici să glorifice, ci să întrebe ce nimeni nu ar fi îndrăznit să întrebe în realitate: despre economie, progress, revoluţie. (!)
În 2007, Grigorescu reia filmul şi suprapune voce, transformîndu-l în “Dialog postmodern cu preşedintele Ceauşescu”, astfel vocea lui Grigorescu se aude şi de o parte şi de alta. Ceauşescu vorbeşte despre societatea românească de azi, despre tinerii lui „de la Ştefan Gheorghiu” care sunt acum cei mai bogaţi etc. Discursul lui Ceauşescu, imaginat de Grigorescu, este cât mai “autentic” cu putinţă. Iar Grigorescu îl intreaba cât mai „ca la ştiri”, pe logica ready-made-ului, ce părere are despre cutare sau cutare lucru, într-un dialog “obiectiv”, cât mai “necontaminat” de realitatea istoriei.

Revenind, de ziua lui Nicolae Ceaușescu, Jurnalul Național îl sărbătorește, totuși, pe …Alexandru Mironov.

Intervenții publice și dulci, păstrând legătura cu presa

Lenin revine, pentru aniversarea lui Ceausescu, pe soclul din fata Casei Scânteii, de unde a fost dat jos in martie 1990. Noul Lenin are doar trei metri si e glazurat cu ciocolata si bomboane Cip. Lucrarea aparține artistei Ioana Ciocan.
Despre Lenin de ciocolată, de ziua lui Ceaușescu, au scris România liberă , cotidianul.ro, Costi Rogozanu pe voxpublica.
“Mesajul Ioanei Ciocan e unul simplu şi important: să nu ne mai negăm istoria în felul în care o facem. A ieşit o idee simpatică, una care mi-a făcut plecarea plăcută de la locul de muncă. Nasol e că n-am reuşit să ajung să mănînc o bucăţică din Lenin – e mult prea înalt soclul. Ar fi fost un canibalism plăcut, comuniune cu trecutul:)” Vezii mai mult pe vox.
Ioan T. Morar a marcat evenimentul nu prin una ci prin 3 postări pe voxpublica, începând cu o temere “Reabilitarea lui Ceauşescu. Ar fi sinistru”, continuând cu amintiri “Apa caldă în comunism” și schimbând treptat subiectul odată cu “Astăzi nu a fost doar ziua lui Ceauşescu. Pentru lumea civilizată, pe 26 ianurie se sărbătoreşte Ziua Australiei.”

Oglinda TV a rulat timp de mai multe ore, în manieră isteroidă tipică, filmele sinistre ale procesului și execuției, alternate cu secvențe din viața soților, la vânătoare etc.
Cotidianul.ro a preferat video-ul ultimului discurs din piața din fața palatului regal, care acum se cheamă a Revoluției.