Tudorel cel fără frică: „Eu nu-mi pun problema”

Ministrul Justiţei, Tudorel Toader, spune că nu a fost preocupat să recepteze semnale privind modul în care vor vota reprezentanţii PSD la moţiunea împotriva sa care urmează să fie dezbătută în Senat şi că nu a discutat despre moţiune nici cu preşedintele Senatului, nici cu premierul. „De la ce să mă salveze? Sunt într-un pericol, sau în ce?”, a spus Toader, întrebat dacă aşteaptă să fie salvat de votul social-democraţilor.

„Orice zi este importantă, orice zi are şi părţi plăcute, şi părţi mai puţin plăcute. Eu nu-mi pun problema, (…) pentru că dânşii au deplina libertate să se exprime prin vot, eu am deplina obligaţie să-mi îndeplinesc misiunea de ministru, cât sunt ministru. În rest, nu mă cuprind emoţiile pentru că, realmente, nu am de ce”, a declarat Tudorel Toader, luni, la Senat.

Întrebat dacă are semnale că senatorii PSD ar putea vota pentru susţinerea moţiunii, ministrul a răspuns: „Nu, nu am semnale, practic, nici nu am fost preocupat de a recepta astfel de semnale”.

„În weekend am fost la Iaşi, în weekend mi-am ţinut orele la facultate. Acum sunt cu un grup de studenţi de la Facultatea de Drept. I-a primit domnul preşedinte Tăriceanu, le-a spus câteva cuvinte, dat fiind că domnia sa este ocupat, vine prim-ministrul din Georgia, am înţeles, şi din Vietnam, nu ştiu dacă nu, după aceea. Mă duc acum să vadă, mă rog, un tur de orizont al Palatului Parlamentului, după aceea ne aşteaptă la Curtea Constituţională domnul preşedinte Dorneanu, am fost la minister, ne ducem la agentul guvernamental, la Institutul Diplomatic, la Avocatul Poporului”, a spus Toader.

Despre varianta de a face un pas în spate de la conducerea Ministerului Justiţiei, având în vedere că preşedintele PSD şi-a exprimat nemulţumirea faţă de el, Toader a răspuns ironic, făcând doi paşi înapoi: „Uitaţi, îl fac, am făcut doi”.

„Orice variantă este posibilă. Eu v-am spus şi că, repet, fără ca să deduceţi altceva, faptul că voi rămâne în minister şi că-mi voi îndeplini obligaţiile până în momentul în care în Monitorul Oficial apare cu nume şi prenume un alt ministru. În momentul acela îl aştept la minister, în momentul acela predau documentele pe bază de proces-verbal, dau sigiliul ministerului şi la gară”, a completat Toader, întrebat despre varianta demisiei.

El a menţionat că nu a discutat cu premierul despre situaţia sa în ultima perioadă, având în vedere agenda încărcată.

„Ba a fost plecată doamna prim-ministru, ba am fost plecat eu şi apoi chiar nici nu-i bine să discut, să nu spuneţi dumneavoastră că am influenţat sau încercat să influenţez o astfel de decizie”, a mai spus Toader.

Întrebat dacă se aşteaptă să fie „salvat” de senatorii PSD, ministrul a replicat: „De la ce să mă salveze? De ce? Sunt într-un pericol sau ce?”.

„Şi dacă este un vot cu efecte juridice, eu mă duc frumos la Iaşi, sunt suspendat până-n ziua în care încetează mandatul de ministru, a doua zi reiau atribuţiile de rector, activitatea cu studenţii este absolut minunată, plăcută, am o experienţă de mulţi, mulţi ani de zile la catedră, am un cabinet de avocatură. Spuneam că există viaţă şi după ministeriat”, a arătat Toader.

Cu privire la o decizie a CEx al PSD sau a premierului în cazul său ori la varianta demisiei, ministrul a afirmat că „toate variantele sunt deschise”.

Toader a subliniat că o eventuală demisie a sa este un act unilateral.

„Cu domnul Tăriceanu, probabil, mă voi revedea la orele 16,00, la moţiune. Nu cred că vom avea timp… Ce să fac, să-l consult, îmi dau demisia, nu-mi dau demisia? Nu cred că vom avea timpul necesar, iar, până la urmă, demisia este un act de voinţă unilateral şi care nici nu poate fi refuzat, să spunem, cenzurat”, a spus ministrul.

La insistenţa jurnaliştilor, întrebat dacă va face un „pas următor” în cazul în care moţiunea simplă va fi votată în Senat, Toader a spus: ” Voi lua act de rezultatul moţiunii”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Îl doare la moțul băștii pe Tudorel! Și ministru și neministru rămâne în istorie ca cel ce-a făcut ce părea imposibil, să dea cu flit slujirii pure!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.