Cine opreşte rostogolirea „României lui Băsescu”?

Se încheie un an de neîmpliniri, pe toate planurile. Nici în visul cel mai urât al lor, românii nu ar fi putut să se întoarcă în sărăcia nedemnă şi tembelismul anului 1989. Azi România e una dintre cele mai triste ţări din lumea civilizată, care supravieţuieşte datorită împrumuturilor, cu majoritatea românilor puşi la pământ de guvernanţi. Cum de este posibil să ne călcăm singuri în picioare, în stil comunist, păstrând în fruntea României o adunătură de politicieni fără scrupule (de tip PDL-Băsescu; ei au cumpărat UDMR, UNPR şi celelalte minorităţi, să asigure majoritatea parlamentară) care s-au dovedit şi incompetenţi, şi iresponsabili, şi de rea-credinţă? Nivelul de trai a scăzut programatic, în bătaie de joc. S-a mizat şi în acest an pe faptul că „mămăliga nu explodează”. Serviciile secrete şi-au făcut datoria, au asigurat ordinea în stat, cei de la putere au tot, restul e lăsat la mila Domnului, să se descurce cum poate, nu mai sunt impresionate decât, eventual, de sinucigaşii imprevizibili care se aruncă de pe balconul Parlamentului, imposibil de controlat (ei intrând în rândul complotiştilor). Ni se tot repetă azi, ca pe vremea lui Ceauşescu, că trebuie să trăim rău ca să trăim bine. N-am ieşit din comunism, unde bunăstarea e în viitor (eventual, după moarte), în timpul vieţii trebuie să te sacrifici pentru „cauza celor ce ne conduc”. Şi cei ce ne conduc se cred nemuritori în funcţii. Dacă mai era nevoie, în 2010 s-a conştientizat că răul absolut în România e Traian Băsescu, comandatul suprem, din ordinele căruia nu iese nimeni (dictatura lui e de tip sud-american; de altfel, era previzibil că o să ajungem aici, la exemplul „democraţiilor” sud-americane, unde polarizarea societăţii alege în fruntea statelor nişte nemernici, care susţin că statul n-are bani şi de aceea trebuie austeritate dusă la extrem).

Nu mai avem nici o scăpare, fiecare se descurcă după posibilităţi, nu mai poţi să pui bază în stat, instituţiile lui nu mai sunt respectate (Băsescu le-a compromis pe rând, de la politizata Curte Constituţională la Justiţie) – sunt corupte în profunzime. Nu e de mirare că Uniunea Europeană a început să ne pălmuiască şi celălalt obraz întins (deşi suntem membri cu drepturi depline ai UE de trei ani, suntem priviţi ca un stat de rangul doi: ultima umilinţă, refuzul de a desfiinţa graniţele economice de tip Schengen) şi să ne ţină la respect. E incredibil că, după un an catastrofal pe toate planurile, nimeni nu şi-a dat demisia din fruntea statului (au avut loc doar câteva remanieri formale guvernamentale, aducându-se în loc miniştri mai proşti, dar mai ascultători, care execută orbeşte deciziile lui Băsescu-Boc). Nu ne convine această situaţie? Nu avem decât să ne dăm noi demisia din funcţia de cetăţean de rând al României, să plecăm unde vedem cu ochii. Fiindcă România e pentru ei, cei ce au acaparat-o la toate nivelurile, din 2008. Opoziţia parlamentară ne-a demonstrat că, orice protest colectiv am face, nu are rost, fiindcă puterea are ac de cojoc. Neputinţa opoziţiei civice, sindicale şi politice de a amenda legal puterea ne-a paralizat simţul împotrivirii. Lăsăm acum să vină evenimentele de la sine şi nu mai reacţionăm, am pierdut bătălia cu stăpânii, care ne calcă în picioare.

Puterea ştie numai de frica FMI, fiindcă fără banii de la FMI (et comp., care ne lasă fără viitor; România nu va mai avea cum să iasă din recesiune dacă va avea de plătit la nesfârşit rate lunare de sutede milioane de euro) leul ar lua-o razna, toate preţurile al falimenta românii, şi nu s-ar mai primi salarii, pensii şi indemnizaţii – abia aceste lipsuri ar putea să provoace revolte populare, e la mintea cocoşului că de aceea s-au zbătut atât să voteze legi antireformiste, ale pauperizării cu orice risc (ale tăierilor de toate genurile şi suprataxării), nu ale repunerii economiei adevărate pe picioare.

România e iar o ţară în care se experimentează gradul de suportabilitate în faţa lipsurilor de tot felul, ale austerităţii câinoase (pe care numai conducătorii români sunt în stare să le impună). Acum ţările occidentale (obsedate de criză) vor să vadă până unde se poate întinde coarda măsurilor antisociale. Aşa a fost şi pe vremea lui Ceauşescu, doar că atunci experimentul viza ţările din lagărul socialist – şi s-a văzut unde s-a ajuns până la urmă. Continuarea experimentului (tot pe mâna datoriei externe), în genul lui Ceauşescu, va duce la o deteriorare ireversibilă a „fibrei” acestei naţii. Dacă nu sunt înlăturaţi de la putere în 2011 aceşti ciocli ai democraţiei (PDL-Băsescu), România e în pericol să se dezmembreze teritorial. Fiindcă Ardealul şi Banatul deja mârâie, nemulţumite de felul în care e condusă ţara de la Bucureşti, pentru ei Viena e mai apropiată şi mai credibilă. Nu maghiarii sunt un pericol în România (cu cererile lor de autonomie teritorială), ci conducătorii de la Bucureşti. Cine şi cum opreşte legal rostogolirea în hău a „României lui Băsescu”? Opoziţia parlamentară nu e capabilă.